Skip to content

In premiera pentru Romania, soprana Angela Gheorghiu va participa la editia online FITS 2020 cu opera „Adriana Lecouvreur”

In cadrul editiei din acest an al Festivalului International de Teatru de la Sibiu, care se va desfasura in premiera online, soprana Angela Gheorghiu va participa cu spectacolul realizat in premiera de Royal Opera House Covent Garden in 2010 – opera lui Francesco Cilea in patru acte, „Adriana Lecouvreur”- creatie care celebreaza arta teatrului.

Pus in scena pentru prima data dupa anul 1906 de Royal Opera House din centrul Londrei, reprezentatia unica a fost creata special pentru Angela Gheorghiu si prezinta naratiunea dramatica a celebrei tragediene din Franta secolului XVIII, Adrienne Lecouvreur.

Angela Gheorghiu considera ca Festivalul de la Sibiu si-a castigat renumele international in ani de zile de promovare profesionista a teatrului de mare calitate.

Pentru editia din acest an, gratie formatului sau online, Angela Gheorghiu este incantata ca poate contribui la festival, aducand publicului din Romania „un spectacol de opera de referinta, care a fost prezentat nu numai la Londra, dar si la Viena si la Paris, pe trei dintre cele mai mari scene lirice ale lumii, si care are in centru o intrupare a lui Melpomene – dupa cum ea insasi o spune – Adriana Lecouvreur.”

Regizat de David McVicar, spectacolul va fi transmis live pe site-ul si pe canalele de YouTube si Facebook ale FITS, vineri, pe 12 iunie 2020, in prima zi a Festivalului, incepand cu ora 17:30.

A doua zi, pe 13 iunie, de la ora 13:00, Catalin Stefanescu va fi in dialog cu soprana Angela Gheorghiu in cadrul conferintelor speciale FITS 2020.

Angela Gheorghiu a mai mentionat ca opera „Adriana Lecouvreur”, care a fost interpretata pentru prima data pe 6 noiembrie 1902 la Teatro Lirico din Milano, este „partitura care i-a oferit ocazia rara de a rosti monologul Fedrei, un moment dramatic de teatru adevarat, si vorbit, nu numai cantat“. De asemenea, Angela Gheorghiu se bucura ca spectacolul de opera va putea fi vazut si de iubitorii de teatru din Romania, atragandu-i astfel catre scenele lirice.

Soprana romana a cantat rolul din faimoasa opera „Adriana Lecouvreur” si in anul 2014, in premiera absoluta pe scena Wiener Staatsoper din Viena si, apoi, un an mai tarziu, la Opéra National de Paris – Opéra Bastille.

Spectacolul grandios respecta nuantele epocii si partitura sensibila si complexa a lui Cilea si a fost prezentat si la implinirea a 25 de ani de la debutul pe scena Royal Opera House si al 150-lea spectacol al Angelei Gheorghiu pe aceasta scena in 2017.

Productia este disponibila si pe DVD cu una dintre cele mai bune distributii.

Angela Gheorghiu este una dintre cele mai renumite soliste de opera din lume. S-a nascut in Romania, la Adjud si a absolvit Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, sub indrumarea profesoarei Mia Barbu.

A cantat pentru prima data in afara granitelor la Basel (Elvetia) in piesa „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti si a debutat in 1992, la Royal Opera House Covent Garden din Londra, cu opera „La Bohème” de Puccini, urmand apoi spectacole la Metropolitan Opera din New York si la Opera de Stat din Viena.

Are o cariera exceptionala, primind mai multe distinctii, precum La Medaille Vermeille de la Ville de Paris si titlurile de Ofiter al Ordinului Artelor si Literelor si Cavaler al Ordinului Artelor si Literelor, acordate de Guvernul francez.

March 17, 2007; Los Angeles. CA, USA; ANGELA GHEORGHIU – In Concert – March 17, 2007 at the Dorothy Chandler Pavilion, Los Angeles, California, USA. Los Angeles Opera Mandatory Credit: Photo by Robert Millard (©) Copyright 2007 Robert Millard 626-792-3237 www.MillardPhotos.com

Soprana Angela Gheorghiu a urcat pe toate scenele celebre din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Milano, Salzburg, Berlin, Barcelona, Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Shanghai si multe altele.

In 2001, Angela Gheorghiu a interpretat rolul principal in filmul-opera „Tosca”, in regia lui Benoit Jacquot. Pelicula a fost prezentata in afara concursului la Festivalul de Cinema de la Venetia. In anul 2002, a interpretat rolul Julietei in filmul „Roméo et Juliette” alaturi de Roberto Alagna.

Soprana Angela Gheorghiu este Doctor Honoris Causa al Universitatii de Arte din Iasi, al Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca si al Universitatii Bucuresti.

A fost decorata cu Ordinul „Steaua Romaniei” in grad de Comandor – cea mai inalta decoratie acordata de catre Presedintia Romaniei, in 2010, iar doi ani mai tarziu a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al Romaniei, pentru promovarea valorilor culturii romanesti la nivel international.

Pe 28 octombrie 2011 a cantat la gala de redeschidere a Teatrului Bolshoi din Moscova, la invitatia presedintelui rus Dmitri Medvedev. Spectacol a fost transmis live in cinematografe din toata lumea, cat si online.

Angela Gheorghiu a primit European Cultural Award pentru Muzica, la Dresda in octombrie 2015, cu ocazia celebrarii a 25 de ani de la unificarea Germaniei.

In prezent, canta la Covent Garden, Metropolitan, Opera din Viena, Milano sau Beijing, insa mentioneaza de fiecare data in interviuri de prima sa reprezentatie cu o arie din Mozart,  Nunta lui Figaro, in fata elevilor de la Academia Militara pe cand avea 16 ani si profesoara la Liceul de Arte din Bucuresti ii era Mia Barbu.

Anul 2018 i-a adus Angelei Gheorghiu echivalentul Grammy-ului francez, premiul Victoire d’Honneur.

Angela Gheorghiu a lansat un volum biografic intitulat „A Life for Art” care cuprinde peste 25 de ani de cariera. Evenimentul de lansare a avut loc la libraria din Royal Opera House Covent Garden la sfarsitul anului 2018. In acelasi an, i-a fost acordat prestigiosul Premiu Puccini, o distinctie acordata personalitatilor internationale exceptionale ale operei cu reprezentatii memorabile ale rolurilor din lucrarile compozitorului italian.

Citește în continuare