”Secretul Secretelor” este cel mai nou roman al lui Dan Brown, publicat în 2025, în care profesorul de simbolistică Robert Langdon se confruntă cu o nouă enigmă legată de mintea umană. Povestea, care implică dispariția cercetătoarei Katherine Solomon și furtul manuscrisului ei, se desfășoară pe mai multe continente, îmbinând istoria, arta și știința într-o conspirație globală. Cartea abordează concepte precum conștiința și realitatea, iar Langdon trebuie să dezlege coduri și mistere pentru a dejuca planurile unei organizații ascunse. 

Dan Brown este un scriitor american cunoscut pentru romanele sale de suspans care îmbină misterul, simbolistica, arta și conspirațiile istorice. Născut în 1964, Brown a devenit celebru la nivel mondial odată cu publicarea bestsellerului The Da Vinci Code în 2003, o carte care a stârnit dezbateri intense datorită interpretărilor sale despre istoria creștină și simbolurile ascunse în artă. Stilul său se remarcă prin ritmul alert, capitolele scurte și numeroasele răsturnări de situație, elemente care mențin cititorul în tensiune permanentă.

Personajul său emblematic, profesorul de simbologie Robert Langdon, apare în mai multe dintre romanele sale, printre care Îngeri și demoni, Simbolul pierdut, Inferno și Origini. Dan Brown reușește să transforme teme complexe – de la inteligența artificială la secrete antice – într-o narațiune accesibilă și captivantă. De-a lungul timpului, cărțile lui au fost adaptate în filme de succes, consolidându-și poziția de autor iconic al thrillerului contemporan.

Cartile Dan Brown apar la Editura Rao, gasiti Secretul Secretelor aici

Fragment Secretul Secretelor

„Pe bancheta din spate a Skodei Octavia sedan, Robert Langdon se simțea încolțit. În față, căpitanul Janacek își dăduse scaunul pe spate cât putuse de mult, astfel că el era nevoit să stea cu genunchii strânși la piept, străduindu-se să țină la distanță un iminent acces de claustrofobie. Sistemul de ventilație al mașinii sufla aer înăbușitor de fierbinte combinat cu fum de la țigara lui Janacek; profesorul se felicită pentru că plecase doar în puloverul Dale, fără să-și ia și canadiana cu puf de pinguin.

Căpitanul vorbea din nou la telefon, într-o cehă șoptită, în timp ce mașina gonea spre sud de-a lungul Vltavei. Șoferul era un locotenent de douăzeci și ceva de ani cu ceafa groasă, îmbrăcat în combinezonul albastru al UZSI, cu o beretă militară pe cap. Părea mai degrabă un culturist sau un luptător de profesie decât un om al legii și „croșeta” prin trafic manevrând volanul cu o singură mână, de parcă voia să-și impresioneze șeful.

Cu o senzație de greață, Langdon se forță să privească afară, spre spațiile largi care se deschideau pe malul râului, în vreme ce mașina continua să ruleze pe Masarykovo nabrezi.

Tocmai trecuseră de mica insulă pe care se zărea silueta neo-renascentisă, de un galben-aprins, a Palatului Zofin. În contrast cu această construcție străveche, pe malul stâng al Vltavei se înălța cea mai cunoscută clădire modernă a Pragăi. Casa Dansatoare era formată din două turnuri scunde aplecate unul spre celălalt, de parcă ar fi dansat împreună. Arhitectul Frank Gehry le numise Fred și Ginger[1], ceea ce părea o mică exagerare, dar ținând seama că Londra avea acum printre zgârie-norii ei un Castravete, o Stație de emisie-recepție și o Răzătoare de brânză[2], poate că vedetele dansatoare din Praga puteau fi considerate un noroc.

Langdon remarcase de mult timp pasiunea impresionantă a praghezilor pentru arta avangardistă. Unele dintre cele mai interesante colecții de gen din lume se aflau aici, la Centrul DOX, Palatul Trade Fair sau Muzeul Kampa. Specifice Pragăi erau însă instalațiile artistice „pop-up” pe care diverși amatori le realizau și le amplasau cu regularitate prin oraș, iar unele dintre ele – precum Zidul Lennon sau Oamenii atârnați de umbrele[3] – se bucurau de atâta admirație, încât deveneau exponate permanente.

-Domnule profesor, spuse Janacek întorcându-se brusc în scaun cu atâta forță, încât spătarul presă și mai mult genunchii lui Langdon. Când vom ajunge la Bastionul Crucifix, veți sta separat de doamna Solomon. Nu intenționez s-o interoghez în prezența dumneavoastră, fiindcă nu vreau să vă coordonați poveștile.

–Poveștile? repetă Langdon străduindu-se să-și ascundă iritarea din glas. Tot ce v-am spus este adevărul curat.

-Mă bucur să aud asta. Atunci, nu aveți de ce să vă faceți griji.

Și cu asta, Janacek se răsuci din nou cu spatele la el.

Langdon era preocupat de apropiata discuție dintre Katherine și căpitan, care părea să fie convins că cei doi americani – sau cel puțin ea – puseseră cumva la punct toată acea bizară serie de evenimente pentru un anume câștig personal.

Sminteală totală!

Chiar și așa încă, oricât întorcea el pe toate fețele cele întâmplate, tot nu reușea să găsească o explicație pentru visul care prevestise scena de pe Podul Carol.

N-a mai spus nimănui altcuiva despre coșmar… și pe urmă ne-am dus amândoi imediat înapoi la culcare.

Oricât de incredibilă ar fi părut, o singură explicație mai rămânea: Katherine chiar avusese un vis precognitiv… propria ei premoniție de tipul Titanicului.

Problema era că el, unul, nu crezuse niciodată în precogniție. Pe parcursul întregii sale cariere, întâlnise subiectul în diverse texte antice, dar de fiecare dată ridiculizase ideea de clarviziune, susținând că oricum ai numi-o – profeție, divinație, astrologie – precogniția nu era altceva decât cea mai veche formă de amăgire.

Dorința omului de a cunoaște viitorul data din primii zori ai istoriei consemnate. Profeți ca Nostradamus, Oracolul din Delphi sau astrologii mayași fuseseră venerați aidoma unor semizei. Chiar și astăzi existau numeroși oameni educați care apelau la ghicitori în palmă ori în cărți, mediumuri sau ghiduri astrologice.

Cunoașterea viitorului este o veritabilă obsesie a omenirii.

La cursurile sale de istorie, studenții îl întrebau, adesea, despre Nostradamus, considerat cel mai cunoscut „clarvăzător” al tuturor timpurilor. Catrenele lui enigmatice păreau să fi prezis, printre altele, Revoluția Franceză, ascensiunea lui Hitler și prăbușirea turnurilor gemene ale World Trade Center. Langdon recunoștea în fața învățăceilor săi că unele dintre catrene includeau, într-adevăr, ceea ce păreau să fie aluzii stupefiante la evenimente din viitor, dar le reamintea de fiecare dată că Nostradamus scrisese „copios, criptic și comun”. Altfel spus, așa-zisul profet scrisese o serie copioasă de 942 de catrene, la care folosise un limbaj criptic și ambiguu, prezicând evenimente des întâlnite în istorie, lucruri comune, ca războaiele, dezastrele naturale și luptele pentru putere.

-Nu e de mirare că găsim ocazional puncte de congruență, le spunea el studenților. Cu toții ne dorim să credem în magie și în fenomene din altă lume, astfel că mintea ne joacă deseori feste, amăgindu-ne să vedem lucruri care, de fapt, nu există.

Pentru a-și ilustra ideea, în fiecare an începea seminariile celor din anul întâi cerându-le tuturor studenților să scrie pe o hârtie data și ora exactă la care se născuseră. O săptămână mai târziu, îi dădea fiecăruia un plic sigilat pe care scria numele respectivului și preciza că dăduse datele lor de naștere unui cunoscut astrolog, cerându-i să le calculeze horoscoapele. Când deschideau plicurile și citeau explicațiile astrologului, toți studenții erau șocați de acuratețea acestora.

Apoi Langdon le cerea să schimbe plicurile între ei. Spre surprinderea lor, studenții constatau că toate „horoscoapele” erau identice. Informațiile din ele păreau pertinente fiindcă includeau elemente care țineau de convingeri personale cvasi-universale:

Ai tendința de a fi critic cu tine însuți.

Te mândrești cu faptul că gândești independent.

Uneori te îndoiești că ai luat decizia corectă.”

---

[1] Aluzie la Fred Astaire și Ginger Roberts, doi celebri dansatori americani din epoca de aur a muzicalurilor dansante. (n.trad.)

[2] The Gherkin, The Walkie-Talkie, The Cheesegrater – clădiri moderne emblematice din Londra. (n.trad.)

[3] Zidul Lennon este un perete acoperit de graffiti care își are originea în anii 1980, la scurtă vreme după asasinarea lui John Lennon; exemplul artistului amator necunoscut a fost urmat apoi de alții, care au extins tema inițială – John Lennon –, adăugând însă treptat și alte teme. Oamenii atârnați de umbrele este o sculptură sui-generis realizată de artistul Michal Trpak, înfățișând un bărbat și o femeie, fiecare agățat de câte o umbrelă. (n.trad.)