Skip to content

Urban Christmas Special: Cele mai frumoase amintiri de Craciun cu Alexandra Ungureanu si Vizi!

Incheiem seria noastra Urban Christmas Special cu un interviu special cu Alexandra Ungureanu si Vizi Imre, in care isi aduc aminte de cele mai frumoase momente de Sarbatori.

 1. Care e cea mai draga amintire legata de Craciun si Sarbatorile de iarna?
In copilarie asteptam cu mare nerabdare luna decembrie, era o sarbatoare continua la noi in casa, cu musafiri, mese pline, daruri si pe fundal, discul meu preferat, al corului Madrigal. Tata era Nicolae, apoi Craciunul, ziua mea si Revelionul. Cand, din pacate, cei dragi pleaca de langa noi, cele mai pretioase amintiri raman cele cand eram toti impreuna.

2. Ai mers vreodata la colindat? Ai si primit ceva sau doar usi inchise? 🙂
Eu cant de mica, asa ca la colindat am fost de cele mai multe ori in \’cadru organizat\’, deci nu prea am avut esecuri:)) am mers cu corul scolii, in scoala generala, si mai tarziu i-am organizat pe colegii mei de liceu intr-un cor si ii colindam pe parinti si profesori. Porneam cu entuziasm in dupa-amiaza zilei de Ajun, dar pentru ca ne prindea noaptea tarziu inca pe la casele oamenilor, tot mai scurtam din colinde pana la final.

3. Care a fost cea mai tare petrecere de Revelion si de ce?
Cand eram mai mica, nu prea eram eu cu distractiile. Iar in ultimii 15 ani tot sunt pe scena la petrecerile altora, de Revelion. Asa ca inca astept sa-mi iau revansa la un moment dat cu o petrecere tare de tot.

4. Cel mai frumos cadou pe care l-ai primit de Craciun?
O carte minunata, se numea Cand copiii au oaspeti, era plina de idei pentru jocuri, decoratiuni si retete de prajituri si torturi inedite. Pe vremea cand magazinele erau foarte sarace in obiecte decorative pentru Craciun si dulciuri, preferatele copiilor, eu reuseam sa-mi fac sarbatorile mai frumoase confectionand tot felul de lucruri, ghirlande din hartie creponata, stelute pe care le prindeam de perdea, papusi-marioneta din cartofi. Si pe mama o puneam an de an sa-mi faca un tort in forma de casuta, preferatul meu, tot dupa o reteta din carte.

5. Ce iti doresti de la 2016?
Un turneu cu proiectul music in pROgress, imi doresc ca C\’est la vie sa devina hit international, cred ca are potential, imi doresc inspiratie si creativitate, pentru a-i face fericiti pe fanii mei.

1. Care e cea mai draga amintire legata de Craciun si Sarbatorile de iarna?
Vaaai, deja m-ai trimis departe cu gandul. Imi amintesc cu drag de momentele din noaptea de Ajun, cand mergeam la colindat si dupa aceea la biserica. Acolo jucam scenete despre Craciun, iar la final primeam cadou de la Mosul. Ce frumos mai era!

2. Ai mers vreodata la colindat? Ai si primit ceva sau doar usi inchise? 🙂
Mergeam, cum sa nu! Primeam prajituri, suc si bani. Aveam gasca de colindat 🙂 Mergeam cu chitara si cantam colinde in patru limbi.

3. Care a fost cea mai tare petrecere de Revelion si de ce?
De vreo 15 ani, eu cant de Revelion. Dar imi placeau Revelioanele in familie, cu scenete de prin anii \’70 la televizor si cu masa plina de bunatati.

4. Cel mai frumos cadou pe care l-ai primit de Craciun?
Pf, toate imi plac. Pentru mine orice cadou e important. Ma bucura faptul ca acea persoana, care mi-a oferit un dar, s-a gandit la mine.

5. Ce iti doresti de la 2016?
Sa am succes cu piesele la care am lucrat 3 ani.

 Restul interviurilor din serialul nostru de Sarbatori le gasiti AICI! 

Citește în continuare