Skip to content

Recomandarea saptamanii: DON\’T BREATHE/OMUL DIN INTUNERIC

Zilele acestea a avut premiera un thriller captivant si plin de suspans pe care il recomandam oricarui fan al genului.

Don’t breathe este un film de tipul home-invasion, un sub-gen care a dat si cateva capodopere precum Panic Room, Funny Games, You\’re Next sau The Strangers, in care e destul de greu sa mai aduci ceva nou, avand in vederea ca “vinde” totul din titlu.
Regizorul FEDE ALVAREZ, care s-a achitat cu brio si de remake-ul Evil Dead, s-a gandit sa-l abordeze dintr-un unghi diferit si sa-l scoata astfel din banal si previzibil. Mai exact, de data asta, victima este oarba. A doua noutate consta in faptul ca spectatorii sunt angajati intr-o dilema morala, nestiind exact de partea cui sa se pozitioneze. Sa tina cu “victima”, un orb, care se dovedeste a fi un veteran de razboi  puternic, periculos si nemilos, pana in punctul in care pare aproape suprauman, sau cu atacatorii, trei tineri de care te atasezi chiar daca au intentii necurate si care devin ei victimele „victimei”.
Pe scurt avem de-a face cu un trio de hoti pusi fata in fata cu un adversar neasteptat de periculos, care nu le va permite sa obtina banii fara o lupta pana la capat. De partea orbului este si un caine Rotweiler urias, mai intimidant decat cei trei infractori la un loc.
Actiunea este plasata in Detroit, ajuns aproape oras-fantoma, locul unde aproape oricine are dreptul sa devina infractor, ceea ce justifica oarecum deciza tinerilor de a face orice pentru o viata mai buna, in afara orașului, visand la insorita Californie.
Personajele sunt bine creionate, tensiunea atinge cote maxime, iar filmul, uimitor din punct de vedere vizual, mentine un ritm frenetic pana in ultima secunda. Bajbaim prin intuneric, manipulati abil sa tinem partea infractorilor, ne tinem  respiratia odata cu victimele, constienti ca cel mai mic zgomot poate sa ne dea de gol. Suspansul este foarte bine orchestrat iar actiunea este condimentata cu niste scene brutale si violente pentru care este R-rated.

Distributia este bine aleasa, in frunte cu Stephen Lang, veteraul orb, vedeta intr-o multime de filme de actiune, care vede personajul sau ca un fel de legenda urbana – partial reala si partial fictiune.

„Multe din ce spun oamenii despre el sunt reale, dar nu este intreaga poveste. Se afla intr-o situatie buna. Situatia nu pare potrivita pentru acești trei tineri. Toti ceilalti din acest cartier au plecat. Trebuia sa fie ușor sa intri și sa furi bani. Dar cu toate acestea, nu este ușor sa intri in casa și este și mai greu sa iesi. Este terifiant de capabil. Poate mai mult decât sa supravietuiasca – este stapânul acestui univers. Simpatizezi cu el dorindu-ti sa-și apere teritoriul, chiar și atunci când descoperi un dedesubt neașteptat. Dupa ce empatizezi cu un personaj, este greu sa mai dai inapoi. Audienta i-a descoperit latura umana inainte sa-i afle secretul terifiant. Pentru mine, aceasta este parte a unui scenariu inteligent desavarsit”, spune Stephen Lang.

Alaturi de el apar si pe Jane Levy (EvilDead), Dylan Minnette (Goosebumps) sau Daniel Zovatto (It Follows), cei trei tineri infractori, care se achita si ei bine de datorie.

Una peste alta, daca iti plac senzatiile tari, DONT BREATHE e ceea ce-ti trebuie – un film ce te va tine crispat pe scaun si cu rasuflarea taiata, care merita un loc aparte in topul celor mai bune fime de tipul home invasion.

Un alt film horror proaspat intrat in cinematografe care merita toata atentia fanilor este LIGHT’S OUT.

Citește în continuare

Selfie69 - afise de personaj

Personajele cheie din SELFIE69 au primit cate un poster stilizate. Iata-le:  Lansarea mult asteptatului film #selfie69, regizat de Cristina Iacob, prilejuieste totodata o noua premiera absoluta in universul cinematografic din…

Citeste mai mult