Actorul Cristian Bota revine intr-o noua comedie: „Catane”,  in regia Ioanei Mischie, unde joaca rolul unui tanar inspector, dornic de afirmare, care face parte dintr-o echipa ce investigheaza un caz neobisnuit: toti locuitorii unui sat izolat de munte au cerut ajutoare sociale si sustin ca au un handicap.
„CATANE”, debutul in lungmetraj al Ioanei Mischie, a fost prezentat in avanpremiera la Timisoara, Targu Jiu, Bucuresti, va ajunge la Craiova, pe 10 si 11 decembrie,  de la 18:30, la Brasov pe 12 decembrie, de la 18:30 in proiectii speciale in prezenta echipei.

Publicul din Bucuresti poate vedea filmul la Cinema Elvire Popesco,  pe 13 decembrie, de la ora 15:30 (BILETE) si pe 14 decembrie, de la ora 13:00 (BILETE), alaturi de regizoare si o parte dintre actori. Din 26 ianuarie filmul va fi disponibil in majoritatea cinematografelor din Romania, distribuit de Forum Film.
„CATANE”, prezentat in luna noiembrie in India si Iran, primul si singurul film romanesc nominalizat la Hollywood Music in media Awards (pentru muzica originala compusa de Emilia Mazzenga) este o coproductie Romania-Italia care prezinta povestea fictionala (dar inspirata din fapte reale) a unei comunitati care si-a creat propriile reguli condamnabile pentru a supravietui, foarte unita in incercarea lor de a gasi solutii creative la problemele grave care-i apasa. Comisia de inspectie este trimisa in teren pentru a stabili „adevarul”, insa, descopera, in schimb, o intreaga odisee de adevaruri contradictorii. In confruntarea cu inspectorii, satenii raspund cu planuri ingenioase, umor fin si improvizatie sofisticata. Este o poveste despre toleranta, empatie si impacare intr-o lume a contrastelor profunde.
Din distributie fac parte actori pe care publicul roman ii va regasi de aceasta data in roluri cu totul surprinzatoare: Costel Cascaval, Iulia Lumanare, Cristian Bota, Bogdan Farcas, Corneliu Ulici, Flavia Hojda, Pavel Ulici, Mihai Dinvale, Nelu Serghei, Tudorel Filimon, Ioana Abur, Robert Radoveneanu, Alina Chivulescu si multi altii. Directorul de imagine al filmului este George Dascalescu („Un pas in urma serafimilor”, „Bani Negri”, r. Daniel Sandu), production designer este Cristina Barbu („Moartea domnului Lazarescu”, r. Cristi Puiu), directia artistica a fost realizata in colaborare cu Bogdan Ionescu („Metronom”, r. Alexandru Belc). Montajul a fost realizat de Ciprian Cimpoi („Tata”, r. Lina Vdovii, Radu Ciorniciuc, „Captura” r. Adi Voicu, „Sieranevada”, r. Cristi Puiu). De sound design s-a ocupat Stefan Damian (“Planeta Petrila”, r. Andrei Dascalescu), de sound mix Valerio Brini (“Anatomy of a Fall” r. Justine Triet, Palm D’Or Cannes), iar colorizarea este realizata de Angelo Francavilla (cunoscut pentru “Gomorra” in regia lui Matteo Garrone – Grand Prix Cannes). Muzica originala este realizata de Emiliano Mazzenga, in timp ce muzica live este interpretata de Taraf de Caliu.

La inceputul lui 2025 ai aparut intr-o comedie („Tandari”), la inceput de 2026 te revedem intr-un nou rol comic, in „Catane”, debutul in lungmetraj al Ioanei Mischie. Insa, cele doua personaje sunt complet diferite, vin din medii diferite, au ambitii diferite, se poarta si vorbesc diferit. Cum ai defini rolul tau din „Catane” si din ce anume se naste comedia, in cazul personajului tau?

Filmele nu prea seamana intre ele, iar personajele sunt diametral opuse. In „Tandari” jucam un golan intors din Spania, cu mintea cat o nuca; aici interpretez un functionar rarait, care, desi pare inocent si timid, reprezinta de fapt tipul de om dispus sa calce pe cadavre ca sa ajunga unde isi doreste. Nu mi-am propus sa fiu comic si nu imi propun asta niciodata. Comedia apare din situatii si din felul in care personajul se raporteaza la ele. Sincer, cred ca personajul e mai degraba emotionant si simpatic decat comic.

Cum ai colaborat cu regizoarea Ioana Mischie si ceilalti colegi si ce ti-a placut cel mai mult la acest proiect?
Am lucrat foarte bine impreuna. Si-a dorit mult sa improvizam, iar asta a facut sa se nasca multe momente spontane si adevarate. Era un univers fragil si nu era usor de improvizat, dar per total a fost o experienta care m-a imbogatit. Mi-a placut sa lucrez cu Iulia Lumanare si cu Costel Cascaval — sunt doi actori inteligenti, cu umor, si cred ca prietenia care s-a format intre noi a contat mult in economia filmului.

Cand au avut loc filmarile, pe unde ai filmat si ce amintiri dragi de la filmari pastrezi cu tine – momente, discutii, peisaje etc?
A trecut mult timp si nu mai tin minte exact, dar cred ca am filmat aproape doua saptamani.

Filmarile au avut loc intr-un sat de munte superb, al carui nume nu mi-l amintesc. Ce a ramas cu mine sunt personajul, povestea si diminetile in care ma trezeam in natura, cu muntii la picioare.

Personajul tau pare un baiat cu slujba la stat care e interesat doar sa inainteze in cariera. Cum il vezi tu, in ce masura e apropiat de o tipologie anume si ce ii motiveaza comportamentul, alegerile?

Personajul, da, este un individ inteligent, disperat sa ajunga intr-o functie de conducere, ca sa poata sa le faca altora ceea ce candva i se facea lui. Ca sa il definesc mai bine: stiti gluma cu culmea pupincurismului? „Sefu’, era sa aveti o scama.” Cam asta e energia lui.

Cu ce mesaje anume ale filmului ai rezonat cel mai mult si ce ti-ai dori sa stie lumea despre film?
Eu am rezonat mult cu conflictul dintre oras si sat: aroganta orasenilor versus simplitatea oamenilor de la tara. Dar si cu mesajul puternic: „Pe ce sa platesc taxe? Pe aerul pe care il respir? Statul nu ne-a oferit nimic.” In vremurile de acum, cred ca mesajul e binevenit. Ni se ia mult si ni se da foarte putin, iar lumea politica a ajuns, sincer, atat de absurda incat devine aproape amuzanta prin penibilul ei.

Daca ar fi sa rezumi fiecare personaj jucat in filme in ultimii 10 ani, cum ai privi tipurile de personaje pe care le-ai jucat si care sunt cele mai indepartate de personalitatea ta? Au elemente comune, daca ar fi urmarim o linie de type-casting?

Nu stiu… am jucat personaje foarte diferite in general, de la inceputul carierei mele pana acum. De la golanul de liceu din „Un pas in urma serafimilor”, la sluga din „Clanul”, de la procurorul din „Heidi” la proxenetul din „Box 21”, de la intemnitatul politic din „Poarta Alba” la traficantul de tigari din „AID”. Apoi Ionel din „Bani negri”, un tip inocent si indragostit, razvratitul din „Libertate”, iar acum acest personaj din „Catane”. Cred ca am avut parte de roluri diferite si, surprinzator sau nu, nu simt ca regizorii ma privesc doar intr-un singur fel. Cred ca au vazut ce pot sa fac, iar sincer, rolurile mele vorbesc singure pentru mine.

Ce iti place cel mai mult la actorie? Dar la regie?

Am fost intrebat recent ce imi place cel mai mult la actorie si am ezitat putin. Dar primul raspuns, simplu, care mi-a venit in minte, a fost si cel adevarat: imi place sa uit de mine. Sa fug de mine. Sa pot trai sentimente si emotii fara sa fiu judecat.
Ai regizat anul acesta primul tau lungmetraj de fictiune. Cum a fost aceasta experienta? Ce anume te-a motivat si in ce momente ai simtit ca e mult prea dificil? Ce anume te-a ajutat sa iti duci proiectul la bun sfarsit?
La regie… e cu totul altceva. Acolo esti responsabil pentru tot. Fiecare decizie conteaza. Dar

tocmai asta e fascinant: ai sansa sa creezi un univers. Imi place sa lucrez cu actorii, sa vad cum un scenariu devine film, cum ceva ce ne imaginam capata forma concreta. Sa observ cum anumite lucruri se leaga, iar altele nu. Sa vad cum camera devine un personaj care te ajuta sa spui povestea. Si faptul ca poti face lucrurile experimental, curajos, sau dimpotriva simplu si minimalist, in functie de poveste, este o libertate uriasa. Cred ca am spus destule, desi despre regie as putea vorbi ore intregi…

A fost foarte greu sa joc si sa regizez in acelasi timp. Dar, una peste alta, m-am indragostit de meseria de regizor, chiar daca nu o sa renunt niciodata la actorie. Mi-ar placea insa sa nu mai fiu constrans financiar si sa nu mai lucrez in proiecte in care nu cred. Dorinta de a spune povesti si de a contribui, macar putin, la schimbarea lumii in care traim m-a motivat. Dragostea mea pentru arta si, mai ales, pentru cinematografie. M-au ajutat enorm oamenii din jur: in primul rand Liviu Marghidan, operatorul si producatorul care a crezut in mine cand altora le era teama s-o faca. Apoi Kelly, co-regizorul meu — asa l-am numit chiar din prima zi de filmare. Si bineinteles actorii, care au venit si au pus suflet in povestea mea. Ei m-au ajutat sa duc filmul la bun sfarsit.

Intr-o perioada marcata de disensiuni, discursuri menite sa diferentieze si sa dezbine, ce anume crezi ca uneste oamenii si cum crezi ca poate contribui cultura la dialogul intre cetateni?
Cred ca banii sunt singurii care mai unesc oamenii din pacate, cat despre cultura, cred ca ar putea crea niste punti intre oameni, dar evident doar intre niste oameni care stiu ce inseamna gandirea critica.

Cum vezi evolutia filmului romanesc, de la debutul tau in cinematografie, la acest moment, dupa ce ai acumulat experienta, ai regizat scurtmetraje, un lungmetraj? Si cat de diferit te vezi pe tine, de la momentul debutului fata de prezent si cum iti imaginezi / doresti sa fie urmatorii 10 ani ai carierei? Unde simti ca e schimbarea, la ei ai renuntat, ce ai adaugat?

Cinematografia romaneasca a evoluat, fara discutie. Au aparut multe filme comerciale, iar astazi aproape toata lumea crede ca poate face film. Cat despre filmele de arta, cred ca merg pe aceeasi linie: cazuri sociale, teme actuale, comunism, dar privit din alte perspective — si mi se pare important ca se intampla asta.
Eu am crescut cu filmele noului val si, vrand-nevrand, sunt influentat de regizorii acelei perioade. Ei au creat un curent, iar pentru asta au tot respectul meu. Sper totusi sa facem si filme care sa aduca spectatorii la cinema, sa putem concura cu zona comerciala. Pentru ca avem regizori capabili sa faca orice gen, e doar o chestiune de alegere.
Ca regizor, te gandesti mereu daca subiectul merita spus, daca are relevanta, daca mai prinde in logica festivalurilor de azi. Dar eu am ajuns la concluzia ca, daca mie imi place povestea si cred in ea, atunci trebuie sa fac tot ce pot ca s-o realizez.
Imi doresc din suflet sa nu mai dicteze banii. Mi-ar placea sa traiesc intr-o lume in care banii

sunt doar o moneda de schimb, nu motivul pentru care facem lucrurile. Sa facem proiecte pentru noi, pentru sufletele noastre.

In ce ma priveste, paradoxal, ma vad tot la inceput. Cu aceeasi nesiguranta a zilei de maine, cu aceeasi teama ca nu stiu cand va veni urmatorul proiect, cu aceeasi stare apasatoare cand trec luni intregi fara sa filmez. Dar si cu alte resurse acum: faptul ca imi place sa scriu si nimeni nu ma opreste s-o fac, bucuria lucrurilor pe care le-am realizat, si o mana de oameni care ma respecta si ma iubesc pentru cine sunt cu adevarat.

Si la final, o introspectie. Daca te-ai gandi la parcursul tau dintr-o perspectiva budista, pentru ce trasatura de caracter ti-ai fi recunoscator tie pentru unde esti astazi in viata? Pentru ce ti-ai multumi tie?

Cred ca principala mea calitate ramane intuitia — simtul pentru adevar. Iar iubirea si dezamagirea pe care le traiesc in raport cu oamenii sunt, cumva, motorul meu. Ele ma fac sa simt, sa traiesc, si mi-au hranit drumul artistic inca de cand l-am inceput.
Eu nu m-as lauda pentru nimic. Ba chiar ma pun la colt zilnic ca nu sunt in stare sa fac tot ce imi propun si duc lupte grele cu mine.