Skip to content

FRUMOASA SI BESTIA a obtinut incasari record in weekendul de lansare

„FRUMOASA SI BESTIA” – noua adaptare impresionanta live-action a clasicului film de animatie Disney – a inregistrat incasari record de aproape 520,000 de dolari americani in weekendul de lansare in România.

Conform HollywoodReporter.com, in opening weekend, filmul a avut şi in America de Nord incasari consistente de 170 de milioane de dolari americani, in 4,210 cinematografe. in plus, noua productie a adus magia Disney şi peste hotare, cu alte 180 de milioane de dolari obtinute, incasarile pe plan global ajungând la 350 de milioane de dolari americani.

Dupa cum scrie Variety.com, farmecul poveştii magice atât de iubite a marcat mai multe generatii, iar eroina feminista a filmului reprezinta un personaj emblematic, cunoscut pentru inteligenta şi determinarea sa. „Toate elementele s-au potrivit pentru a face din aceasta premiera un eveniment de neratat”, spune Dave Hollis, coordonatorul distributiei de la Disney. „Exista o nostalgie puternica legata de filmul original. Parintii au iubit acest film şi acum au vrut sa le arate şi copiilor lor şi sa impartaşeasca acea experienta”.

De altfel, filmul face parte din strategia coerenta a Disney, fiind cea mai recenta adaptare a unui basm. in ultimii ani, Disney a lansat mai multe astfel de poveşti reinterpretate, precum „Alice in Wonderland/Alice in tara Minunilor”, „Maleficent”, „Cinderella/Cenuşareasa” sau „The Jungle Book/Cartea Junglei”.

Filmul „Frumoasa şi Bestia” a avut premiera pe 17 martie 2017, fiind disponibil in format 3D (subtitrat şi dublat), IMAX 3D (subtitrat) şi 4DX 3D (subtitrat şi dublat).

Citește în continuare