Skip to content

Noutati la Noaptea Alba a Filmului Romanesc

FilFilmele romanesti sunt vedetele serii de 20 septembrie.

 

Cinefilii sunt asteptati in numar cat mai mare la unul dintre cele mai importante evenimente de promovare a cinematografiei autohtone, Noaptea Alba a Filmului Romanesc. Titluri lansate recent pe marile ecrane, premiere, comedii, drame sau documentare, programul Noptii Albe este si in acest an unul extrem de ofertant.

Cea de-a patra editie a evenimentului a pregatit spectatorilor o serie de proiectii speciale ale unor filme de referinta pentru cinematografia romaneasca. In 1993, regizorul Nae Caranfil isi lansa primul lungmetraj din cariera, È pericoloso sporgersi, selectat in cadrul “Quinzaine des Réalisateurs” (Festivalul de Film de la Cannes) si distins cu patru premii internationale şi cu doua premii nationale: Marele Premiu la Festivalul International al Filmului de la Bratislava, 1993; Premiul Criticii “Michel Pérez” la Festivalul International al Filmului de la Montpellier, Franta, 1993; Premiul Special al Juriului şi Premiul Frantei de Vest la Festivalul European al Filmului, Boule, Franta, 1994; Premiul pentru Scenariu şi Premiul de Debut al Uniunii Cineaştilor din Romania, 1993.

Noaptea Alba ii dedica o proiectie speciala unuia dintre cei mai importanti regizori ai Noului Val, la 20 de ani de la debutul sau. Filmul va putea fi vizionat la Muzeul National al Taranului Roman, de la h 23:00.

Un omagiu ii este adus legendei vii a muzicii usoare romanesti, Margareta Paslaru, care a implinit in acest an 70 de ani. Cantareata, compozitoare si textiera romana de muzica usoara-pop, folclor, actrita de teatru si film, realizatoare TV si Radio, Margareta Paslaru este o personalitate complexa a culturii romanesti, vocea inconfundabila si farmecul sau propulsand-o in randul celor mai indragiti artisti.

In film, unul dintre cele mai importante roluri ale carierei sale este cel din Un film cu o fata fermecatoare (r. Lucian Bratu). Interpretarea ei plina de naturalete va putea fi admirata la proiectia speciala din cadrul Noptii Albe, la Muzeul National al Taranului Roman, de la h 21:00.

La Noaptea Alba a Filmului Romanesc este celebrata in acest an si actrita Luminita Gheorghiu. Trei filme din cariera sa vor putea fi urmarite de publicul bucurestean. Considerat de majoritatea criticilor unul dintre cele mai bune filme romanesti si una dintre cele mai reusite ecranizari, Morometii (r. Stere Gulea) a fost lansat in 1987.  Rolul Catrinei Moromete ii aduce Luminitei numeroase aprecieri, precum si o Diploma de Onoare din partea Asociatiei Cineastilor din Romania. Filmul va putea fi vizionat la Muzeul National al Taranului Roman, de la h 18:00.

La douazeci si cinci de ani dupa Morometii, regizorul Stere Gulea, directorul de imagine Vivi Dragan Vasile si actrita Luminita Gheorghiu au colaborat la o alta ecranizare, a romanului Sint o baba comunista! (Dan Lungu).

Viata liniştita de provincie a sotilor Emilia şi Tucu este data peste cap atunci cand fiica lor se intoarce din Canada, impreuna cu logodnicul ei american. Ce ar fi trebuit sa fie o intalnire fericita se transforma repede intr-o situatie complicata şi in acelaşi timp amuzanta. Productia recent lansata in cinematografe va putea fi urmarita la Noaptea Alba, la CinemaPRO, de la h 24:00.

Nu in ultimul rand, spectatorii o vor putea vedea pe Luminita Gheorghiu si in filmul romanesc cu cei mai multi spectatori din ultimii 20 de ani, Pozitia Copilului (r. Calin Peter Netzer), distins cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, reprezentand propunerea Romaniei la Premiile Oscar. Cei care nu au vazut filmul, dar şi cei care doresc sa-l revada, sunt aşteptati pe 20 septembrie la Cinema Studio, de la h 24:00.

Cinefilii vor putea savura la Noaptea Alba si comedia Buletin de Bucuresti (r. Virgil Calotescu), care aniverseaza 30 de ani de la premiera. Proiectia speciala va avea loc in Parcul Herastrau, de la h 20:00.

Programul Noptii Albe a Filmului Romanesc 2013 va fi disponibil in curand pe site-ul www.romfilmpromotion.ro si pe pagina de facebook a evenimentului: www.facebook.com/NoapteaAlba

Spectatorii sunt asteptati la proiectiile de film romanesc in locatiile: Cinema Studio, CinemaPRO, Cinema Elvira Popescu, Muzeul National al Taranului Roman, Parcul Herastrau, Club Control, Dianei 4, Biblioteca Centrala Universitara “Carol I”.

Ne vedem pe acolo? Filmele din line-up le gasiti aici.

Citește în continuare