Skip to content

On Air Music Awards 2014: cand, unde, cum?

Pe 29 aprilie 2014, la Sala Polivalenta, va avea loc ON AIR MUSIC AWARDS 2014 – gala elitei industriei muzicale din Romania. Ajunsa la cea de-a doua editie, aceasta gala este o platforma de valorizare a intregii piete muzicale romanesti – artisti sau trupe care se manifesta in diferite genuri muzicale, compozitori, case de productie sau producatori independenti, organizatori de concerte si festivaluri.

ON AIR MUSIC AWARDS este un proiect independent, organizat de compania Star Management, neafiliat niciunui trust de media si niciunei structuri din industria muzicala. In traditia galelor internationale de premiere, incepand de anul acesta regulamentul ON AIR MUSIC AWARDS prevede ca toti artistii si casele de productie majore si independente sunt invitati sa depuna spre jurizare cele mai bune productii lansate in perioada 31 ianuarie 2013 – 1 februarie 2014. Regulamentul complet poate fi gasit pe site-ul oficial OnAirMusicAwards.ro.

Din juriul ON AIR MUSIC AWARDS fac parte 50 de electori care voteaza independent, in doua runde: nominalizarile si, ulterior, castigatorii. Rezultatele sunt centralizate si validate direct de compania de audit Ascentor.

Anca Lupes, managing partner la Star Management, a declarat: “ON AIR MUSIC AWARDS functioneaza pe criteriile internationale ale acestui gen de proiecte. Eliminarea intereselor de grup, a suspiciunilor si pastrarea standardelor inalte pe care le-am impus inca de la prima editie au ca scop pozitionarea proiectului nostru ca eveniment reper al scenei muzicale din Romania. Alegerea Salii Polivalente ca loc de desfasurare a galei este o urmare fireasca a ecourilor editiei de anul trecut. Inca de la prima editie am anuntat ca exista si bilete pentru publicul iubitor de muzica iar 5% din valoarea biletelor vandute va merge la Colegiul National de Arte Dinu Lipatti, pentru achizitionarea de instrumente muzicale, fapt ce a generat o cerere ridicata de bilete pentru editia de anul acesta. De asemenea, avem o scenografie spectaculoasa care nu putea fi montata decat in acest spatiu.”

Vor fi peste doua ore de spectacol presarat cu momentele celor mai mari emotii – anuntarea castigatorilor si inmanarea premiilor ON AIR MUSIC AWARDS 2014 pentru fiecare dintre cele 21 de categorii.

O noutate a editiei din 2014 este introducerea unor noi categorii, printre care se numara jazz, hard rock / heavy metal, dar si premiul pentru cea mai buna muzica pentru un spot publicitar video. Motivul este faptul ca, din ce in ce mai mult in ultimii ani, muzica spoturilor difuzate pe TV sau online a creat hituri si a deschis apetitul publicului si pentru alte genuri de muzica decat cele intalnite in mod uzual in cluburi sau pe posturile de radio comerciale.

“Ne plac reclamele realizate in strainatate si dansam de multe ori pe melodiile utilizate la realizarea acestora. De ce n-ar fi la fel si cu muzica romaneasca? Apoi, sunt multe piese care au devenit hit-uri dupa ce au fost introduse ca si coloana sonora a unui spot publicitar. Este o invitatie si o provocare atat pentru compozitori, cat si pentru agentiile de publicitate si clientii acestora.” (Zoli Toth, Managing Partner @ Star Management)

Biletele vor avea preturi situate intre 140 si 200 lei si vor putea fi achizitionate de pe site-urile MyTicket.ro si Eventim.ro incepand de luni, 17 martie. Achizitionarea unui bilet nu garanteaza intrarea in sala, fiind necesara respectarea dress code-ului, si anume black tie creative.

Mai multe informatii despre eveniment si despre trupele invitate vor fi anuntate ulterior pe site-ul oficial (OnAirMusicAwards.ro) si pe pagina de Facebook (fb.com/OnAirMusicAwards).

Pana pe 29 aprilie, vezi AICI nominalizarile pentru Premiile Muzicale Radio Romania 2014!

Citește în continuare