Skip to content

Vocea Romaniei – Reguli noi in noul sezon!

Vocea Romaniei va incepe in curand al cincilea sezon, care va veni cu o serie de modificari. Ce se intampla cu juratii si concurentii?

Anul acesta, echipa de productie a introdus doua reguli existente in formatul international, anunta postul de televiziune.

„Noile reguli de la Vocea Romaniei, impuse de formatul international al show-ului, ma fac sa fiu si mai apropiat de toti cei care participa si sa-i sustin mai puternic, indiferent de rezultatul prestatiei lor.”, a spus Pavel Bartos.

Prima noutate in formatul emisiunii vizeaza etapa auditiilor pe nevazute. Anul acesta, in cazul in care niciunul dintre antrenori nu va apasa butonul pentru un anumit concurent, scaunele nu se vor mai intoarce la finalul momentului. Concurentii care nu vor reusi sa convinga antrenorii ca merita sa mearga mai departe vor fi sustinuti indeaproape de Pavel Bartos.

Cea de-a doua noutate este reprezentata de duelurile incrucisate. In semifinale, Tudor Chirila , Loredana, Smiley si Moga se pot provoca reciproc. Fiecare antrenor poate alege un concurent dintr-o alta echipa pentru a se duela cu unul din echipa sa. Cu acest nou mecanism, este posibil ca nu toti antrenorii sa aiba un concurent din echipa lor in finala.

Dan Alexandrescu, Producator Executiv Vocea Romaniei: „Ne dorim ca fiecare sezon Vocea Romaniei sa aduca elemente surpriza si noutati pentru telespectatori, iar cele doua reguli noi duc intreaga productie un pas mai departe. Avem voci foarte bune, iar show-ul va fi unul intens, cu o gama larga de emotii si reactii. Anul acesta, confruntarea va fi mai dura ca oricand, atat pentru concurenti, cat si pentru antrenori.”

 

Ce ziceti de aceste schimbare? Vi se pare de bun augur? 

Citește în continuare