Skip to content

Topul celor mai deprimante filme facute vreodata

Ieri, luni 19 ianuarie, a fost considerata a fi cea mai deprimanta zi a anului, asa ca daca nu v-ati deprimat destul va dam noi cateva motive s-o faceti!

Stiu ca suna ciudat si ca in mod normal ar trebui sa va recomand filme pe care sa le vizionati cu placere, dar astazi am zis sa ma opresc asupra unor productii care m-au deprimat teribil, dar care au o valoare artistica indiscutabila. Mai exact, un fel de top al filmelor bune pe care nu ai vrea sa le mai revezi.

Nu sunt o persoana care se deprima usor, dar recunosc ca unele filme au avut puterea sa ma arunce intr-o zona intunecata in care nu-mi doream neparat sa fiu.
Sunt de parere ca rolul unui film nu este doar de entertainment”, si ca avem nevoie de filme care sa ne deschida ochii, sau macar sa ne faca sa ne punem intrebari serioase. Pe mine ma deprima dependenta de orice forma, cruzimea, nedreptatea, dar mai ales singuratatea.
Acestea sunt cateva dintre filmele care au reusit sa ma deprime:

Grave of the fireflies

In mod paradoxal, incep cu o animatie, pentru ca da, exista animatii deprimante. Responsabili pentru asta sunt asiaticii, mai exact japonezii, care au ramas atat de marcati de perioada razboiului incat au facut o animatie care a devenit un fel de simbol anti-razboi. Este vorba de o adaptare dupa un roman semi-autobiografic, ceea ce face ca lucrurile sa fie si mai deprimante, roman transpus in imagini animate in 1988 de celebrul Studio Ghilbi.
Animatia ne spune povestea trista a doi copii, un baiat de 14 ani si sora lui mai mica, care incearca sa supravietuiasca in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Sa va mai spun ca fetita de 5 ani, scumpa foc, moare de foame iar fratele ei e nevoit sa o incinereze?


Recviem for a dream
Il stiti cu totii, dar nu stiu daca a avut acelasi rezultat asupra voastra. Darren Aronofsky taie adanc in carne vie, ilustrand cu o cruzime de nedescris, consecintele dependentei. Avem 4 personaje care se lupta cu dependenta – dependenta de substante, de pastile, de speranta.. Jennifer Connely, Jared Leto si Ellen Burstyn in roluri pe care nu multi ar indrazni sa le duca pana la capat.

Detachment
Alaturi de dependenta si singuratate, un alt subiect care deprima din start e indiferenta. Iar in drama Detachment, Tony Kaye, pune puntul pe i, de la Indiferenta si gaseste un actor cum nu se poate mai potrivit.
Adrien Brody are o fizionomie care il face foarte potrivit pentru drame, iar in Detachment (Indiferenta) are un rol pe masura.
Detachment este un film trist care trage un semnal de alarma asupra sistemului american de educatie, vazut prin prisma unui suplinitor de liceu, incapabil sa se lege emotional de cineva, care ajunge in pragul colapsului. Doar ca situatia se schimba radical si devine, dintr-un om incapabil sa empatizeze, singurul caruia chiar ii pasa de soarta elevilor, pe care e clar ca nu ii asteapta o viata prea fericita.

Dancer in the dark
De la Lars von Trier chiar nu te astepti sa umble cu manusi cand vine vorba de subiecte deprimante. In plus a reusit un lucru destul de original: sa faca cel mai deprimant film muzical din istoria cinematografiei. Bjork si Lars von Trier si-au unit fortele si talentul intr-un film unic, superb, dar teribil de deprimant care aduce un omagiu marilor filmelor muzicale din istoria cinematografiei. Filmul a castigat Palme D\’or si o nominalizare la Oscar. Lars ne povesteste cu sadism calculat, viata unei femei necajite care lucreaza intr-o fabrica, si care orbeste treptat, dar e hotarata sa faca orice ii sta in putere pentru a-si opera fiul. Si asta-i doar inceputul!  Finalul, dupa cum stiti, depaseste orice tragedie greaca.

Albert Nobbs
Glen Close e extraordinara in dificilul rol al unei femei care pretinde ca este barbat pentru a supravietui intr-o lume dominata de masculi.
O drama cu actiunea situata in secolul al 19-lea, despre o femeie cu un destin trist care duce o viata mizerabila, in speranta ca viitorul i-a rezervat si ei vremuri mai bune. Doar ca povestea se complica si mai tare, iar finalul te infurie, te revolta si te deprima.

Never let me go
In Never let me go m-a disperat capacitatea oamenilor de a-si accepta destinului fara sa se revolte, mai exact resemnarea. Este vorba de un film britanic, adaptare a unui roman de Kazuo Ishiguro, care ne spune povestea a 3 prieteni, Kathy (Carey Mulligan), Tommy (Andrew Garfield) si Ruth (Keira Knightley) care descopera un secret sumbru despre viitorul lor.  Pe masura ce se apropie de soarta devastatoare care ii asteapta ca adulti, ei trebuie sa faca fata si sentimentelor profunde de iubire, gelozie si tradare care ameninta sa ii desparta.

Amour
Cel mai premiat film european al anului 2012 vine din partea unui maestru al cruzimii psihice: austriacul Michael Haneke.
El ne aduce in prim plan un subiect de care ne temem cu totii: batranetea si boala. Este o povestea emotionanta si totodata deprimanta despre iubire, care are in prim plan doi batrani de 80 de ani (Emmanuelle Riva si Jean-Louis Trintignant, ambii premiati la Cannes pentru interprerare) care se confrunta cu inevitabilele obstacole ale varstei – boala.

Paradies Liebe 

Austriacul Ulrich Seidl e un regizor pe care-l admir foarte mult pentru ca stie sa spuna lucrurilor pe nume si nu umbla cu manusi. Filmele sale sunt deseori inconfortabile si greu de vizionat pentru ca ating subiecte tabu pe care unii nu vor sa le vada in filme. In loc sa infrumuseteze totul ne arata adevarul crud care de multe ori doare.
Paradies Liebe face parte dintr-o trilogie despre oameni care au iluzia ca au gasit paradisul sub diverse forme: iubire sau religie. Acest episod al trilogiei are ca subiect turismul sexual si ne povesteste despre femeile in varsta trecute de 50 de ani care se duc in Africa pentru baieti tineri. In prim plan avem o femeie care cauta fericirea in locul unde nu trebuie si care trece de la un tanar la altul si de la o dezamagire la alta pana cand intr-un final recunoaste ca pe plajele keniene, dragostea e o afacere. 

In lista ar fi mers si filme precum Si caii se impusca, nu-i asa?, Lilja-4 ever, 12 years a slave, Shame dar mi-a trecut cheful sa mai povestesc pe aceasta tema.
Mor de curiozitate sa aflu ce filme v-au intristat pe voi. Ma deprim daca nu-mi spuneti! 🙂

Citește în continuare