Skip to content

A inceput votarea pentru Top 100 DJ Mag 2012. Tu cu cine votezi?

A venit acea perioada din an cand producatorii si DJii internationali se afla la mana noastra. Ne putem vota favoritii in Top 100 DJ Mag 2012 pana in data de 29 august, inclusiv.

Este al doilea an in care votarea are loc pe Facebook. Poate vota oricine are cont de Facebook, lucru indelung blamat de criticii muzicii electronice. Asta duce, spun acestia, la comercializarea acestui clasament, care a ramas de referinta pentru muzica dance mondiala. Voting-ul a fost deschis pe 27 iunie 2012 si dureaza 2 luni. Imediat dupa ce veti vota, cu totii veti primi un pachet impresionant de productii exclusive de la artisti precum Sander van Doorn, Roger Sanchez, Ferry Corsten, tyDi, Hardwell, Cosmic Gate, Gareth Emery, etc.

Am ascultat una dintre piesele din acest pachet oferit de Trackitdown, remixul lui Wezz Devall pentru Cosmic Gate – Perfect Stranger, piesa extrasa de pe albumul Wake Your Mind. Revenim la Top 100 DJ Mag 2012. Startul votarii a fost dat de o petrecere care a avut loc pe 27 iunie, la terasa Proud2 (O2, Londra), eveniment care i-a adunat la acelasi pupitru pe MYNC, Lange, John B si Spektre.

Nu am votat, insa in momentul in care o voi face va promit ca voi reveni cu o justificare a optiunilor mele pentru topul din acest an. Pana atunci, insa, puteti arunca un ochi peste lista DJ-ilor pe care i-am votat in 2011, dar si peste topul de anul trecut, care a insemnat detronarea lui Armin van Buuren si instalarea lui David Guetta pe primul loc. Ceremonia de premiere din acest an se va tine in Amsterdam, in octombrie, in cadrul conferintei Amsterdam Dance Event (ADE).

Care sunt cele 5 nume pe care le-ati votat sau pe care urmeaza sa le votati?

Citește în continuare