Skip to content

Avem Guerrilla inapoi in FM! Ce facem cu ea?

Consiliul National al Audiovizualului a anuntat astazi castigatorii concursului radio organizat saptamana trecuta prin intermediul caruia au fost alocate 48 de frecvente radio FM in intreaga tara.

Marele castigator s-a dovedit a fi Radio Guerrilla, care si-a redobandit frecventa 94,8 FM din Bucuresti si si-a adjudecat inca 6 frecvente in Timisoara (100,0 FM), Bistrita (95,1 FM), Braila (105,5 FM), Craiova (92,7 FM), Darabani (97,6 FM) si respectiv Vaslui (95,2 FM).

Cea de-a doua frecventa pusa la bataie in Bucuresti, 106,2 FM, a fost obtinuta de postul de radio 3FM, ce apartine Antena 3 si care va fi un post de radio de stiri, alaturandu-se astfel posturilor Realitatea FM si proaspatului Digi FM. Lista completa a frecventelor oferite azi o gasiti pe Pagina de Media.

Pentru cele doua frecvente din Bucuresti a fost o concurenta destul de mare, iar printre posturile de radio care si-au manifestat dorinta de a fi in FM s-a aflat si Clandestino, postul de radio al lui Razvan Exarhu, unul din fondatorii Radio Guerrilla.

Acesta isi propunea sa aiba un format muzical Hot Adult Contemporary, pe care il abordeaza in prezent in online. Directorul muzical ar fi urmat sa fie Adrian Despot, insa din pacate Clandestino n-a primit nicio frecventa FM.

Spun din pacate pentru ca mi-as fi dorit sa avem trei posturi de radio Hot AC in Romania. Tananana a acoperit foarte bine aceasta zona din aprilie si pana acum, de cand a fost rebranduit fostul Activ EFEM, iar despre ce-a facut Radio Guerrilla din noiembrie 2004 si pana in septembrie 2013 nu are sa mai discutam.

Consider ca ar fi fost loc pentru toata lumea, dar se pare ca undeva mai sus par a fi alte interese, astfel ca in loc de trei posturi de RADIO, vom avea trei posturi de STIRI in FM.

Radio Guerrilla va reveni asadar in FM, cel mai probabil la inceputul anului viitor, dupa ce se vor pune la punct toate lucrurile: studio, autorizatii, echipamente, etc.

Problema pe care o vad eu acum este faptul ca o mare parte din realizatorii emisiunilor de la Guerrilla s-au mutat acum la Tananana, iar odata cu ei s-au transferat si ascultatorii.

Cu siguranta ca spiritul Radio Guerrilla nu a murit, insa e clar ca noul Guerrilla nu va mai fi la fel. Mi-e insa teama ca nu se va ridica la nivelul asteptarilor pe care oamenii le au de la acest post de radio.

Desigur, e vorba de nostalgie, de dorinta de a avea ceva diferit fata de hit radio-urile din FM, insa ramane de vazut daca vor avea si oamenii potriviti care sa duca povestea Radio Guerrilla mai departe sau va muri din nou peste cativa ani.

Plus ca atitutinea aroganta pe care o au Dobrovolschi si mai ales Liviu Mihaiu, cel din urma acuzandu-i pe cei de la Tananana ca sunt o imitatie chinezeasca, in conditiile in care la Tananana sunt acum realizatori si producatori care au tinut ani de zile Guerrilla in spate, ma face sa am dubii legate de modul in care se vor desfasura lucrurile acolo de-acum incolo.

Sper sa ma insel si sa avem o concurenta productiva pe aceasta nisa care are potential sa creasca. Cat despre Clandestino, nu ne ramane decat sa asteptam urmatorul concurs organizat de CNA pentru a-i asculta si pe ei in FM.

Voi ce parere aveti de revenirea Radio Guerrilla in FM?

Citește în continuare