Skip to content

Peste 8000 de fani au dat „vina pe Voltaj” la Sala Palatului (poze)

O colectie impresionanta de hituri, peste 8000 de spectatori, invitati de marca ai muzicii romanesti si internationale, alaturi de o productie spectaculoasa si lansarea celui mai recent album, “Da vina pe Voltaj”, sunt reperele a doua seri memorabile.

Desfasurate cu casa inchisa, cele doua concerte au reunit intr-o Sala a Palatului devenita neincapatoare, copii, tineri, adulti si chiar bunici, care au cantat, au dansat si au vibrat la unison cu ritmurile “Voltaj”, de la prima melodie – “Si ce”, pana la “20”, piesa ce a incheiat cele doua ore si jumatate de spectacol, in adevaratul sens al cuvantului.

Daca piesele interpretate au tinut sala in picioare pe tot parcursul concertului, nici invitatii surpriza ai trupei, nu s-au lasat mai prejos. Kamelia, grupul Jazzappella, Vali Craciunescu, Maximilian, Alina (Casa Presei), Pavel si Cleopatra Stratan au interpretat alaturi de Voltaj piese proprii sau din repertoriul trupei, in ropotele de aplauze ale publicului.

Un loc special printre invitati il ocupa Tongam Sirait, compozitorul piesei “Ultima secundă“, sosit special din Indonezia pentru a participa la concertul trupei. Invitatul a cantat melodia originala “Mengkel nama ahu“, dar si varianta in limba romana, dupa care i-a daruit lui Calin Goia un obiect vestimentar traditional din Indonezia, numit Ulos.

“Publicul nostru este unul special. Plin de entuziasm si energie, se bucura, traieste alaturi de noi, canta impreuna cu noi toate piesele, este un public exceptional, care ne onoreaza. Chiar vrem sa multumim tuturor celor care au fost alaturi de noi la concerte si au creat acea energie exceptionala.

Mai vrem sa multumim invitatilor nostri – Tongam, Kamelia, Vali, Pavel, Cleopatra, Maximilian, Jazzappella, Alina pentru ca au acceptat invitatia noastra si au fost alaturi de noi.”, povesteste Calin Goia

Noul album al trupei contine 10 piese si include single-urile “Da vina pe Voltaj”, “Lumea e a mea”, “I Wanna Be Free”, “Mi-e dor de” si poate fi achizitionat de la magazinele de specialitate sau poate fi descarcat de pe iTunes.

Citește în continuare