Alex Velea, Puya, Karie - N-am timp (piesa noua)

Karie ii aduce pe Alex Velea si Puya pentru cel mai nou single al sau, N-am timp, o piesa despre cum in zilele noastre nu avem timp pentru nimic.

Colaborarea dintre cei trei artisti nu este una intamplatoare, dupa cum spune Karie: “Puya a fost primul artist care a crezut in mine, inca din 2005. Cu Alex am legat o prietenie in perioada in care am activat la HaHaHa Production. Ii apreciez pe ambii foarte mult si pentru mine chiar e o onoare sa ii am pe aceeasi piesa”.

Mai mult, despre noul lui single, Karie declara: “Toata lumea se vaita de timp, dar daca stam bine sa ne gandim, am avea timp pentru orice, mai ales daca l-am folosi intr-un mod constructiv. E clar ca pierdem mai mult timp decat folosim. Pentru mine "N-am timp" este un raspuns pentru tot ce nu ma face fericit sau mai bun”.

La productia piesei “N-am timp” si-au pus amprenta toti trei artistii, fiecare compunandu-si propria strofa.

Cu primul album lansat in 2005, “Operatiunea XXX”, sub formula VeRbal (trupa infiintata de Karie alaturi de Baboi), traseul muzical al lui Karie a fost plin de colaborari, clipul “Toata noaptea” (VeRbal feat Puya) fiind primul lor videoclip difuzat la tv si ulterior interzis de CNA. Karie a facut parte din echipa de productie a mai multor piese precum “Don’t say it’s over” (Alex Velea), “No Sleepin’” (Corina), “Lonely Heart” (Radio Killer), “Biniditat” (Skizo Skillz feat. Karie) si “Altcineva” (Puya feat Cornel Ilie), cat si a albumului “Plec pe Marte” (Smiley). Din 2014, artistul face parte din brigada lui Alex Velea, Golden Boy Society, alaturi de Rashid, Jon Baiat Bun, Lino si Mario Fresh.

Alex Velea a lansat recent un nou single, Tiki Taka, dupa ce a aparut alaturi de Boier Bibescu in videoclipul pentru Mi-e dor, in timp ce de Karie nu mai auzisem nimic de la lansarea Izabela, la finalul anului trecut. 

Va place noua piesa a baietilor? 

 


Adauga comentariu
 
CONCURSURI & URBAN.RO SOCIAL