Skip to content

Adrian Despot este Robin in versiunea dublata a animatiei LEGO® Batman: Filmul

Tudor Chirila, Loredana si, cel mai nou venit, Adrian Despot! Versiunea in limba romana a animatiei LEGO Batman: The Movie are pe generic o multime de nume impresionante!

Lider al celebrei trupe rock ,,Viţa de vie” şi cunoscut marelui public încă din adolescenţă, Adrian Despot este gata să deschidă un nou capitol în activitatea sa profesională, odată cu debutul său pe marile ecrane ca voce a lui Dick Grayson alias Robin, din versiunea în limba română a aventurii animate „LEGO® Batman: Filmul.
Atunci când Dick Grayson este adoptat, nu-i vine să creadă cât de norocos este să-l aibă drept tată pe Bruce Wayne. Batman s-a luptat dintotdeauna de unul singur împotriva forţelor criminale şi malefice, însă acum are dintr-odată un puşti care i se alătură în luptă, Robin, care pur şi simplu explodează de entuziasm la gândul unei misiuni. În versiunea originală rolul este interpretat de Michael Cera.
Adrian Despot debutează în dublajul de cinema cu „LEGO® Batman: Filmul” şi se alătura astfel distribuţiei formate din Tudor Chirilă, căruia îi revine rolul lui The Joker şi Loredanei, care o interpretează pe Barbara Gordon.

Despre personajul său din ,,LEGO® Batman: Filmul” şi prima sa experienţă de dublaj, Adrian Despot a declarat: ,,Entuziasmul lui Robin în momentele în care se întâlneşte cu Batman, pe care îl admiră foarte mult, este într-adevăr entuziasmul unui copil, o stare pe care încerc să o păstrez cât mai mult vie în mine. Este prima mea experienţă de dublaj şi pot spune că a fost interesant şi dificil în acelaşi timp din punct de vedere tehnic, pentru că trebuie să urmăreşti textul în acelaşi timp cu imaginea şi vocea din back iar apoi trebuie să le sincronizezi pe toate. A fost distractiv”.

Aceeaşi bună-dispoziţie care a transformat „Marea aventură Lego®” într-un fenomen mondial, îl aduce acum pe LEGO® Batman în propriul film animat pe marile ecrane. O mulţime de lucruri rele sunt pe cale să se întâmple în Gotham, iar dacă Batman vrea să salveze oraşul de teribilul Joker, va trebui să înveţe să renunţe la postura de erou solitar, să încerce să colaboreze cu alţii şi poate, doar poate, să se mai relaxeze puţin.

Will Arnett revine la Universul LEGO® de această dată în rolul lui LEGO® Batman/ Bruce Wayne şi completează distribuţia alături de Zach Galifianakis, Michael Cera, Rosario Dawson şi Ralph Fiennes în „LEGO® Batman: Filmul”. Aventura animată este regizată de Chris McKay şi produsă de Dan Lin, Phil Lord, Christopher Miller şi Roy Lee care au mai lucrat împreună şi la „Marea aventură LEGO®”. Povestea de Seth Grahame-Smith, are

la bază jocul de construcţii LEGO® şi personajele DC Comics. Batman este creat de Bob Kane şi Bill Finger, în timp ce Superman a fost realizat de Jerry Siegel şi Joe Shuster.

Iata si declaratia artistiului:

Warner Bros. Pictures şi Warner Animation Group, în asociere cu LEGO® System A/S prezintă producţia Lin Pictures / Lord Miller / Vertigo Entertainment „LEGO® Batman: Filmul” care va avea premiera pe marile ecrane din 10 februarie. Filmul este distribuit la nivel internaţional de Warner Bros. Pictures, o companie Warner Bros. Entertainment

Citește în continuare