Interviu cu Les Elephants Bizarres

Les Elephants Bizarres sunt una dintre cele mai fun trupe de la noi, iar muzica lor se aude nu doar de pe scena, ci putem dansa pe ea foarte bine in club. Piese ca Smile se aud mereu, iar anul trecut au venit si cu prima lor piesa in limba romana - Nu ma opri.

I-am luat putin la intrebari intr-un interviu pentru revista Playboy si am vorbit despre muzica, cum e sa compuna in limba romana si mai ales, cum se simt dupa ce au cantat in deschidere la Roxette.

1.Sunteti o trupa care a fost difuzata la radio. Ce credeti ca ajuta mai mult la promovarea muzicii voastre: radiourile sau cluburile unde piesele voastre sunt puse pe repeat?

Nae: Ambele isi aduc aportul in aceeasi masura, mai ales ca au moduri diferite de actionare. Radioul ofera un mod de a asimila mai intim, in timp ce in club, mediul in sine te poate influenta in a aprecia sau observa o anumita melodie. Aici conteaza foarte mult ascultatorul. Aceeasi piesa poate trezi interesul cuiva doar daca este difuzata la radio, unde o poate asculta “in liniste” si asa ajunge sa o inteleaga si sa o aprecieze. Dar la fel de bine o piesa ascultata in club poate avea acelasi efect doar prin faptul ca s-a legat emotional de starea momentului si aici mai ajuta si daca altii in jurul tau se bucura de ea… de obicei starile pozitive sunt contagioase.

Pana acum difuzarile la radio au ajutat mult trupa in a se face auzita de catre urechi noi. Difuzarile in club creeaza totusi legaturi mai puternice sau le permanentizeaza pe cele deja existente. Dar amandoua ajuta la fel de mult. Una fara cealalta, pentru stilul nostru si ceea ce reprezinta Les EB, NU SE POATE!

Claudiu: Orice mediu de difuzare este important. Eu prefer difuzarea in cluburi, unde e clar ca ascultatorul este cel care iese din casa. Problema cu radiourile este ca desi foarte multi il asculta, nu toti ies din casa la concerte, exceptie facand publicul de Radio Guerrilla, care este foarte activ pe partea de evenimente. Dar cred ca pentru popularitatea generala a trupei ajuta mai mult difuzarile de la radio.

2. Ati avut si primul vostru concert pe un stadion, in deschidere la Roxette. Cum se vede publicul de la inaltimea scenei de stadion fata de cea din club? Se pierde din interactiunea cu publicul, din feeling?

Nae: Nu are cum sa nu te gadile putin la orgoliu cantatul pe o scena de stadion. Mai ales cand publicul te si place :). Intr-adevar distanta dintre tine si public ajuta la pierderea sentimentului de apropiere dar se compenseaza prin energia care ti-o da amploarea evenimentului. Energie care e transmisa inapoi publicului, sau cel putin asta ne dorim si ne imaginam ca se intampla :).

Claudiu: Ne place foarte mult pe scena mare, am avut parte in ultimii 2 ani de multe cantari la “inaltimea” scenei mari si concertul pe stadion a fost un eveniment mult asteptat de noi (doar pe asta n-am facut-o in istoria noastra, in rest cantasem cam peste tot pe unde se poate canta chiar si intr-un tren in mers). Cantarea de club este total diferita fata de cea de pe stadion si interactiunea cu publicul este diferita, dar nu se pierde. Clubul este mai intim si iti permite mai multe libertati in comunicare fata de un concert pe stadion.

3. Va este mai greu sa compuneti, sa ganditi o piesa in limba romana decat in limba engleza?

Nae: Mie unul da. Am inceput incet, incet sa mai scriu si in limba romana, dar din cauza ca m-am obisnuit cu engleza ca prima limba cand e vorba de muzica in general inca e dificil. Problema nu ar fi ca nu gasim ce si cum sa scriem dar textul in romana ni se pare ca suna putin prea dubios. Trebuie sa se alinieze multe planete ca un text in romana sa ni se para bun

Claudiu: Nu exista asa ceva din punctul meu de vedere, mai greu sau mai usor, daca ai o idee o exprimi asa cum o simti; fie ca e in engleza sau in romana. Incercam sa nu ne punem limite si bariere in creativitate, iar limba in care cantam mi se pare irelevanta pentru cei care asculta multa muzica, in schimb pentru industria muzicala e bine sa canti in romana. Asa ca de cate ori vom avea o piesa buna in romana vom profita de pe urma ei, dar acest lucru trebuie sa vina natural.

4. Cine si ce va influenteaza muzica?

Nae: Muzica altora si viata fiecaruia. Partea mai interesanta la chestia asta cu influentele este ca toti 5 suntem atinsi de lucruri diferite si incercam sa unim totate individualitatile si parerile noastre intr-un limbaj comun. Asa ajungem ca insasi trupa Les EB sa ne influenteze si sa se influenteze. Si la randul ei, orice reuseste trupa sa creeze mai trebuie integrat si intr-o oarecare piata sau mod de expunere astfel ca si mediul in care ne desfasuram activitatea muzicala are un oarecare cuvant de spus cand e vorba de un produs finit. In cei 5 ani de cand turma isi traieste viata pachidermica prin muzica am trecut prin tot felul de schimbari ca urmare a unor noi intelegeri la care a ajuns fie doar unul din noi, fie chiar turma intreaga. De la modul in care repetam, la modul de compozitie si pana la modul in care interactionam intre noi. Asa cum zice o veche vorba elefanteasca: Nu ne oprim…din a fi influentati si speram ca nici din a influenta!

Claudiu: Absolut totul: cotidianul, exeperientele pe care le acumulam in urma activitatilor noastre de recreere sau de munca. Cred ca muzica pe care o faci este ca o povestire despre un anumit eveniment pe care l-ai trait sau cel putin asa merge la mine treaba. Si cred ca e bine cand esti in faza de compozitie sa nu asculti alta muzica in afara de demourile pe care le ai tras la sala ca sa nu fi influentat prea mult de ce asculti, oricum e cam imposibil sa nu fi influentat deloc de muzica pe care o asculti.

5. Unde va vedeti peste 10 ani, ca trupa?

Nae: Chestia asta cu vazutul in viitor trebuie sa recunosc ca e cea mai dificila intrebare. Am de ales intre o prezentare optimista si/sau megalomana sau raspunsul standard (ca la sportivi: am jucat bine, ne vom antrena in continuare, vom creste, vom fi mai buni si daca suntem sanatosi o sa invingem tot si vom avea succes!). Nu ma vad peste 10 ani. Prea multe variabile in prea mult timp…rezultatul nu poate fi calculat. Ceva care acum poate parea ca fiind negativ, peste 10 ani s-ar putea sa fie tot ce trebuia. Evident ca vreau sa ne fie FOARTE bine! :) Si de aici, pentru ca suntem intr-o zona dedicata, cea muzicala, nu ai prea multe optiuni ca sa iti fie FOARTE bine: albume, turnee, fani, hit-uri, etc. Te astept peste 10 ani cu intrebarea: “Cu 10 ani in urma te asteptai sa se intample ceea ce s-a intamplat?”. Raspunsul ti-l dau inca de pe acum: NU! :)

Claudiu: Vom fi o trupa cu multa experienta si vom cuceri lumea cu muzica noastra nebuna. :P

Les Elephants Bizarres au facut parte anul trecut din caravana Ursus Evolution Tour si i-ati putute vedea live prin cateva orase din tara. In plus, ei au mereu concerte in Bucuresti si in tara, cand putem auzi live piesea ca Nu ma opri sau Wish You Were Here.

Va plac Les Elephants Bizarres? Ascultati muzica de acest gen?

 


Adauga comentariu
 
CONCURSURI & URBAN.RO SOCIAL