Skip to content

Queen si Adam Lambert – surpriza la Rock in Rio!

După un turneu triumfător ce a cuprins America de Nord, Asia, Australia, Noua Zeelandă și mare parte din Europa, trupa Queen -alături de solistul Adam Lambert- se îndreaptă cu pași siguri spre o nouă destinație: America de Sud.

În urma unui comunicat de presă de pe site-ul oficial al trupei Queen au fost anunțate date noi pentru ceea ce va fi turneul sud-american marca Queen si Adam Lambert. „Suntem înapoi! Abia așteptăm! Ne vedem acolo!”, transmite chitaristul Brian May. Toboșarul Roger Taylor adaugă: „E extraordinar să ne întoarcem în America de Sud!”

Iar Adam Lambert mărturisește: „Sunt extrem de entuziasmat să mă alătur trupei Queen pentru aceste concerte. Va fi o întoarcere triumfătoare pentru ei și, respectiv, prima mea dată în America de Sud .”

Primul mare eveniment despre care se vorbește de ceva vreme este festivalul „Rock in Rio” (Rio de Janeiro, Brazilia), aflat la cea de-a 30-a aniversare și care îi va avea pe Queen și Adam Lambert pe scena principală din seara deschiderii, pe 18 septembrie 2015.

„Rock in Rio” se va desfășura pe parcursul a două weekend-uri, iar printre cei prezenți se vor număra și Katy Perry, One Republic, Rihanna, Metallica, System Of A Down sau John Legend.

Trupa Queen a deschis și prima ediție a festivalului, în 11 ianuarie 1985, prestând în fața a 250 000 de oameni. Show-ul televizat a fost difuzat în peste 60 de țări, Queen ocupând primele locuri în topurile braziliene, iar „Love Of My Life” a devenit atunci un nou „imn” al Braziliei.

Pe lângă Rio au fost confirmate încă 2 concerte, în São Paolo (16 septembrie) și Porto Alegre (21 septembrie), însă nu sunt singurele, urmând să apară și alte date în viitorul apropiat.

Intre timp, Adam Lambert a inceput sa promoveze noul sau album solo unde a promis ca ne va arata adevarata fata a sa ca artist.

Citește în continuare