In vreme ce filme precum Rebecca, Jane Eyre, Marile Sperante sau La rascruce de drumuri au un public din ce in ce mai restrans, Guillermo del Toro indrazneste sa scoata genul gotic de la naftalina si sa creeza o noua capodopera.

Filmul gotic e sters de praf si primeste, nu o zugraveala de mantuiala ci, un make-over profesionist, impecabil ca stil vizual, cu atentie deosebita la detalii, cu o intriga romantica de basm macabru, fara sa lase pe planul al doilea personajele.
Maestrul Guillermo del Toro combina, cu talent, povesti sumbre ce dau frisoane cu un romantism demult apus ,condimentat cu relatii interzise care se consuma in locatii intunecate, conace devorate de timp, in care peretii au fost martorii unor scene atroce. Nu uita sa aduga un omagiu nici operelor cu detectivi din epoca respectiva, inzestrandu-si anumite personaje cu o inteligenta demna de Arthur Conan Doyle, care e mentionat in treacat. Dar nu misterul este cel ce domina intriga,  n-avem parte de dezvaluiri fenomenale, subiectul nefiind unul sa-ti stea mintea in loc, descris chiar de Del Toro, simplu, in 5 cuvinte: “Oamenii sunt cu adevarat horror”.
Chiar daca intuiesti intriga, usor siropoasa pe alocuri, ai sa te lasi purtat de personaje pe coridoarele intunecate, unde parchetul scartaie la orice pas, unde ninge prin acoperisul subred, si unde arunci un ochi prin gaura cheii in camere interzise sau iti bagi nasul in cufere cu secrete bine ferecate.
Daca esti mai slab de inger probabil ca ai sa tresari la momentele mai scary, puse in valoare in special cu ajutorul sunetelor, dar per total nu putem spune ca este un film horror dupa care sa dormi cu lumina aprinsa.
Personajele, ajutate de actorii excelent alesi, sunt desprinse din romanele de gen si contribuie la succesul filmului. Ingenua Edith (Mia Wasikowska) este o femeie sensibila si inteligenta, care vrea sa se ridice deasupra conditiei pe care o dicteaza vremurile: ea este o  scriitoare aspiranta, bantuita de fantoma mamei ei, cu o fascinatie pentru supranatural. Capacitatea ei de a vedea spiritele ce bantuie prin vechiul conoac o va ajuta sa dezlege misterul si  dezgroape ororile ascunse in peretii casei.
Sir Thomas Sharpe, interpretat de Tom Hiddlestone, strainul seducator care ii foloseste naivitatea in interese proprii , cade in propria capcana, neputandu-si controla propriile sentimente, ceea ce va duce la sfarsitul sau.
Cel mai captivant personaj este de departe Lucille, pusa in valoare de Jessica Chastain, capabila de un erotism pervers, si manata de obsesie bolnavicioasa. Cele doua protagoniste sunt total opuse, atat fizic cat si psihic, una, luminoasa, iar cealalta, intunecata, fluturele si molia., dar au ambele un tel comun – lupta pentru supravietuire si pentru iubire.
Alte aparitii care dau sare si piper filmului sunt fantomele colorate cu argila rosie care ofera un spectacol vizual supranatural.  Rolul acestor suflete damnate nu este acela de a o speria pe protagonista, ci de ii ajuta pe cei nevinovati sa nu aiba aceeasi soarta nefericita ca ei. 
Dincolo de poveste si personaje, universul vizual creat de del Toro este cel care face din film, unul memorabil. Punctul de rezistenta este subreda casa bantuita, Allerdale Hall, uriasul conac gotic ce poarta numele de Crimson Peak de la faptul ca e asezat pe un zacamant de argila rosie.  Aici, fiecare camera ascunde un mister, iar frigul te cuprinde si pe tine atunci cand cobori in minele subterane, cu liftul decorat extravagant sau urci in la podul unde-si au cuibul cele mai negre molii.
In timp ce cineastii moderni simplifica totul recurgand la efecte realizate pe calculator, Guilermo ramane fidel genului, fiind old-scool pana la capat. Mai exact, conacul nu este un platou de filmare obisnuit, ci o casa completa, cu tavane si holuri care legau toate camerele si, intr-un final, a ajuns la dimensiunea a 10 platouri obisnuite.
     La concurenta cu arhitectura sunt costumele celor doua protagoniste, voit exagerate, care sper ca nu vor trece neobservate anul asta, la Oscar. Si aici se merge pe contrast, Edith fiind invaluita de rauri de voal si matase drapata de culori deschise, care ii scot in evidenta paloarea, iar Lucille, in catifea groasa, de culori inchise, care ii pun in valoare frumusetea malefica.

Pe scurt, filmul lui Guillermo Del Toro chiar merita o vizionare, obligatoriu in cinematografe!
   
Vazut, placut?