Skip to content

Recomandarea saptamanii: THE SEARCH

Sunt sigura ca ati vazut deja The Hobbit: The Battle of the Five Armies, asa ca va recomandam un film emotionant, aflat in competitia de la Cannes.

Spre final de an iti propunem spre vizionare o drama complexa si intensa despre razboiul ruso-cecen din anul 1999, vazut din patru perspective complet diferite.

The Search este scris si regizat de Michel Hazanavicius (premiat cu Oscar pentru The Artist), iar in rolurile principale apar actrita Berenice Bejo (The Artist) si Annette Bening (The Kids Are All Right, American Beauty).
Vazandu-si parintii omorati de soldatii rusi pe ulita din sat, un baietel cecen fuge si se alatura valului de refugiati. Astfel, ajunge sa o intalneasca pe Carole, sefa misiunii UE in regiune si, cu ajutorul ei, sa-si reia incet incet viata. In tot acest timp, sora sa mai mare, care a supravietuit miraculos masacrului, isi cauta fratele printre miile de refugiati ceceni. Al patrulea personaj este Kolia, un tanar recrut din armata rusa in varsta de numai 20 de ani, care este complet depasit si, ulterior, complet transformat de razboi.

Iata cateva detalii interesante despre acest film si despre distributie:
Michel Hazanavicius spune ca principalele surse de inspiratie i-au fost filmul Full Metal Jacket (1987), in regia lui Stanley Kubrick si cartea One Soldier’s War in Chechnya, scrisa de Arkady Babchenko. Doi amici ceceni au strans cateva marturii de la participanti reali la razboi si i le-au trimis. “Nu in ultimul rand”, spune Hazanavicius, “scenariul a fost influentat, la un nivel mai mult sau mai putin constient, de amintirile despre genocidul evreiesc”.

Traier The search

Hadji, baietelul cecen e interpretat impecabil de copilul Abdul Khalim Mamatsuiev. “400 de copii a vazut in total directorul nostru de casting. Nici nu sunt multi”, spune Hazanavicius. “Eu insumi am vazut 50, iar Abdul-Khalim a fost singurul care chiar a jucat frica, a tipat, fara sa se prefaca. Abdul este un copil senzational care are genul acela de talent pentru actorie la care viseaza actorii adevarati.”

Kolia, adolescentul rus trimis direct pe front. Desi i s-a vorbit despre potentialul actoricesc din Rusia, producatorii au preferat sa inceapa cautarile in Georgia si Ucraina. “Nu prea m-au convins”, isi aminteste Hazanavicius. “Asa ca am organizat un casting in Rusia, spunand clar ca filmul nu va fi unul pro-rus. Actorii care au participat au fost constienti de asta de la inceput.” Kolia (jucat de Maxim Emelianov) este o victima care, putin cate putin, se transforma in calau.

Raissa, tanara cecena care isi cauta fratiorul pierdut. “Inainte sa o angajez pe Zukhra Duishvili i-am pus o intrebare destul de prosteasca”, spune regizorul. “Am intrebat-o daca sa fie actrita va fi distractiv pentru ea. Mi-a raspuns ca nu. A zis ca, din contra, va fi foarte dureros sa joace acest rol, insa cineva trebuie sa faca si acest film iar ea e gata sa ajute. Avea doar 17 ani… Am fost impresionat”.

Carole, activista care incearca sa alerteze institutiile europene asupra atrocitatilor razboiului. “Problema aici, din perspectiva relatiei dintre Carole (Berenice Bejo) si Hadji, este exact rolul vesticilor: ce atitudine sa ia, ce nivel de empatie? Asumarea durerii altora este un lucru complicat. In plus, cei doi nu varbesc aceeasi limba. In plus, Carole este dedicata complet cauzei ei, activismul politic. Ea nu este implicata emotional, nu exista vreun iubit, nu are copii etc. Pe parcurs, aceasta implicare apare la modul personal”, spune Michel Hazanavicius.

“Annette Bening s-a documentat foarte mult despre Cecenia si Georgia”, dezvaluie regizorul filmului The Search. “A petrecut doua saptamani pe platoul de filmare. Pentru ea a fost prima oara cand a calatorit atat de departe de casa si pentru asa o perioada lunga de timp. Ea si sotul ei, Warren Beatty, au totusi patru copii acasa…”

Si pentru ca tot am adus la inceput vorba de The Hobbit: The Battle of the Five Armies – L-ati vazut, v-a placut?

 

Citește în continuare