Pink Martini mai adauga un concert la Bucuresti

Pink Martini mai adauga un concert la Bucuresti
Concert
Locatia
Sala Palatului
Adresa
str. Ion Campineanu, 28, Bucuresti
Descriere

Sala aproape plina la spectacolul Pink Martini din data de 20 aprilie la Sala Palatului. Mai multe categorii de locuri sunt epuizate. Un nou show, pe data de 21, iese in vanzare incepand de astazi. Storm Large este vocea care ii va incanta pe romani doua seri la rand.

Noul album Pink Martini, “Je Dis Oui”, lansat la finalul anului trecut, in noiembrie, este al noualea album de studio din istoria trupei si include piese in limba franceza, persana, armeana, portugheza, araba, turca, xhosa si engleza, multe dintre ele originale.

Discul reafirma cu tarie credo-ul de 22 de ani al trupei: incluziune si colaborare artistica globala. “Je Dis Oui” este mantra optimista a refrenului din "Joli Garçon", una dintre cele trei piese co-scrise de Pink Martini pentru coloana sonora a filmului “Souvenir”, cu Isabelle Huppert. Pe langa piesele interpretate de China Forbes si Storm Large, pe disc apar Ari Shapiro, un invitat frecvent al postului NPR (cu o versiune actualizata, in limba araba, a piesei "La Soledad", de pe primul album al trupei) si Rufus Wainwright, cu o varianta uimitoare a clasicei "Blue Moon" (Rodgers & Hart). Albumul “Je Dis Oui” marcheaza, de asemenea, debutul interpretativ a doi prieteni vechi ai trupei: gurul fashion Ikram Goldman si activista pentru drepturile civile Kathleen Saadat.

Atat pe 20, cat si pe 21 aprilie, accesul in sala va fi permis incepand cu ora 19.00, iar spectacolul va incepe la ora 20.00. Biletele sunt disponibile la preturile de 120 lei, 145 lei, 190 lei, 220 lei, 280 lei (VIP), in functie de distanta fata de scena. Biletele se pot cumpara online pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Carturesti).

 

Adauga comentariu
 
CONCURSURI & URBAN.RO SOCIAL