Skip to content

Dreptul la replica: Edward Maya Vs. Adi Sana

Edward Maya ne-a trimis un comunicat facut special pentru noi, un drept la replica in cazul articolului in care noi anuntam ca acesta a pierdut procesul cu Adi Sana.

In cele ce urmeaza publicam intregul comunicat primit de la el plus documentele doveditoare scanate.

 

ILIE EDUARD MARIAN cunoscut sub numele de “EDWARD MAYA” prin avocat Cordun Cristina dam urmatoarea declaratie in replica la declaratia data de membrii trupei Akcent la data de 10.04.2010 : Deoarece nu dorim sa facem afirmatii nefondate precum ca Dl. Ilie Eduard Marian cunoscut sub numele de “Edward Maya” a fost inginer de sunet (sustinere care nu a fost probata in cadrul plangerii penale facute la Inspectoratul de Politie Iasi), anexam prezentei copii dupa anexele la Contractul de cesiune si editare nr. 72/08.02.2008 cu privire la creatiile muzicale care fac parte din albumul Fara Lacrimi al trupei Akcent, documente depuse si la Inspectoratul de Politie Iasi in cadrul plangerii penale cu privire la drepturile de autor asupra creatiei muzicale “Se thelo”. Dl. Ilie Eduard Marian cunoscut sub numele de “Edward Maya” aflandu-se sub contractul mentionat mai sus a dus in studioul Dl. Adrian Sana si creatia muzicala cunoscuta sub numele “Se thelo” la data de 24.09.2008 (proba depusa in cadrul plangerii penale facute la Inspectoratul de Politie Iasi). Dupa o perioada de optiune care din pacate nu poate fi dovedita cu inscrisuri ci doar prin prezumtie tinand cont de datele mentionate in documentele pe care le atasam prezentei, Dl. Adrian Sana si S.C. ROTON S.R.L. au inapoiat creatia muzicala cunoscuta sub numele “Se thelo” Dl. Ilie Eduard Marian cunoscut sub numele de “Edward Maya” motivand ca nu se potriveste cu stilul trupei Akcent, ceea ce inseamna ca Dl. Ilie Eduard Marian cunoscut sub numele de “Edward Maya” nu a cesionat drepturile asupra creatiei cunoscuta sub numele “Se thelo” catre acestia, motiv pentru care conform Contractului de cesiune a drepturilor de autor – editare nr. 30/27.02.2009 s-au cesionat toate drepturile patrimoniale de autor cat si drepturile conexe asupra creatiei muzicale cunoscuta sub numele “Se thelo” catre S.C. DRAGON RBA IMPORT EXPORT S.R.L. Este adevarat ca actiunea introdusa de Dl. Ilie Eduard Marian cunoscut sub numele de “Edward Maya” si S.C. DRAGON RBA IMPORT EXPORT S.R.L. impotriva Dl. Adrian Sana si S.C. ROTON S.R.L. a fost respinsa deoarece nu s-a facut dovada ca Dl. Ilie Eduard Marian este aceeasi persoana cu “Edward Maya”; nu este adevarat ca Dl. Adrian Sana si S.C. ROTON S.R.L. au castigat aceasta actiune si ca sunt singurii indreptatiti sa foloseasca creatia muzicala cunoscuta sub numele “Se thelo”.

 

Urmeaza sa declaram apel impotriva Sentintei civile, urmand sa facem dovada ca Dl. Ile Eduard Marian este una si aceeasi persoana cu “Edward Maya” asa cum a fost mentionat in cadrul emisiunii “Neata cu Razvan si Dani” la data de 03.04.2009 cand s-a adus la cunostiinta publicului pentru prima data creatia muzicala cunoscuta sub numele “Se thelo”

 

 

UPDATE: Cei de la RBA a emis un comunicat de presa cu cateva lamuriri in cazul procesului intre Edward Maya si Adrian Sana.

Avand in vedere faptul ca, in urma declaratiilor pripite si tendentioase facute de Dl Adrian Sana, anumiti reprezentanti ai presei au preluat informatii eronate legate de procesul intentat de Edward Maya lui Adrian Sana,

 

Radu Baron, director general al RBA Records, societate care este parte, alaturi de Eduard Ilie, in procesul intentant paratilor Adrian Sana si SC Roton SRL, doreste sa faca urmatoarele precizari:

 

 

1. Eduard Ilie nu a pierdut procesul intentat lui Adrian Sana, decizia instantei nefiind definitiva in acest moment, urmand apel in termen de 15 zile de la comunicare.

 

2. In fapt, actiunea lui Eduard Ilie a fost, pentru moment, respinsa ca neintemeiata, din cauza ca numele artistic al compozitorului – “Edward Maya” – nu a fost declarat ca pseudonim al reclamantului Eduard Ilie. In consecinta, Instanta a considerat ca Eduard Ilie si Edward Maya sunt doua persoane diferite.

 

Astfel, cererea lui Eduard Ilie de a i se recunoaste dreptul de autor pe o piesa apartinanad lui Edward Maya, este neintemeiata pana la depunerea probelor care atesta ca Eduard Ilie si Edward Maya sunt una si aceeasi persoana.

 

3. Din comunicarea primita de la Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a Civila, va aducem la cunostinta faptul ca Instanta ar fi putut lua in considerare dreptul de autor al compozitorului Eduard Ilie, in urma emisiunii, “Neatza cu Razvan si Dany” din data de 03.04.2009, insa nu s-a putut stabili ca fiind compozitor Eduard Ilie, deoarece piesa a fost prezentata ca apartinand compozitorului Edward Maya. (Va atasam in acest sens sectiunea relevanta din comunicarea venita din partea Tribunalului Bucuresti, Sectia Civila)

 

4. In hotararea pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a Civila, Instanta nu acorda dreptul de autor domnului Adrian Sana si nicidecum nu da dreptul domnului Adrian Sana de a interzice sau autoriza folosirea piesei “Se thelo”. Dimpotriva, la momentul apelului, cand vor fi depuse probele care atesta ca Edward Maya este una si aceeasi persoana cu Eduard Ilie, acesta va putea interzice domnului Adrian Sana sa foloseasca piesa “Se thelo”

 

5. Radu Baron nu este parte in acest process, asa cum eronat a aparut in presa, ci societatea condusa de el: RBA Records. Precizam ca atat RBA Records, cat si Roton sunt editori ai piesei “Se thelo”, conflictul real fiind intre compozitorii Eduard Ilie si Adriana Sana

 

Citește în continuare