Skip to content

Cele mai trasnite comedii romantice in sectiunea Alt.Rom.Com la TIFF

E anul comediei romantice alternative la Festivalul International de Film Transilvania (2-11 iunie).

 

Pasionante, efervescente si, nu in ultimul rând, imprevizibile, cele 10 filme din sectiunea tematica Alt.Rom.Com propun o abordare diferita, originala a genului. Titlurile alese de directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov, vor concura pentru Premiul FIPRESCI (Federatia Internationala a Criticilor de Film).

,,Comedia romantica e un gen privilegiat de marile multiplexuri, nu si de festivaluri. Atunci când vine vorba de comedii romantice ne-hollywoodiene, lucrurile sunt si mai complicate, pentru ca majoritatea festivalurilor nu se inghesuie sa le programeze, preferând filmele grele, serioase, in dauna divertismentului frivol, cu lipici la public. Sectiunea Alt.Rom.Com isi propune sa le dea o sansa acestor, sa le zicem, comedii romantice alternative care fie vin din zona indie americana sau de pe alte meleaguri, respectând cu religiozitate formula, dar fiind ignorate de multiplex, fie deviaza de la reteta genului si introduc un twist in povestea de dragoste. Altfel spus, râdem, glumim, dar oare eroii ramân impreuna la final?’’, puncteaza Mihai Chirilov.

Satirizand asteptarile fiecaruia dintre noi atunci când vine vorba despre iubire, Tu si numai tu/It Had To Be You (r. Sasha Gordon) vorbeste despre alegerile dificile pe care femeile sunt nevoite sa le faca in zilele noastre – cu atât mai destabilizante atunci când cel mai bun prieten te cere in casatorie. Tot in fata unei decizii complicate se afla si Natasha, personajul principal din Zoologie/Zoology (r. Ivan I. Tverdovsky), atunci când se indragosteste de un barbat mult mai tânar. Coada care-i creste peste noapte ii schimba viata intr-un sens pozitiv, dar ea va trebui sa aleaga intre realitate si iluzie.
„Am restaurantul, rochia si apartamentul. Dumnezeu sa faca bine sa-mi aduca un mire”, spune Mishal, care decide sa lase totul in voia divinitatii atunci când mirele o paraseste cu o luna inainte de nunta, in Casatorie cu obstacole/ Through the Wall (r. Rama Burshtein). Rolul i-a adus lui Noa Koler premiul pentru Cea mai buna actrita la Premiile Academiei de Film Israeliene.

Pierduti in Paris/ Paris Pieds Nus (r. Fiona Gordon si Dominique Abel) e povestea haotica si burlesca a Fionei, care se rataceste in Orasul Luminilor cautându-si matusa si isi gaseste sufletul pereche: un barbat fara adapost. Selectat la Festivalul de la Venetia, 4 zile in Franta/ Jours de France (r. Jérôme Reybaud), urmareste jocul absurd de-a soarecele si pisica pe aplicatia Grindr a doi iubiti care incearca, fiecare in felul lui, sa redescopere calea catre celalalt.
Mult suspans si in povestea lui Nikos, care decide sa-si sechestreze fosta iubita, convins ca aceasta este singura cale prin care va putea obtine nu doar explicatii pentru recenta despartire, ci si sansa unui nou inceput. Dezindragostire/ Afterlove i-a adus regizorului Stergios Paschos o selectie la Locarno.

Florile de ieri/ The Bloom of Yesterday (r. Chris Kraus) este câstigatorul Marelui Premiu la Festivalul International de Film de la Tokyo. Vechile secrete de familie ies la iveala in aceasta comedie romantica incredibil de temerara, data fiind fantoma Holocaustului. Efectul acvatic/ The Together Project (r. Sólveig Anspach), premiat la Cannes si câstigatorul unui César, spune povestea lui Samir, care ia cursuri de inot doar pentru a o cuceri pe Agathe, instructorul de care se indragosteste atât de nebuneste incât o urmareste pâna in Islanda.
Când o reintâlneste pe fosta colega de scoala care l-a sarutat pentru prima oara, dar care acum se intretine din prostitutie, viata unui vânzator de inghetata pare sa ia o noua turnura. Pe culmile iubirii/ Amor Cuesta Arriba (r. Nelson Núñez) este o dovada a faptului ca iubirea nu respecta retete. La fel de imprevizibila este povestea liceanului timid din Slash (r. Clay Liford), care scrie pagini incendiare de literatura erotica hardcore. Talentul lui trezeste interesul unei colege de clasa nonconformiste, dar si pe cel al publisher-ul unui site de gen, iar aceasta noua etapa din viata lui pare sa-i tulbure periculos viziunea asupra dragostei.

Festivalul International de Film Transilvania se desfasoara intre 2-11 iunie. Ne vedem pe acolo,da?

Citește în continuare