Skip to content

Despre trup si suflet, marele castigator al celei de-a 10-a editii Sydney Film Festival

“Despre trup si suflet” / „On Body and Soul” (r: Ildikó Enyedi) a fost declarat duminica, 18 iunie, marele castigator al celei de-a 10-a ediții Sydney Film Festival, cel mai important festival de film din Australia. Trofeul Sydney Film Prize si premiul în valoare de 60.000 de euro se ofera anual celui mai “îndrazneț si curajos film de actualitate”.

În competiția din acest an au fost selectate 12 filme, printre care: The Beguiled (filmul Sofiei Coppola, prezentat în avanpremiera anul acesta în competiția de la Cannes), Félicité, castigatorul Premiului Juriului la Berlinale, Happy End, cel mai recent film al lui Michael Haneke, prezentat tot în competiția de la Cannes, My Happy Family, proaspat castigator al Trofeului Transilvania la TIFF 2017 sau The Other Side of Hope, cel mai recent film al lui Aki Kaurismäki.
Anul trecut, trofeul Sydney Film Prize a fost castigat de Aquarius, filmul lui Kleber Mendonça Filho. Ildikó Enyedi este prima femeie din istoria festivalului care castiga marele premiu. Prezenta la gala de la Sydney, regizoarea filmului “Despre trup si suflet” / „On Body and Soul”, a declarat: “A fost o competiție foarte puternica. Este minunat ca un astfel de film poate cuceri atat de mulți oameni. Asta îmi ofera multa speranța în cinema si în puterea pe care o poate avea comunicarea între oameni”.
Juriul din acest an al Sidney Film Festival a fost format din: Rosemary Blight (producator The Sapphires), Deepak Rauniyar (regizor – Highway, White Sun), Ann Marie Fleming (regizor, scenarist), Margaret Pomeranz (presedinte al Asociației Criticilor de Film din Australia) si Kini S. Kim, presedintele CJ Entertainment. “Despre trup si suflet este un film care ne demonstreaza ca, în ciuda faptului ca traim într-o lume divizata, putem împartasi acelasi vise. În ciuda uraţeniei unui abator, putem gasi bunatate si blandețe. Un film grațios si plin de compasiune.”, a declarant presedinta juriului, Margaret Pomeranz.

“Despre trup si suflet” (titlu original: „Teströl és lélekröl”) este marele castigator al trofeului Ursul de Aur la Berlinale 2017. În Romania, filmul a fost prezentat la Cluj, în doua proiecții speciale la TIFF, ambele sold-out. În cinematografele din întreaga țara va rula începand cu data de 30 iunie.
“Despre trup si suflet” este o poveste de dragoste atipica, între doi introvertiți care descopera, printr-o întamplare, ca au acelasi vis în fiecare noapte. Endre este directorul financiar al unui abator unde Maria este transferata pentru a se ocupa de controlul calitații. Un incident intern îl determina pe Endre sa aduca un psiholog care sa intervieveze angajații. Afla astfel ca, în fiecare noapte, ei doi viseaza acelasi vis. Ceea ce la început parea sa fie o întamplare se transforma într-o frumoasa poveste despre emoție si iubire dar, mai ales, despre doi oameni care învața sa-si exprime adevaratele sentimente, în ciuda barierelor pe care si le-au impus ei însisi.
 

Citește în continuare