Skip to content

Marian Ralea deschide prima fila din povestea VUNK in Orasul Minunilor

Vunk este prima trupa din Romania care trimite catre toti fanii sai si toti cei care au cumparat deja bilete, o inregistrare preambul cu POVESTEA de la care incepe spectacolul lor, VUNK in Orasul Minunilor, pe 3 octombrie la Sala Polivalenta.

Sub forma unui scurt metraj de 8 minute in care actorul Marian Ralea detine rolul principal, VUNK spune povestea unei lumi in care oamenii sunt fericiti, copiii vorbesc inca de la nastere, iar adultii ii asculta cu atentie si responsabilitate; o lume in care daca fiecare persoana e impacata cu sine, cutia muzicala pe care a primit-o la nastere cinta o muzica divina. O lume care se prabuseste odata cu frica unui batrin ca nu mai este ascultat de ceilalti, batrin care fura cheitele cutiilor muzicale.

Puteti vedea filmul mai jos!

Povestea a fost scrisa de Cornel Ilie si iar fragmentul facut public astazi face parte dintr-un basm pe care fanii trupei il vor descoperi treptat pina pe 3 octombrie in ziua concertului, sub forma de benzi desenate, dar si in timpul show-ului VUNK in Orasul Minunilor, cind conflictul din poveste va fi rezolvat. Spectatorii vor putea achizitiona si o versiune print – o carte de povesti – cu intregul basm scris de Cornel Ilie.

Colaborarea cu Marian Ralea a venit natural pentru ca dincolo de rolurile minunate de pe scena Teatrului Bulandra, el ramine Magicianul pentru mii de copii, mari sau mici. VUNK nu este la prima colaborare cu un actor de prima liga pentru spectacolele sale, in 2011 Marius Manole a fost cel care a rostit prologul show-ului, iar anul trecut maestrul Radu Beligan le-a urat bine ati venit spectatorilor intr-un mesaj emotionant. Este insa pentru prima data cind trupa face public prologul cu aproape 3 saptamini inainte de spectacol.

Asa cum trupa a anuntat deja, VUNK in Orasul Minunilor va avea o inovatie mondiala din punct de vedere al proiectiilor video si va fi primul concert al unei trupe din Romania cu sunet surround, ca la cinema. VUNK in Orasul Minunilor, o poveste de concert, va fi o productie care va depasi cu mult desfasurarea de forte din precedentul show al trupei care a avut loc la Sala Polivalenta, desemnat de presa de specialitate drept “cea mai mare productie indoor a unei trupe romanesti.”

Biletele sunt disponibile in retelele Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, la ghiseele Postei Romane, la casa de bilete a Salii Palatului si online pe www.iabilet.ro .

Citește în continuare