Skip to content

8 filme pe care NU trebuie sa te ratezi in august

In luna august, aduna-ti prietenii si hai la cinema pentru a vedea cele mai tari gasti: O trupa de dansatori, o echipa de investigatori ai paranormalului, o gasca pestrita de supereroi, un grup de mercenari, o banda de criminali si o ceata de testoase luptatoare!

Iata 8 tituri must-see ale acestei luni:

Lucy
Saptamana asta avem o singura premiera, dar ce premiera! Scarlett Johansson isi foloseste creierul la capacitate maxima si se razbuna pe cei care i-au facut rau. Cel mai nou film marca LUC BESSON (Nikita, Leon, The fifth Element), ne-o prezinta pe Scalett in rol de superoina! Ea este Lucy, o tanara care isi castiga existenta intr-un mod periculos: ea transporta droguri peste granita, in prorpiul corp. Intr-o buna zi, un drog misterios ii se raspandeste in tot corpul, iar Lucy capata niste puteri supranaturale fizice si mentale. Asa ca primul lucru pe care il face, e sa puna la cale un plan de razbunare fata de cei care au obligat-o sa ajunga in acea postura.

Trailer Lucy

Guardians of the Galaxy
Cel mai promitator film cu supereroi al anului e inspirat tot din Universul Marvel, si ne aduce in prim plan o gasca pestrita de eroi, unul mai ciudat ca celalalt. Vor defila in fata noastra Bradley Cooper, Chris Pratt, Zoe Saldana, Dave Bautista, Michael Rooker, Karen Gillan, Benicio del Toro, John C. Reilly, Glenn Close. Regizorul James Gunn ne poarta in viitor, tocmai in secolul 31, cand galaxia are nevoie de un grup de supereroi capabili sa tina piept atacurilor unor creaturi malefice. Star-Lord (liderul grupului), Drax the Destroyer, Groot, Gamora si Rocket Raccoon se confrunta cu pericole iesite din comun, avand de infruntat nu doar inamicii ci si propriile experiente din trecut, care ar putea sa-i dezbine în goana lor pentru salvarea galaxiei.

Trailer Guardians of the Galaxy

Sin City: A dame to kill for
Cel mai cool film al verii este un sequel/prequel regizat de Robert Rodriguez, alaturi de Frank Miller. Sunt sigura ca stiti deja totul legat de acest film asa ca va reamintesc doar distributia: Eva Green, Josh Brolin, Jessica Alba, Joseph Gordon-Levitt, Mickey Rourke, Ray Liotta, Juno Temple, Jaime King, Rosario Dawson dar si Lady Gaga.

Trailer Sin City: A dame to kill for

The Purge: Anarchy
Sunteti pregatiti pentru o noua noapte de anarhie in care violenta atinge cote uluitoare?
Pe 15 august, Noii Parinti Fondatori ai Americii va invita sa sarbatoriti Noaptea Anuala a Judecatii. De data aceasta vom urmari soarta unui cuplu (interpretat de Zach Gilford si Kiele Sanchez), care trebuie sa supravietuiasca teribilei nopti in care viata unui om nu valoreaza nimic.

Trailer The Purge: Anarchy

Deliver us from evil
N-au fost uitati nici iubitorii de adrenalina, care au ocazia sa-si infrunte temerile alaturi de  Eric Bana! El este un politist care face echipa cu un preot exorcist pentru a investiga un caz supranatural ce implica o posesie demonica. Regia ii apartine lui Scott Derickson cel care mai are la CV horroruri precum Sinister sau The Exorcism of Emily Rose.

Trailer Deliver us from Evil

Teenage Mutant Ninja Turtles
Donatello, Rafael, Leonardo si Michelangelo se intorc pe marile ecrane! Daca ma intrebati pe mine, v-as spune ca e cel mai inutil film al anului, dar avand in vedere cat de populare au fost desenele animate, mai mult ca sigur ca filmul va atrage o multime de spectatori! Mai ales ca apare si Megan Fox! Filmul ne duce la inceputurile povestii, adica exact atunci cand cele patru testoase intra in contact cu o substanta radioactiva si se transforma in niste fiinte ciudate cu puteri extraordinare. Megan Fox este April O\’Neill, prietena testoaselor, iar impreuna, vor infrunta dusmanii care pun in pericol linistea omenirii.

Step up: All in
Populara franciza continua cu STEP UP 5, numit STEP UP ALL IN. De regie se ocupa Trish Sie iar scenariul este semnat de John Swetnam. De data asta toti dansatorii din filmele precedente se strang la Los Angeles, unde are loc o super competie de dans. Ii veti revedea pe Ryan Guzman, Briana Evigan, Adam Sevani, Misha Gabriel, Alyson Stoner, Stephen \’tWitch\’ Boss, Mari Koda, Chris Scott, Luis Rosado, Chadd Smith, Martin si Facundo Lombard facand ce stiu ei mai bine.

Trailer Step up: All in

 

The Expendables 3
Cel de-al treilea film din franciza vine cu cateva modificari importante: au renuntat la Bruce Willis care cerea mult peste bugetul alocat si au racolat actori precum Antonio Banderas sau Harrison Ford dar au adus si o femeie! In The Expendables 3, Barney (Stallone), Christmas (Statham) si restul echipei se intalnesc cu cel care, cu multi ani in urma, a pus bazele grupului, dar care a devenit intre timp un periculos traficant de arme pe care Barney a trebuit sa-l elimine. Cel putin asa credea Barney. Se pare insa ca Stonebanks, a pacalit  moartea si are un nou plan: sa elimine Eroii de Sacrificiu. Doar ca a uitat cu cine are de-a face..

The Expendables 3

 

Ce filme se regasesc pe lista voastra? Pe cele de luna trecuta le-ati vazut?

Citește în continuare