Skip to content

Noul film BEN HUR, un efort de productie care aduce secolul I in contemporaneitate

„Ben-Hur”, producția inspirata din romanul din 1880 al lui Lew Wallace, avand titlul „Ben-Hur: A Tale of the Christ”, reface, cu tehnologia revolutionara de astazi, atmosfera secolului I, in Imperiul Roman, pentru a spune o poveste despre nedreptate, iertare si izbavire.

Noul film, regizat de Timur Bekmambetov, dupa un scenariu adaptat de Keith Clarke si John Ridley, reia temele universale ale clasice productii „Ben-Hur” din 1959 si pluseaza catre publicul tanar prin efecte speciale spectaculoase, cascadorii, costume speciale si, mai ales, actiune exploziva. Pe scurt, pelicula spune povestea printului evreu Ben-Hur(Jack Huston), acuzat pe nedrept de tradare de fratele sau adoptat, Messala (Toby Kebbell), un ofiter în armata romana, și vandut ca sclav. Ben-Hur e deposedat de titlul sau nobiliar, de familie si avere si obligat sa rataceasca, ani de zile, pe mare, ca sclav.

Atmosfera autentica a secolul I în secolul XXI
Cu mijloacele tehnice de azi, cu eforturi aproape supraomenesti de productie, echipa noului film a reusit sa aduca în prezent, într-un mod veridic si autentic, atmosfera primului secol, asa cum apare ea descrisa de cronicarii despre care ati învatat la scoala.Un rol esential în acest proces l-a avut directorul de imagine al productiei, Oliver Wood, care are un stil foarte pragmatic si visceral. De la bun început el a decis ca, din punct de vedere tehnic, esentiala este folosirea de camere 4G – genul acela de camere care fac orice scena sa para extrem de reala.Alte inovatii pe platourile de filmare au inclus camere Go-Pro, cu ajutorul carora s-a putut filma din orice unghi dorit – mai ales în celebra cursa de care – dar si folosirea unor efecte speciale si cascadorii spectaculoase.

O aventura ecvestra

Punctul culminant al actiunii este, cu siguranta, întrecerea de care dintre Ben-Hur si Messala – un efort de filmare care a presupus mii de ore de antrenament si munca pentru cei doi actori principali, dar si 32 de zile de filmari non-stop, la Roma.Scena nu ar fi fost atat de reala si de spectaculoasa fara ajutorul coordonatorului de cascadorii Steve Dent.
„Imagineaza-ti ca joci pentru camera, dar ca esti si parte dintr-o ampla desfasurare de forte: ai sapte echipe si 28 de cai în fata ta”, spune Jack Huston, interpretul lui Ben-Hur. Iar Tony Kebbell, cel care îi da viata lui Messala, adauga ca întregul antrenament a fost un fascinant proces de învatare în care, de la o zi la alta, crestea gradul de dificultate. „Nu pare mare branza sa conduci un car cu peste 60 de kilometri la ora, dar încearca sa mergi pe un motor cu viteza asta si sa îti ridici vizierul de la casca si-abia atunci o sa îti dai seama cum e. E un sentiment incredibil;ai soarele în ochi si tot praful peste fata”, spune Kebbell.

„Avem cateva secvente incredibile cu cei doi actori conducand carele la galop. Îi vezi aproape gat langa gat si e clar ca ei sunt”, spune coordonatorul echipei de calareti, Pete White.Dar, pentru a-i proteja pe actori si pe cascadori, unele dintre secventele în care actiunea atinge cote incredibile au fost create digital, mai ales ca exista un regulament în vigoare care interzice saltul cailor peste fire de electricitate. În clasicul „Ben-Hur” din 1959 a fost filmata o astfel de scena si cateva zeci de cai s-au accident si au murit.

Moda secolului I
Asemenea decorurilor si actiunii, si costumele din filmul „Ben-Hur” stau sub semnul autenticitatii, datorita contributiei designerului Varya Avdyushko.La capitolul moda au lucrat nu numai croitori, ci si stilisti italieni și artisti de make-up. „A fost uimitor sa descoperim ca tatal artistului nostru de make-up a fost responsabil de machiaj în clasicul film din 1959, iar bunicul designerului de costume a lucrat si el la pelicula respectiva”, spune regizorul Timur Bekmambetov.

Revenind la sentimentul de autentic, regizorul afirma ca s-a facut o documentare serioasa despre epoca respectiva pentru a stabili cu exactitate cum aratau carele, cum se îmbracau atunci oamenii, cum îsi purtau parul etc. Iar designerul de costume explica: „M-am inspirat din filmele anterioare, mai ales din clasica productie a anului 1959, dar si din surse istorice si artistice, cum sunt frescele, statuile, picturile etc.” Cel mai interesant amanunt legat de vestimentatie este ca Varya Avdyushko a comparat uniformele romanilor cu cele ale militarilor de astazi, din trupele speciale sau din diverse armate, tocmai pentru a gasi cateva elemente de legatura care puteau fi exploatate pentru a atrage publicul contemporan.

Filmul „Ben-Hur” este distribuit de Forum Film Romania si a avut premiera pe 19 august 2016, fiind distribuit în format 3D si IMAX 3D.

Citește în continuare