Skip to content

Crowdfunding pentru LUNA PLINA (+ primele titluri anuntate)

Cea de-a 2-a editie a Festivalului de Film Horror & Fantastic „LUNA PLINA”, primul si unicul festival din Romania dedicat exclusiv cinema-ului de gen, va avea loc in perioada 14-18 august 2013, la Biertan, judetul Sibiu, într-o formula extinsa: cinci zile de filme (în patru spatii de proiectie – doua indoor si doua în aer liber), expozitii, workshop-uri de efecte speciale, concerte si petreceri, sectiune competitiva de scurtmetraj al carei câstigator va fi desemnat de public si sectiune competitiva de lungmetraj in cadrul careia un juriu international va acorda trofeul „LUNA PLINA”. De asemenea, începând cu aceasta editie, la Biertan va functiona si programul EducaTIFF axat pe educatia media si cinematografica pentru copii si adolescenti.

Printre primele titluri confirmate pentru aceasta editie, difuzate in premiera absoluta in Romania, se numara thrillerul spaniolesc El cuerpo, care a deschis Festivalul de Film Fantastic de la Sitges în 2012, horrorul american cu si despre canibali familisti We Are What We Are, care a facut senzatie la Cannes 2013 si compilatia extrema V/H/S/ 2, lansata la Sundance 2013 si semnata de membri de seama ai noului val de regizori yankei insetati de sange.

Anul acesta, festivalul „LUNA PLINA” îl omagiaza pe cineastul american Brian de Palma cu un double bill frisonant – The Fury, cu Kirk Douglas si John Cassavetes, de la a carui premiera se împlinesc 35 de ani, într-o versiune restaurata digital în martie 2013 si, in avanpremiera extraordinara, prin amabilitatea distribuitorului Independenta Film,Passion, cu Rachel McAdams si Noomi Rapace, film care a avut premiera mondiala anul trecut, la Venetia.

Restul selectiei, titlurile din competitie si celelalte evenimente speciale vor fi anuntate in saptamanile ce urmeaza.
Prima editie a Festivalului „LUNA PLINA” a avut loc în perioada 16 – 19 august 2012 si a strâns peste 3000 de spectatori. Si anul acesta, „LUNa PLINA” ramâne un festival complet independent si auto-finantat. Pentru ca tot ceea ce si-a propus sa devina realitate si pentru a reusi o editie la standard european, festivalul a decis sa initieze o campanie de tip crowdfunding 100% romaneasca pentru strângerea unei sume de 20.000 de lei. Suma reprezinta doar o fractiune din buget, dar este vitala pentru ca „LUNA PLINA” sa fie cu adevarat experienta ultima în materie de festival fantastic.
Pentru mai multe detalii accesati: http://crestemidei.ro/en/lunaplinafestival. Nu exista sume mici, exista doar iubitori de cinema.

Festivalul de Film Horror & Fantastic „LUNA PLINA” este organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si prezentat de Festivalul International de Film Transilvania.

Ati fost la editia de anul trecut?

Citește în continuare