Skip to content

Madonna: Stiu cine sunt adevaratii Illuminati

Madonna a negat informaţiile apărute în presa americană potrivit cărora un single al ei, Illuminati, publicat fraudulos online la sfârşitul anului 2014, ar reprezenta o mărturisire a apartenenţei sale la acel ordin secret şi a spus că îi cunoaşte pe adevăraţii membri ai grupului misterios.

Illuminati a fost publicat în mod ilegal pe internet de piraţii cibernetici la sfârşitul anului 2014, alături de alte câteva piese, nefinalizate, de pe noul album al Madonnei, intitulat Rebel Heart, care va fi lansat în martie, informează site-ul revistei New Musical Express. La scurt timp după aceea, Madonna a comparat publicarea frauduloasă pe internet a pieselor sale cu un act de terorism şi cu un viol artistic.

Piesa Illuminati a fost produsă de Kanye West. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, cântăreaţa Madonna a vorbit şi despre această organizaţie secretă aflată în spatele titlului piesei sale.

Oamenii mă acuză adeseori că aş fi membră în ordinul Illuminati, dar adevărul e că eu ştiu cine sunt adevăraţii Illuminati şi mai ştiu de unde provine acest cuvânt, a spus Madonna. Cântăreaţa americană consideră că oamenii de ştiinţă, artiştii şi filosofii, care au prosperat în epoca Iluminismului (Epoca Luminilor sau Epoca Raţiunii, mişcare ideologică şi culturală, antifeudală, care a stat la baza revoluţiilor din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, n.r.) erau adevăraţii membri ai acelui ordin misterios.

Madonna a lucrat cu câţiva artişti importanţi pentru noul ei album Rebel Heart, precum Nicki Minaj, Nas, Chance The Rapper, Avicii şi Diplo.

Albumul Rebel Heart va fi lansat pe piaţă pe 9 martie.

Illuminati – pluralul din latinescul Illuminatus, însemnând Iluminaţii – este un cuvânt care se referă la mai multe grupuri, atât istorice cât şi moderne, atât reale cât şi fictive. Ordinul Iluminaţilor a fost o societate secretă înfiinţată pe 1 mai 1776, în oraşul Ingolstadt din Bavaria de Nord, de Adam Weishaupt, care a fost primul profesor de drept canonic de la Universitatea din Ingolstadt. Mişcarea era formată din liber-cugetători, liberali, republicani (deci antimonarhici) şi pro-feminişti, recrutaţi din lojile masonice din Germania, şi a urmărit să promoveze perfecţionismul prin intermediul şcolilor de mistere. În 1785, ordinul a fost infiltrat, dezbinat şi suprimat mai întâi de către guvernul bavarez pentru un presupus complot şi, apoi, în întregul stat (Reich) german. Acuzaţia adusă a fost aceea că scopul ordinului era să răstoarne toate monarhiile şi religiile de stat din Europa.

Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită şi Queen of Pop (regina muzicii pop), Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

În august 2009, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului Sticky and Sweet. Cel mai recent album lansat de Madonna, al 12-lea din carieră, a fost MDNA (2012).

Intre timp, MADONNA se pregateste pentru una dintre cele mai importante ceremonii ale anului – vezi AICI detalii!

Citește în continuare