Skip to content

Eurovision 2015: Se pun in vanzare biletele pentru Finala din Romania!

Biletele pentru finala selecţiei naţionale a concursului Eurovision 2015 vor fi scoase la vânzare, marţi. Finala naţională va avea loc în 8 martie, pe scena Sălii Polivalente din Craiova.

2.500 de tichete au fost pregătite, iar preţurile sunt cuprinse între 20 si 100 de lei.

În timpul spectacolului de la Sala Polivalentă, câştigătoarea concursului Eurovision din 2004, Ruslana, va susţine un recital.

Din show nu va lipsi piesa „Wild Dances, cea care i-a adus trofeul Eurovision, cu un total de 280 de puncte, un record la vremea respectivă.

Pe scena Sălii Polivalente din Craiova, la finala naţională a concursului Eurovision 2015 din 8 martie vor concura Luminiţa Anghel, Alexa şi Aurelian Temişan, Voltaj, Băieţii, Blue Noise, Rodica Aculova, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Super Trooper, Ovidiu Anton, Lara Lee şi CEJ.

În finala selecţiei naţionale cele 12 melodii calificate vor fi supuse jurizării publicului larg, dar şi votului juriului de specialitate, ponderea televotului fiind de 50%, la fel ca în cazul votului juriului.
 

Asculta AICI cele 12 piese din Finala romaneasca Eurovision 2015!

Citește în continuare