Skip to content

Caravana Metropolis la Arad – filme de Oscar in aer liber in parcul Mihai Eminescu

Caravana Metropolis – Cinema in Aer Liber, poveste care a adunat peste 300.000 de spectatori in cei cinci ani de cand colinda tara, pleaca din nou la drum, pe 27 iunie, iar primele orase unde ajunge sunt Arad, Brasov si Sibiu.

Caravana va poposi intre 27 iunie si 2 iulie la Arad, in Parcul Mihai Eminescu si, de marti pana duminica, vor putea fi urmarite cate sase filme noi premiate la Cannes, Globurile de Aur, nominalizate sau laureate ale premiului Oscar. Proiectiile vor incepe de la 21:30, iar intrarea este libera, in limita locurilor disponibile.

Programul festivalului include unele dintre cele mai bune filme ale anului, care au inregistrat succes atat din partea criticilor, cat si din partea publicului. Acestea vor putea fi urmarite in conditiile unei sali de cinema moderne, la standarde de calitate europene, pe un ecran gonflabil de 120 m² si singurul proiector digital mobil din tara, de 17.00 lumeni.

Filmele din selecţia oficiala, drame, thrillere, comedii si documentare pentru toate gusturile şi varstele, care vor putea fi vazute in Arad, in cadrul Caravanei Metropolis, sunt:

27 iunie: ARRIVAL, in regia lui Denis Villeneuve, cu un premiu si 7 nominalizari la Oscar si un premiu si 8 nominalizari la premiile BAFTA. Sinopsis: Nave spatiale misterioase sunt raspandite pe toate continentele. Dar de ce au venit? Ce intentii au? Iata ce are de elucidat Louise Banks (Amy Adams), expert in lingvistica, solicitata de autoritati ca sa descifreze limbajul intrusilor”. Va reusi oare Louise sa traduca la timp limbajul invadatorilor extraterestri sau va traduce soarta umanitatii? Recomandare de varsta: AG.

28 iunie: HELL OR HIGH WATER, in regia lui David Mackenzie cu 4 nominalizari la Oscar, 3 nominalizari la Globurile de Aur, in competitia Un certain regard la Cannes 2016 ne spune povestea a doi frati din Texas, Toby (Chris Pine), si Tanner (Ben Foster), care se reunesc dupa ani la rand in care drumurile li s-au despartit, pentru a jefui filiale ale bancii care ameninta cu executarea silita afacerea familiei lor. Pentru ei, jafurile nu sunt decat un ultim resort disperat de a-si pune la adapost viitorul care le-a fost rapit. O vreme se pare ca razbunarea merge ca pe roate, dar totul se schimba din momentul in care pe firul investigatiei intra un ranger texan, Marcus (Jeff Bridges), care, la randul sau, cauta sa faca ultima mare “captura” din cariera inainte de a se pensiona. Recomandare de varsta: N15.

29 iunie: UN BARBAT NUMIT OVE/ A man called Ove (Suedia), regizat de Hannes Holm, a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film strain si a castigat Premiul Comedia europeana a anului la European Film Awards 2016. Sinopsis: Ove, un barbat de 59 de ani, este tafnosul cartierului, care cu mai multi ani in urma a fost demis din functia de presedinte al asociatiei de locatari, dar el continua sa vegheze cartierul cu o mana de fier. Atunci cand gravida Parvaneh si familia ei se muta in casa de vis-a-vis si accidental darama cutia postala a lui Ove, incepe o prietenie neasteptata. O comedie-drama despre prietenie, iubire si importanta de a te inconjura de lucruri adecvate. Recomandare de varsta: AG.

30 iunie: SING STREET, regizat de John Carney, ce ne intoarce in timp, in Dublinul anilor 1980, vazut prin ochii unui tanar de 14 ani, pe nume Conor. El cauta o scapare dintr-o casa unde atmosfera este setata de certurile parintilor si de probleme financiare, incercand, in acelasi timp, sa se adapteze noii scoli publice, unde copiii sunt duri, iar profesorii, chiar mai duri. Gaseste o raza de speranta in misterioasa, super populara si frumoasa Raphina si, cu scopul de a o cuceri, o face vedeta videoclipului trupei lui. Recomandare de varsta: AP12.

1 iulie: EU, DANIEL BLAKE, in regia lui Ken Loach, premiat cu Palme d’Or la Cannes 2016, Premiul BAFTA pentru Outstanding British Film of the Year si premiul Cesar pentru Cel mai bun film strain. Sinopsis: Daniel Blake este un barbat trecut de 50 de ani din nord-estul Angliei care se imbolnaveste si are nevoie de asistenta sociala din partea statului. In timp ce se chinuie sa invinga sistemul birocratic pentru a obtine acest ajutor, el o intalneste pe Katie, care ar vrea sa scape de la azilul pentru nefamilisti, dar pentru asta trebuie sa accepte un apartament la sute de kilometri distanta. Recomandare de varsta: AG.

2 iulie: JULIETA, in regia lui Pedro Almodovar, in competitie la Cannes si European Film Awards in 2016 si nominalizat la premiul BAFTA pentru Cel mai bun film strain. Sinopsis: Julieta traieste in Madrid si tocmai si-a pierdut sotul. Fiica sa a implinit 18 ani si a decis sa plece de acasa fara nicio explicatie. Julieta face tot posibilul sa o gaseasca, insa singurul lucru pe care il afla este cat de putin o cunoaste. Recomandare de varsta: AP12.

Detalii despre filme si program gasiti pe site-ul http://www.cinemainaerliber.ro/arad/.

Citește în continuare