Skip to content

Recenzie si poze concert de lansare „Patria Holograf Unplugged”

Marti seara, trupa Holograf a sustinut un concert de lansare al materialului Patria Holograf Unplugged. Acesta este produs de MediaPro Music si se gaseste deja in magazinele de specialitate atat sub forma de CD cat si DVD. Eu si colegul Bimus am fost prezenti la showul lor si avem poze si cateva impresii, intr-o recenzie.

Seara a inceput mai usor cu melodia Simona insa sala a devenit energica la primele acorduri din Primavara incepe cu tine. A fost piesa care a dat tonul. Se intampla rar ca oamenii sa se bucure atat de tare inca de la inceputul unui concert insa acolo erau numai fanii adevarati Holograf. A urmat Dragostea mea, intr-o interpretare foarte frumoasa, toti fredonau in cor si traiau momentele alea.

Dan Bitman a anuntat singleul Fara Ea iar in sala s-a auzit un aww… lung :)). Dupa aceea a incercat o gluma despre Sergiu Nicolaescu – piesa a fost soundtrack-ul filmului Orient Express in care a jucat si Dan iar in clip apare Sergiu pe un un cal alb. La finalul melodiei, majoritatea cuplurilor prezente se tineau de mana.

A urmat un moment surprinzator, pentru mine: solistul a intrebat publicul de unde au aflat de concert. Astfel au gasit ocazia de a-si prezenta noua pagina de Facebook si daca inca nu au aflat inca de pagina lor ar trebui sa intre sa dea like.

Doar o viata nu-mi ajunge sa iubesc este o piesa pozitiva la care toata lumea a cantat refrenul. In sala era si Florin Ristei, vocalistul trupei Marfar (ei canta in fiecare duminica la emisiunea Danutz SRL) care a inceput sa invite fetele din jurul lui la dans. La final am auzit ropote de aplauze si toata lumea era in picioare.

Un alt moment emotionant a fost marcat cu Esti asa frumoasa dupa care pe scena a urcat un cvartet din fete: trei cantau la viori si una avea un violoncel. N-am iubit pe nimeni este prima din cele patru cantece pe care le-au cantat impreuna. Vine o zi: a inceput pe ritmul tinut de aplauzele spectatorilor si apoi pe refren toata sala l-a acompaniat pe Dan – la piesa asta de remarcat a fost solo-ul de chitara al lui Romeo. Inima mea nu e intreaga daca nu esti tu: o melodie care poate fi spusa ca o declaratie de dragoste si sigur va da rezultat asa cum a fost si finalul piesei care a fost invaluit in aplauze.

Fetele s-au dat jos de pe scena in aplauze iar Dan, urmat pe fundal de pianul la care canta Tino Furtuna, a rostit o poveste care i-a surprins pe cei care nu cunosteau repertoriul baietilor – era prima strofa din Stai, nu poti sa pleci asa – o piesa de pian care a ridicat sala in picioare cu aplauzele pe masura. A urmat Vrei sa fii doar cum vrei tu piesa preferata a lui Edi Petrosel (tobosarul trupei) melodie pe care au cantat-o de vreo trei ori pana in momentul asta in concerte si a primit reactii bune.

Pe scena a urcat Valentin Dinu (de la Romanii au talent) si a cantat Ochii tai – tipul a avut putine emotii dar a trecut peste datorita publicului care a fost alaturi de el, l-a incurajat si sustinut prin aplauze si urale. La final, Dan Bitman a venit langa el pe scena si l-a numit revelatia acestui an – s-a nascut o noua stea.

Ultima melodie pe care am auzit-o a fost Si baietii plang iar dupa aia a trebuit sa fugim la o filmare. Concertul Holograf a fost un moment energic si am ramas suprins deoarece am fost la showurile unor trupe cu muzica mai agitata insa publicul nu era atat de bucuros. Pentru Dan Bitman si colegii sai, lumea a sarit, a dansat, a aplaudat, era tot timpul in extaz. O trupa ca asta nu va imbatrani niciodata daca va avea mereu un asemenea public.

Mai jos aveti pozele. Sunt curios, voi ati fost acolo, cum vi s-a parut? 🙂

 

Foto: Valentin-Narcis Sturzu pentru Monden.info

Citește în continuare