Skip to content

Florence + The Machine pentru prima oara in Romania – cap de afis la Electric Castle 2019

Festivalul Electric Castle se va desfasura in perioada 17-21 iulie 2019 si va avea cap de afis formatia britanica Florence and The Machine, una dintre cele mai apreciate trupe indie rock a ultimilor ani. Florence and The Machine va concerta in a treia zi de festival, pe 19 iulie.

Cea de-a VII-a editie a festivalului va avea loc pe domeniul Castelului Banffy, langa Cluj si va include si alte nume internationale cum ar fi 30 Seconds to Mars, Bring Me the Horizon sau While She Sleeps.

Cunoscuta mai ales prin hituri ca  “You’ve Got The Love”, “Never Let Me Go” sau “Shake It Out”, formatia britanica o are in prim plan pe Florence Welch, solista, dar si compozitoarea si fondatoarea trupei.

“Lungs” este primul album al trupei, lansat in 2009. Apoi, la fiecare 2-3 ani formatia a mai scos cate un material: “Ceremonials” in 2011, “How Big, How Blue, How Beautiful”  in 2015 si High as Hope lansat oficial in iunie 2018.

Ultimul album Florence + The Machine este considerat unul al transformarilor si al contradictilor, exprimate atat prin muzica si versuri, cat si prin stil si directie muzicala.

Biletele la Electric Castle se vand in Early Bird, Winter Sale si Spring Sale. Acum, in Winter Sale, pretul unui abonament este de 399 lei, urmand ca dupa 20 decembrie pretul acestuia sa fie 549 lei.

Mai multe despre bilete puteti gasi aici: https://electriccastle.ro/tickets-info
 

Citește în continuare