Skip to content

Recomandare: DRIVE/Cursa

Regizorul de origina daneza Nicolas Winding Refn, mi-a atras atentia inca de acum cativa ani, cand am devorat trilogia Pusher, m-am amuzat de dualitatea personajului Bronson, l-am admirat pe Turturo in Fear X, dar am ramas indiferenta la Valhalla rising.
Indiferent ca sunteti familiarizati cu filmele sale sau nu, va spun un singur lucru: Drive este un film pe care nu-l veti uita asa usor, si care pentru mine a urcat rapid in  topul celor mai bune filme din ultimii ani.

Si inca ceva: nu este un film de actiune comercial, si presimt ca nu va fi pe gustul publicului larg.


 

Drive este ecranizarea unui roman de James Sallis, si este pentru prima data cand Refn nu isi mai scrie singur scenariu, si-l lasa pe Hossein Amini (The wings of the dove, Jude, The Four Feathers) sa se ocupe de el.
Nu va lasati pacalit de incadrarea in genul actiune. Drive este mai mult decat un action-movie si combina scene de urmariri pline de adrenalina cu imagini senzationale care rivalieaza cu orice film de arta. Mixeaza scene de o violenta explicita si secvente atat de emotionante cu o maestrie caracteristica unui adevarat artist. Imbina atmosfera clasica de tip film noir la care adauga un aer de anii \’80, (care incepe chiar din generic cand vedem distributia pictata in culori disco mov-flourescent), pentru ca mai apoi sa te aduca inapoi in zilele noastre prin ritmuri electro vibrante. Nici nu e de mirare ca a castigat Premiul pentru cea mai buna regie la Festivalul de Film de la Cannes.
In rolul principal il avem pe Ryan Gosling, care ne face copiloti si martori la viata lui solitara si complicata, plina de contradictii.
Cu un look demn de un rebel fara cauza, dar fara teribilismul acestuia, Ryan Gosling portretizeaza un cascador de Hollywood a carui viata e plina de adrenalina dar golita de orice sens. Nu ii aflam trecutul decat din povestile altora, si nici macar nu ii stim numele. El este Driver,un personaj simplu si misterios in acelasi timp, mecanic full time, part-time cascador, ocazional infractor,  jumatate om, jumatate masina. Chiar daca vrea sa stea departe de orice conflict, reuseste sa intre pana peste cap in probleme. In special cand incepe sa se apropie de vecina lui (Carrey Mulligan) si fiul acesteia. Nu intru in detalii in ceea ce priveste subiectul filmului, care nu are o poveste originala si nici un subiect care sa te lase cu gura cascata.
Modul in care e realizat filmul, pare bazat pe contradictii: Cursele sunt extrem de rapide, dar actiunea curge lent si hipnotizant. Pe cat de lipsit de emotii pare Ryan la inceput, pe atat de intense sunt rabufnirile lui de mai incolo.

Unghiurile de filmare, muzica si lumina se imbina atat de perfect si creaza o ambianta care pune in valoare atat scenele de actiune cat si cele romantice. Refn face rabat de cuvinte, si lasa actorii sa comunica prin tacere, gesturi sau priviri sugestive.
Chimia dintre cei doi actori principali este atat de intensa, incat vorbele sunt de prisos. Distibutia (Christina Hendricks, Albert Brooks, Ron Perlman, Oscar Isaac) este foarte bine aleasa si fiecare actor reuseste sa dea viata personajului pe care-l interpreteaza.

A fost o cursa fantastica, pe care o voi relua cu prima ocazie!

L-ati vazut, v-a placut? Un alt film in care il puteti vedea pe Ryan Gosling zilele acestea la noi pe ecrane este Crazy stupid love.

 

Citește în continuare

Iris in Garajul Europa FM

Iris in concert la Garajul Europa FM, miercuri 28 septembrie de la ora 19.30, ca deobicei. O seara de muzica rock, alaturi de legendele muzicii romanesti, cu un concert live,…

Citeste mai mult