Skip to content

The Neon Demon, un thriller horror din lumea modelling-ului

The Neon Demon, cel mai recent film al lui Nicolas Winding Refn (Drive, Only God Forgive, Bronson, Valhalla Rising), ”un film horror fara horror”, asa cum singur l-a caracterizat chiar regizorul, cu Elle Fanning si Keanu Reeves, va intra in cinematografe astazi, 2 decembrie, fiind distribuit de Independenta Film.

Anul acesta, The Neon Demon a fost in Competitia oficiala Cannes 2016. In distributie ii veti putea recunoaste, alaturi de Elle Fanning (Maleficent, The Curious Case of Benjamin Button, Super 8), Karl Glusman (Love, Nocturnal Animals) si Keanu Reeves (Matrix, Speed, The Devil’s Advocate, John Wick, Constantine, Little Buddha), pe Jena Malone (Pride & Prejudice, Sucker Punch, Contact, Into the Wild) si Christina Hendricks (Drive, Mad Man).
Jesse, o frumoasa dar foarte tanara si aparent inocenta adolescenta de 16 ani (rol interpretat de Elle Fanning), ajunge dintr-un catun in jungla modelling-ului din Los Angeles. Pe masura ce cariera ei de model prinde aripi, candoarea si inocenta ii sunt consumate rapid de un grup de profesionisti feroce ai industriei.

Refn, inconjurat de frumusete, acasa si la serviciu
”De mai multa vreme imi pusesem in cap sa fac un film despre frumusete. Asta deoarece in viata reala sunt inconjurat de femei frumoase”, spune danezul Winding Refn referindu-se la Liv Corfixen, sotia sa, tot cineast si ea, la cele doua fete alelor si, probabil, la sumedenia de actrite si modelecu care a avut de-a face in cariera sa de regizor de film, dar mai ales de regizor de clipuri publicitare.
De mentionat ca, printre clientiipentru care a lucrat in ultimii ani, se regasesc marci celebre din lumea modei, printre care: Gucci (Premiere – Black Lively), Yves Saint Laurent (Manifesto, cu Jessica Chastain), H&M sauHennessey (X.O. Odyssey).

Cineastul danez considera ca „standardele frumusetii tot cresc si niciodata nu coboara. Pe masura ce evoluam, durata de viata a frumusetii devine din ce in ce mai scurta, asta in timp ce obsesia noastra pentru ea devine extrema. Ei bine, obsesia asta poate duce adesea la nebunie”.
Dupa ce a terminat de filmat Only God Forgives in Bagkok, Winding Refn si-a dorit sa faca un film in Tokyo. Liv, sotia sa, i-a spus: „Pe mine n-ai sa ma vezi locuind in Tokyo!”. Asa ca a urmat un fel de negociere. „Ok, unde ti-ar placea, totusi, sa ne mutam pentru urmatorul proiect?”. Raspunsul ei a fost: ”Los Angeles”.

Elle Fanning, modelul aspirant
Despre actrita din rolul principal, Elle Fanning, regizorul danez spune: „Pentru mine, ea este o combinatie intre vedetele din filmele mute ale epocii trecute si actualitatea actritelor din ziua de azi. Are o abilitate fantastica de a se transforma. Iar camera o iubeste pur si simplu”. Inainte de a incepe filmarile la The NeonDemon, el i-a recomandat sa se uite la doua filme: Valley of the Dolls (1967) si Beyond the Valley of the Dolls (1970).

Actualmente, Elle Fanning are in lucru nu mai putin de zece lungmetraje in care joaca diferite roluri, printre care Maleficent 2 (Princess Aurora) si Live by Night in regia lui Ben Afleck, cu Ben Afleck.

Citește în continuare