Skip to content

Ce a insemnat #maimusic pentru HaHaHa Production?

Pe 1 mai, HaHaHa Production a dat startul unei provocări unice pe piața muzicală din România. In fiecare zi a lunii, de luni până duminică, au lansat câte o piesă nouă pe YouTube și pe site-ul maimusic.ro. Nu au ținut cont de reguli sau de trenduri și au creat, piesă cu piesă, zi de zi, cea mai înnoitoare compilație muzicală românească – #maimusic.

Iata ce mesaj ne transmit prietenii de la HaHaHa Production despre campania #maimusic si articolele aberante din presa – Click, Cancan – care mentioneaza ca Smiley ar fi incasat 120.000 de euro pentru acest proiect.

A fost un demers artistic și un efort de echipă pornit din pasiunea noastră pentru muzică și din dorința de face cunoscuți oameni talentați. Ne-am propus să dăm mai departe muzica exact cum o simțim: mai nouă, mai multă, mai spontană, mai adevărată, mai liberă.

Puțini ar crede că ideea de #maimusic s-a născut cu doar câteva zile înainte de 1 mai și că toate cele 31 de producții audio și video au fost finalizate și lansate aproape în timp real. Nu a fost ușor, dimpotrivă. De multe ori, a trebuit să luptăm contra propriilor limite pentru a parcurge această cursă contracronometru.

#maimusic a fost o acțiune 100% HaHaHa Production, menită să promoveze artiștii și pasiunea noastră pentru muzică. Nu am beneficiat de sprijin financiar din partea unor sponsori și nu ne-am asociat cu nicio marcă comercială. Nu ne-am pus problema unui câștig financiar legat de această initiațivă unică în industria muzicală de la noi, pentru că știam că nu este posibil așa ceva, în mod realist. Am investit în această campanie și în artiștii noștri, întrucât dacă vom construi treptat, le vom putea crește și consolida carierele într-un mod coerent.

Da, am avut și multe de câștigat! Am câștigat, în primul rând, o experiență extraordinară. Am format o echipă mai unită și mai puternică, ne-am susținut unii pe alții profesional și uman. Cu toate că s-a lucrat la foc continuu, nu am simțit trecerea timpului și ne-am păstrat entuziasmul până la final.

Suntem foarte bucuroși că, în același timp, am câștigat și aprecierea multor oameni, care au înțeles scopul acestui maraton muzical: dorința de a ne exprima liber și curajul de a scoate din sertar trăirile, emoțiile, experiențele, poveștile de viață, toate acestea împachetate în proiectul #maimusic.

Le mulțumim artiștilor noștri, dar și prietenilor, care prin pasiunea lor au făcut această compilație posibilă. #maimusic va continua și în anul 2016!

 Campania #maimusic a avut un final plin de bucurie si de sarbatoare prin concertul lui Smiley de la Arenele Romane!

Care a fost piesa ta preferata din #maimusic?

Citește în continuare