Skip to content

Noaptea vrajitoarelor -Unul dintre cele mai asteptate evenimente din an la Opera Comica pentru Copii

Finalul lunii octombrie aduce o suita de spectacole simpatice, ateliere si alte surprize la Opera Comica pentru Copii, cu vrajitoare si diverse personaje negative din repertoriu, vazute foarte de-aproape, cat si experienta superproductiei Madagascar – A Musical Adventure JR.

Un program special si in acest an la „Noaptea Vrajitoarelor” cu excursii in culisele teatrului

Pe 25, 26 si 27 octombrie, cladirea se lasa din nou „invadata” de personaje malefice, unde toate vrajitoarele din spectacole isi asteapta vizitatorii cu un tur in culisele teatrului si cu povesti simpatice. Turul dureaza o ora si se adreseaza copiilor cu varsta de peste trei ani. Acest proiect a pornit de la ideea de a aduce in fata, macar o data pe an, personajele negative interpretate de artisti care merita din plin aplauzele publicului.

Bilete aici.

Unul dintre spectacolele de top din repertoriul Operei Comice pentru Copii, Madagascar, revine weekendul viitor pe scena Salii Mari

Superproductia „Madagascar – A Musical Adventure JR” este o aventura muzicala senzationala cu si despre copii, adaptata de Jacqueline Bratu si Emil Pantelimon, dupa seria de animatie Madagascar. Timp de o ora, cei mici vor pleca intr-o calatorie alaturi de leul Alex, zebra Marty, girafa Melman, hipopotamul Gloria si, bineinteles, simpaticii pinguini. Spectacolul s-a bucurat de un real succes inca de la premiera sa, din luna iunie.

Biletele pot fi achizitionate de aici.

Un atelier cu dovleci pentru parinti si copii de la Magazinul OCC la Noaptea Vrăjitoarelor

Anul acesta, echipa OCC pregateste o noua surpriza copiilor de toate varstele: un atelier pentru copii si parinti de sculptat si colorat dovleci la Noaptea Vrajitoarelor, activitate care se va desfasura in serile de 25, 26 si 27 octombrie.

Biletele pentru participarea la atelier se pot cumpara separat de la Magazinul OCC.

,Scrisoare catre copilul meu” – scrii ce vrei sa citeasca copilul tau peste ani si OCC pastreaza scrisoara sigilata, iar copilul o poate ridica cand a implinit 14 ani

Incomparabila in lume prin spectatorii caruia i se adreseaza, Opera Comica pentru Copii doreste sa-i apropie pe cei mici de arta si cultura prin spectacolele de calitate pe care le deruleaza si prin diverse proiecte conexe. 

”Scrisoare catre copilul meu” este un proiect prin care parintii care doresc sa le transmita gandurile de astazi pentru tinerii in care se vor transforma copiii lor peste ani, o pot face printr-o scrisoare pe care Opera Comica pentru Copii o va pastra, sigilata, pana in momentul in care acestia vor implini varsta de 14 ani. Scrisoarea va functiona ca o „capsula a timpului” si va fi returnata parintilor pentru a retrai cu emotie clipele trecute sau le va fi inmanata copiilor pentru a afla mesajul parintilor.

Citește în continuare