Skip to content

Afla totul despre ALICE IN TARA OGLINZILOR

A sosit timpul! Esti nerabdator sa vezi de ce aventuri fantastice va avea parte Alice? Iata cateva detalii despre productia noului sequel:

Bazata pe a doua carte a lui Lewis Carroll, creatorul fenomenului literar „Alice in Tara Minunilor”, noua productie Disney transcende romanul intr-o ecranizare memorabila a clasicei povesti, adaptate tehnologiei cinematografice revolutionare si publicului de astazi.

In noua pelicula Disney o regasim pe Alice Kingsleigh (Mia Wasikowska), care si-a petrecut ultimii ani pasind pe urmele tatalui ei si navigand pe mari. Cand se reintoarce in Londra, ea gaseste o oglinda magica si asa revine pe taramul fantastic din Underland, unde ii regaseste pe prietenii sai: Iepurele Alb (Michael Sheen), Asbolem (Alan Rickman), Pisica de Cheshire (Stephen Fry) si Palarierul Nebun (Johnny Depp), care nu e in apele sale. Astfel, Mirana (Anne Hathaway) o trimite pe Alice intr-o expeditie pentru a imprumuta Cronosfera, un glob metalic din camera Marelui Ceas, care controleaza intregul timp. Reintorcandu-se in trecut, ea se intalneste cu prieteni si dusmani in diferite momente ale vietii lor, intrand intr-o cursa contra cronometru pentru a-l salva pe Palarier inainte ca timpul sa se scurga.

O poveste fenomen
Cand a publicat „Alice in Tara Minunilor”, in 1856, Lewis Carroll a aprins imaginatia cititorilor de pe intregul glob cu povestea plina de personaje exotice si bizarerii, reformand literatura pentru copii. Sase ani mai tarziu, odata cu aparitia celei de-a doua carti a seriei, „Alice in Tara Oglinzilor”, autorul si-a castigat definitiv locul in topul celor mai iubiti scriitori, iar povestea micutei Alice a devenit un prolific fenomen international.
Aproape un secol mai tarziu Disney producea primul film inspirat din carte, ducand povestea excentrica a lui Lewis Carroll la un alt nivel. In 2010, Tim Burton a regizat o versiune 3D, iar filmul „Alice in Tara Minunilor” a devenit rapid un blockbuster international, iar in Romania s-a clasat pe primul loc in Box Office. 
Astazi, ciudatele personaje create de Lewis Carroll sunt repere de top in cultura populara globala si se regasesc in nenumarate produse de divertisment, de la filme, piese de teatru, adaptari pentru TV, muzica si chiar moda si arta.

Sase ani de asteptare
Dupa lansarea filmului lui Tim Burton, producatorii au pornit discutiile despre o posibila continuare a povestii, dar lucrurile au trenat cativat ani. Ce stiau sigur membrii echipei Disney era ca nu vor sa faca doar o adaptare a celei de-a doua povesti a lui Lewis Carroll – „Alice in Tara Oglinzilor”, o carte plina de intamplari bizare si de personaje excentrice. „Am tot purtat discutii despre ce ar fi interesant de preluat din carte si ce am vrea sa adaugam, iar asta a durat ceva”, spune producatoarea noii pelicule, Suzanne Todd.
Linda Woolvertoon, scenarista filmelor „Frumoasa si bestia” si „Regele Leu”, a lucrat la scenariul noului film, dand aventurii imaginate de Lewis Carroll o turnura spectaculoasa. „Linda a scris o poveste noua prin prisma cartii despre personaje dar si despre ce s-a intamplat cu ele de cand nu le-am mai vazut si, mai ales, despre trecutul lor, iar toata lumea a fost incantata”, afirma Suzanne Todd.
Un mare fan al operei lui Lewis Carroll,  actorul Johnny Depp (Palarierul Nebun) s-a declarat fericit sa vada cu cata atentie a adaptat scenarista povestea clasica. „E aproape imposibil sa editezi opera lui Lewis Carroll. Asa ca trebuie sa ai o abordare originala, dar sa nu pierzi din vedere sursa ei, ceea ce Linda a reusit de minune”, crede actorul.
Gasirea regizorului potrivit
Dupa ce scenariul a fost gata, provocarea urmatoare a fost identificarea celui mai bun regizor sa puna in scena noua poveste, mai ales ca stacheta era sus, dupa pelicula lui Burton din 2010. Producatorii cautau acum un regizor care sa faca un film mai relaxat si plin de umor. „James Bobin s-a dovedit a fi omul nostru. Stie comedie, iubeste istoria, e inteligent, creativ si e genul de persoana cu care vrei sa lucrezi”, spune producatorul Joe Roth.
Odata contactat, desi nici nu apucase sa citeasca scenariul, Bobin a acceptat provocarea.  Iar cu Tim Burton in rol de producator, filmarile puteau incepe. „Mi-a placut James Bobin din prima clipa in care l-am intalnit”, spune Burton. „E entuziast, destept si plin de energie si are o viziune foarte clara asupra povestii si productiei”.

Sinopsis
In filmul Disney „Alice In Tara Oglinzilor” – o noua aventura spectaculoasa a personajelor de neuitat din povestile indragite ale lui Lewis Carroll –, Alice se reintoarce in lumea bizara din Underland si calatoreste inapoi in timp pentru a-l salva pe Palarierul Nebun. Regizat de James Bobin, care isi aduce propria viziune unica asupra lumii impresionante create de Tim Burton pe ecran in filmul „Alice In Tara Minunilor” din 2010, filmul este scris de Linda Woolverton, bazandu-se pe personajele imaginate de Lewis Carroll, si produs de Joe Roth, Suzanne Todd si Jennifer Todd si Tim Burton, cu John G. Scoti fiind producator executiv.

Distributia include actori de exceptie din blockbuster-ul care a devenit fenomen international: Johnny Depp, Anne Hathaway, Mia Wasikowska si Helena Bonham Carter, impreuna cu vocile actorilor Alan Rickman, Michael Sheen si Timothy Spall. Exista de asemenea si o serie de personaje noi, printre care: Zanik HighTopp (Rhys Ifans), tatal Palarierului Nebun, si insusi Timpul (Sacha Baron Cohen), o creatura stranie care este jumatate om, jumatate ceas.

Filmul „Alice Through The Looking Glass / Alice In Tara Oglinzilor” este distribuit de Forum Film Romania si va avea premiera pe 27 mai 2016, in format 3D, IMAX 3D, 4DX și Dolby Atmos, varianta subtitrata.

Citește în continuare