Skip to content

Aylin & The Lucky Charms, finalisti in cadrul unei competitii muzicale internationale

Aylin & The Lucky Charms au ajuns între finaliștii concursului internațional Unsigned Only Music Competition, la categoria Pop/Top 40. Artista a înscris în competiție piesa „Chemistry”.

Reușita lui Aylin & The Lucky Charms este cu atât mai mare cu cât doar 2% dintre cei înscriși ajung să se numere printre finaliști.

Unsigned Only Music Competition este un concurs internațional dedicat artiștilor independenți, iar anul acesta s-au înscris în competiție trupe și cântăreți din peste 100 de țări. Dintr-un total de peste 8000 de piese înscrise, 40 de melodii, printre care și „Chemistry” a lui Aylin & The Lucky Charms, au fost selectate pentru fi analizate de un juriu specializat. Juriul este format din nume mari ale scenei muzicale internaționale, critici de muzică și reprezentanți ai presei internaționale de specialitate. Printre aceștia se numără și membrii trupei 3 Doors Down sau jurnaliști precum Anthony Decurtis, editor al revistei Rolling Stones ori Chris Richards, critic de muzică al Washington Post.

Prezența pe lista finaliștilor îi înscrie pe Aylin & The Lucky Charms și pe lista artiștilor care participă la votul public Fandemonium. Acesta este un vot complet separat de cel al juriului format din celebrități și indică piesele preferate ale publicului din lista finaliștilor. Așadar, în intervalul 11-25 august, piesa „Chemistry” a lui Aylin & The Lucky Charms poate fi votată în cadrul concursului Fandemonium care se desfășoară pe pagina de Facebook UnsignedOnly.

Versuri Aylin & The Lucky Charms – Chemistry

Lyrics:

I\’m walking down the street
not knowing who i\’m gonna meet
and then you pass me by
pretty birds start to fly around my head
I feel my heart is racin\’
could this be love i\’m facing\’
oh boy you caught my eye
i can\’t seem to say goodbye

R*2: Uuu
(Answer)Uuu,
think i\’m in love with you
(raspuns) think i\’m in love with you
it’s simple as ABC, and 123
It’s chemistry baby, you and me

You pass me by and my knees start shaken\’
You look my way and i lose my breath
the way you are it’s really making me
forget about myself
This seems to be getting serious
it’s way to strong for me to hide
Cos all i can see is the two of us strolling together side by side

R*2: Uuu
(answer)Uuu,
think i\’m in love with you
(raspuns) think i\’m in love with you
it’s simple as ABC, and 123
It’s chemistry baby, you and me

Uuuu Uu Uuuuu uuUU
uuUUu uuUu UUUu Uuuu

R*2: Uuu
(Answer)Uuu,
think i\’m in love with you
(Answer) think i\’m in love with you
it’s simple as ABC, and 123
It’s chemistry baby, you and me

LIKE it?

 

Citește în continuare