Skip to content

Vienna Classic Christmas @ Sala Palatului

Spectacolul  Craciun in pasi de vals – Vienna Classic Christmas, sustinut de Strauss Festival Orchestra Vienna cu participarea extraordinara a sopranei Felicia Filip si a tenorului Robert Nagy va avea loc pe 20 decembrie la Sala Palatului din Bucuresti.

 
Strauss Festival Orchestra Vienna prezinta, pentru al cincilea an consecutiv in Romania, spectacolul Vienna Classic Christmas.
 
Renumitul ansamblu vienez Strauss Festival Orchestra Vienna va interpreta, în premieră, cel mai cunoscut cântec românesc şi totodată cel mai cântat în lume: „Sanie cu zurgălăi”, compoziţia lui Richard Stein. Piesa a fost selectată special de soprana Felicia Filip pentru programul spectacolului.
 
Ansamblul vienez, infiintat in 1978 de legendarul dirijor Peter Guth, a primit in randurile sale de-a lungul anilor pe cei mai talentati artisti, pastrandu-si, astfel, suprematia intre orchestrele de acelasi gen. De cinci ani, publicul din Romania intra in atmosfera sarbatorilor de iarna in pasi de vals si de fiecare data, spectacolele vienezilor au fost sold-out. Strauss Festival Orchestra Vienna este binecunoscuta de publicul din Romania, mai ales ca in 2008 s-a numarat printre invitatii de onorare ai Festivalului Enescu. 
In acest an, ne vom bucura de invitati speciali in spectacol: soprana Felicia Filip si tenorul Robert Nagy. Artistii, ale caror voci au rasunat pe marile scene internationale, vor completa tabloul unui Craciun de poveste! Felicia Filip este una dintre cele mai mari voci lirice ale lumii. Presa internationala a numit-o “Diva céleste” si “Noua Regina a Traviatei”, a cucerit toate scenele importante de pe glob si din Romania si este unica solista de pe mapamond care a castigat toate Premiile Mozart. Vocea tenorului Robert Nagy a facut senzatie in toata Europa si milioane de spectatori au fost fascinati de rolurile pe care artistul le-a interpretat.
 
Potrivit traditiei incepute in urma cu cinci ani, Strauss Festival Orchestra Vienna va introduce publicul din Romania in fastuoasa epoca a Vienei Imperiale, evocata de muzica rafinata a familiei Strauss si a altor ilustri compozitori. Orchestra va fi condusa in acest an de un reprezentant de prim rang al muzicii vieneze, maestrul Günter Seifert. Cei peste 40 de ani de activitate ai maestrului Seifert la Filarmonica din Viena si la Opera de Stat din Viena, numeroasele premii, distinctii si activitati artistice il recomanda ca un excelent dirijor si violonist, care continua traditia lui Johann Strauss, de a dirija cu vioara in mana. 
 
Biletele se gasesc la casele de bilete ale Salii Palatului, Teatrului National, in Librariile Adevarul, Mihai Eminescu, Humanitas, Carturesti, Magazinul Unirea (parter), Statia de metrou Unirii 2, Magazinele Orange, Vodafone, Domo, Diverta, in oficiile Postei Romane, in magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, in magazinele Germanos si online pe www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro, www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.eventim.ro.
 
In functie de categorie, biletele se pot achizitiona la pretul de: 200 de lei categoria VIP, 150 de lei categoria I, 100 de lei categoria a II-a, 50 de lei categoria a III-a.
 
Strauss Festival Orchestra Vienna, cu participarea tenorului Robert Nagy, va raspandi fascinatia muzicii autentice vieneze peste intreaga Romanie, in cadrul unui amplu turneu national:
  • Miercuri, 11 decembrie, TIMISOARA – Teatrul National
  • Joi, 12 decembrie, ORADEA – Teatrul National 
  • Vineri, 13 decembrie, Cluj Napoca – Teatrul National
  • Sambata, 14 decembrie, TARGU MURES – Palatul Culturii
  • Duminica, 15 decembrie, SUCEAVA – Casa de Cultura a Sindicatelor
  • Luni, 16 decembrie, IASI – Teatrul National
  • Marti, 17 decembrie, PIATRA NEAMT, Casa de Cultura a Sindicatelor
  • Miercuri, 18 decembrie, BACAU – Teatrul de Vara “Radu Beligan”
  • Joi, 19 decembrie, BUZAU – Casa de Cultura a Sindicatelor
 
Evenimentul se desfasoara in cadrul proiectului national-cultural Arta contra drog – 2013,  initiat de CIADO Romania in parteneriat cu Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Educatiei Nationale, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, Palatul National al Copiilor si Universitatea “Andrei Saguna” din Constanta.
 
 Asigura-te ca vei trai un Craciun de poveste cu Strauss Festival Orchestra Vienna, Felicia Filip si Robert Nagy! – Vineri, 20 decembrie in Bucuresti, la Sala Palatului.

Citește în continuare