Skip to content

Delia in Ce se intampla, doctore?: “Cea mai lunga dieta a durat 2 zile!”

Numărul de iulie al revistei “Ce se întâmplă, doctore?” care a apărut, luni, pe piaţă deschide cititorilor săi apetitul pentru vacanţă.

Iar prima invitaţie către relaxare o face Delia, care a pozat sexy, în costum de baie, la piscină, pentru numărul de iulie al celei mai citite reviste de sănătate şi frumuseţe din România.

Vedeta este pasionată de călătorii şi vorbeşte despre câteva dintre experienţele trăite departe de casă. “Africa e un tărâm pur, neatins de (prea multă) tehnologie, e sălbatic. Bineînţeles, mă refer la triburi, unde am şi fost. Ţin minte că mi-am filmat singură un videoclip în nişte triburi şi oamenii de acolo erau fascinaţi de faptul că eram albi, iar eu blondă. Îmi puneau mâna pe păr şi zâmbeau întruna”, spune Delia, care deşi se prezintă impecabil, nu este adepta curelor de slăbire ţinute pe termen lung.

“Nu am reuşit niciodată să ţin o dietă mai mult de două zile. Sunt o persoană plină de viaţă şi poate chiar gurmandă. Îmi place măcar să gust din ceva, iar asta nu face deloc bine într-o dietă. Poate sunt norocoasă şi cu un metabolism rapid. Dar, dacă trebuie să slăbesc, nu mănânc după ora 20.00 şi beau foarte multă apă”, declară Delia.

Din numărul de iulie al revistei “Ce se întâmplă, doctore?” cititoarele pot afla adevărul despre curele de detoxifiere, iar nutriţionistul Mihaela Bilic realizează un calcul uluitor şi ne spune că între 20 şi 60 de ani consumăm nu mai puţin de 40 de tone de alimente.

Articole ample sunt dedicate serumurilor pentru piele, alimentelor ieftine care stimulează slăbirea şi sporturilor de vară precum kite-ul.

Destinaţia de vacaţă recomandată în iulie de “Ce se întâmplă, doctore?” este Insula Corfu din Grecia.

În iulie, revista “Ce se întâmplă, doctore?” va fi distribuită împreună cu un exemplar de colecţie al revistei The ONE.

Citește în continuare