Skip to content

10 greseli pe care le faci cand te straduiesti sa fii la moda

În „goana” după acele piese vestimentare care reuşesc să facă diferenţa între un outfit remarcabil şi unul comun, unele dintre noi tindem să avem anumite preconcepţii care ne împiedică să ne punem în valoare atât corpul, cât şi imaginaţia. Iată câteva dintre greşelile comune pe care obişnuim să le facem.

Combinaţia denim-denim, do or don\’t?

Piesele vestimentare din denim sunt şi vor fi mereu la modă. Fiecare dintre noi avem în garderobă cel puţin o pereche de regular jeanşi pe care îi combinăm cu orice tip de bluză, numai cu o cămaşă de blugi nu. De ce? Pentru că ne este frică de această combinaţie, iar asta ne împiedică să avem curaj. Un truc important în ceea ce priveşte combinaţiile denim-denim este să alegem nuanţe diferite pentru cele două piese vestimentare: jeanşii închişi la culoare îi putem combina cu o cămaşa de o altă nuanţă.

The more you own, the less you wear

Una dintre marile greşeli pe care le comitem constant când vine vorba de cumpărături este că nu ieşim din acel spaţiu numit „our comfort zone” şi că ajungem să cumpărăm mereu lucruri care seamănă între ele. Garderoba noastră devine astfel una monotonă, iar noi riscăm să nu ieşim în evidenţă sau să nu impresionăm deloc prin felul în care ne îmbrăcăm.

Dungile orizontale – exces ori nevoie?

Un cliché universal este acela că dungile orizontale „îngraşă”. Cu alte cuvinte, femeile mai plinuţe nu ar trebui să poarte un astfel de print pentru că ar fi în dezavantajul lor. Total greşit! Cu toţii ştim că o rochie mulată cu dungi orizontale vor arăta mai bine pe fete cu siluete atletice, dar alte piese vestimentare cu acest print pot fi purtate de oricine, atâta vreme cât se potrivesc siluetei. Ar fi de preferat să evităm astfel de clişee.

Sport sau nu?

Cum ar fi să renunţăm pentru o zi la outfit-urile elegante şi office şi să adoptăm un stil sport? În această perioadă, atât marile case de modă, cât şi brand-urile mass-market ne oferă această oportunitate. Pantalonii largi, sport, pantofii sport şi bluzele over-sized cu diverse mesaje pot arăta chic şi pot fi combinate cu uşurinţă în moduri care nu ne-ar fi trecut niciodată prin minte. Aşa că haideţi şă ieşim din cochilia noastră consacrată unui singur stil vestimentar şi să îmbraţisăm diversificarea.

Vezi AICI celelalte greseli!

Citește în continuare