Recenzie film: Giallo (Cod Galben De Crima)

Dario Argento este un regizor cult al filmelor de suspans din anii 70. Cele mai cunoscute filme ale sale sunt Suspiria, Tenebre si Profondo Rosso. In 2009 regizorul rosului profund (Profondo rosso) trece pe Galben. Titlul filmului are dubla conotatie: Giallo (galben) este un gen de literatura de consum care isi trage numele de la coperta galbena a unei serii care a fost publicata incepand cu anul 1929 . Cartile din aceasta serie sunt de obicei thrillere/mistery precum romanele Agathei Christie, Raymond Chandler etc. Acest gen a devenit atat de popular incat termenul giallo e deseori tradus ca “mister”. Filmele tip giallo s-au nascut la inceputul anilor 1970 iar cei mai de seama reprezentanti ai acestui gen sun: Dario Argento, Mario Bava si Lucio Fulci.

Al doilea sens al titlului, are legatura directa cu subiectul filmului si este dat de personajul negativ al filmului care este galben datoria unei boli ereditare (hepatica C). Ca orice Giallo care se respecta are o gramada de scene dure, cu mult sange, aranjament muzical de suspans iar temele abordate sunt traume psihologice care duc la dereglari majore – paranoia, nebunie.

Acum ca stiti la ce sa va astepti, sa vedem ce l-a apucat pe Dario Argento sa reia un stil pe care s-a cam asezat praful dar care era atat de popular in anii 70. Subiectul e destul de banal - Un criminal periculos bantuie liber prin Torino. Este vorba de un barbat bolnav fizic si psihic, hidos si ingalbenit de o boala cronica . Acesta rapeste femei cu taxiul si apoi le ucide cu cruzime. Victimele sunt alese pe spranceana si sunt toate niste frumuseti rapitoare si pe deasupra si straine. Comportamentul criminalului are si o justificare - traumele din copilarie l-au transformat intr-un ucigas care vrea sa distruga tot ce e frumos. :)

Frumoasa e si Celine, sora Lindei (Emmanuelle Seigner) care cade victima acestui psihopat galben. Linda apeleaza la ajutorul detectivului Enzo (Adrien Brody) un detectiv care isi dedicat tot timpul jobului. Este un tip singuratic care locuieste (si munceste) intr-un subsol decorat cu pozele fetelor ucise de criminali in serie. Enzo o accepta pe Linda in preajma lui si impreuna pornesc intr-o cursa contra cronometru, animati de speranta ca Celine este inca in viata. Aflam intre timp ca si obsesia detectivului pentru criminali are o motivatie psihologica care-si are originea tot in copilarie.

Filmul are cateva scene dure (buze si degete taiate, teasta crapata de topor, cutite infipte in carotida, dar cu toate astea suspanul este practic inexistent. Incearca sa-ti ia ochii cu tortura stilata, femei frumoase, locatii luxoase si muzica tensionata. Nu ii iese. Nici macar actorii nu se remarca in mod deosebit. Adrien Brody (care e si co-producator) si Emmanuel Seigner (Le scaphandre et le papillon, The Ninth Gate, Bitter Moon) isi joaca rolurile corect, dar fara sa puna prea mult suflet. Scenariu, are si el niste hibe mari. Rezolvarea unor situatii e foarte neverosimila iar dialogul nu este prea bine lucrat. Spre exemplu - e de ajuns ca o victima sa rosteasca cuvantul galben – ca personajele noastre isi si dau seama ca e vorba de un barbat galben..care sufera de o boala de ficat. Logic,nu?

Pe scurt, mult sange..pentru nimic. Pe mine nu m-a convins. Poate pe voi. Astept parerile voastre.