Skip to content

Ce filme sunt saptamana asta in box-office-ul nord-american?

Filmul Lunetistul american/ American Sniper, regizat de Clint Eastwood, s-a clasat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 90,2 milioane de dolari de vineri până duminică.

Filmul Lunetistul american/ American Sniper este inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle, devenit o adevărată legendă a armatei americane, pentru modul în care a luptat în Irak, protejându-şi colegii de arme. Filmul prezintă atât faptele de război ale soldatului considerat cel mai eficient lunetist din istoria militară a Statelor Unite, cât şi lupta acestuia cu traumele cauzate de război şi încercarea de a fi un soţ şi un tată model. Rolul principal este jucat de Bradley Cooper, potrivit boxofficemojo.com.

Comedia Nuntaşi de închiriat/ The Wedding Ringer, regizată de Jeremy Garelick, a debutat pe locul al doilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 21 de milioane de dolari de vineri până duminică. Pelicula îi are în distribuţie pe Kevin Hart, Ken Howard, Kaley Cuoco şi Josh Gad şi prezintă povestea lui Doug, care urmează să se însoare, dar nu are niciun prieten pe care să îl desemneze cavaler de onoare. Viitorul mire decide să apeleze la serviciile unei firme, iar ce urmează pare să fie mai mult decât şi-a dorit.

Comedia de familie Paddington a debutat pe locul al treilea în box office-ul nord american, cu încasări de 19,28 milioane de dolari. Filmul este regizat de Paul King, îi are în distribuţie pe Nicole Kidman, Julie Walters, Sally Hawkins, Hugh Bonneville şi Ben Whishaw şi spune povestea ursuleţului Paddington, venit din jungla peruviană să îşi caute o casă în Londra, unde ajunge să cunoască familia Brown care îl îngrijeşte şi îi oferă o un cămin.

Filmul Taken 3: Teroare în L.A., cu Liam Neeson şi Maggie Grace, s-a clasat pe locul al patrulea în topul încasărilor, cu 14,05 milioane de dolari în al doilea weekend de difuzare. Taken 3: Teroare în L.A, al treilea film al seriei care îl are ca protagonist pe Liam Neeson, îl prezintă pe fostul agent Bryan Mills încercând să-şi dovedească nevinovăţia după ce este acuzat de comiterea unei crime la care nici măcar nu a fost martor. Mills este urmărit, iar în lupta sa cu cei ce îi vor răul se foloseşte de toate aptitudinile şi cunoştinţele pe care le are pentru a găsi adevăratul vinovat şi a-şi reabilita numele.

Locul al cincilea în topul încasărilor din weekend a revenit peliculei Selma, cu 8,3 milioane de dolari. Filmul, aflat la al patrulea weekend de difuzare, este regizat de Ava DuVernay şi este o cronică a campaniei lui Martin Luther King privind dreptul la vot, prin intermediul unei marş istoric desfăşurat de la Selma la Montgomery, în statul american Alabama, în 1965.

Filmul The Imitation Game: Jocul codurilor/ The Imitation Game, care prezintă destinul incredibil al matematicianului britanic Alan Turing, savantul care a reuşit să descifreze codurile naziste, dar care a fost persecutat de guvernul din propria ţară pentru faptul că era homosexual, s-a clasat pe locul al şaselea în box office-ul nord-american, cu încasări de 7,19 milioane de dolari de vineri până duminică.

Pe locul al şaptelea s-a clasat musicalul În inima pădurii/ Into the Woods, care a obţinut încasări de 6,54 de milioane de dolari, în al patrulea weekend de difuzare. Regizat de Rob Marshall, acest film, care reprezintă o adaptare a celebrului musical omonim pus în scenă pe Broadway de Stephen Sondheim, aduce pe marele ecran o notă întunecată poveştilor şi basmelor copilăriei, cu ajutorul actorilor Meryl Streep, Johnny Depp şi Emily Blunt.

Lungmetrajul Hobbitul: Bătălia celor cinci oştiri/ The Hobbit: The Battle of the Five Armies, al treilea şi ultimul film din seria Hobbitul/ The Hobbit, s-a clasat pe locul al optulea în box office-ul nord-american, cu încasări de 4,86 de milioane de dolari. Filmul regizat de Peter Jackson, cu Martin Freeman, Ian McKellen şi Benedict Cumberbatch, încheie povestea lui Bilbo, Thorin şi a gnomilor. Eroii, care l-au trezit pe Smaug din culcuşul său din Erebor se vor lupta acum cu acesta, în speranţa că vor distruge răul pentru totdeauna. Gandalf descoperă însă ceva şi mai înfricoşător în Dol Guldur. Filmele din trilogia Hobbitul spun o poveste care se petrece în Pământul de Mijloc, cu 60 de ani înainte de acţiunea din Stăpânul Inelelor.

Pe locul al nouălea s-a situat filmul De neînvins/ Unbroken, cel de-al doilea lungmetraj regizat de actriţa Angelina Jolie. Inspirat din povestea reală a maratonistului american Louis Zamperini, care a devenit prizonier într-un lagăr japonez în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acest film a generat încasări de 4,26 de milioane de dolari în cinematografele nord-americane, la sfârşitul săptămânii trecute.

Filmul Hacker/ Blackhat, regizat de Michael Mann, cu Chris Hemsworth şi Viola Davis în rolurile principale, a debutat pe locul al zecelea în box office-ul nord-american, cu încasări de 4 milioane de dolari. Când lumea este pusă în pericol de apariţia unui infractor cibernetic, serviciile secrete americane sunt nevoite să apeleze la un celebru hacker, condamnat la 15 ani de închisoare, pentru a-l prinde pe atacatorul informatic.

Aceasta productie va ajunge si in Romania zilele acestea, vezi AICI trailerul!

Citește în continuare