Skip to content

Caleido – 5 zile de spectacole multi etnice la unteatru

Festivalul de teatru “CALEIDO” este gazduit de teatrul unteatru si se va desfasura in perioada 27 noiembrie – 01 decembrie.

 Anul acesta, spectatorii vor putea urmari productii independente care vor trata subiecte despre: viata, memorie si identitate, viata politica si societate. Se va discuta despre implicarea Romaniei in cel de Al Doilea Razboi Mondial, comunismul postbelic al anilor ’50, sfarsitul totalitarismului si anii duri ai tranzitiei.

Festivalul sarbatoreste ziua Romaniei impreuna cu trupe de teatru rome, maghiare, germane, evreiesti, queer si feministe

Pe scenele de la unteatru se vor vedea spectacole asumate si neasumate politic, spectacole lirice sau veridice declaratii de iubire; comedii si tragicomedii sau autoreflexive. Miza acestuia a fost varietatea stilurilor. Unitatea rezida in faptul ca toate sunt creatii independente care abordeaza teme socio-culturale relevante pentru prezent si viitor, care au fost scrise sau care sunt produse de membri ai minoritatilor culturale si etnice din Romania.

Florina Gleznea, Cezar Antal, Sandra Ducuta si Alex Popa in “Pelicanul” de August Strindberg regizat de Florin Lita

“Pelicanul” este o poveste despre iertare sau despre oameni care nu stiu ce este iubirea si cat de simplu o poti avea. Este omenesc, etic si moral sa iti idolatrizei mama. Dar daca acesta nu vrea sau nu poate sa traiasca si sa ofere la randul sau aceleasi sentimente fata de propriii copii?

Textul lui Strindberg descoase destine personale si colective. Este povestea unei mame care isi neglijeaza copiii si isi paraseste sotul pentru a-si trai iubirea cu ginerele ei. Aceste personaje traiesc iluzia unei familii normale. Odata cu moartea tatalui, puterea acestei iluzii dispare si dezvaluie modul in care cei doi copii au fost crescuti. O realitate crunta, urmare a egoismului si egocentrismului mamei.

Florin Lita este un tanar regizor de teatru aflat la cea de-a doua colaborare cu unteatru

Florin Lita este un tanar regizor de teatru, film si televiziune absolvent in 2016 al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica “I. L. Caragiale” din Bucuresti.

Este cunoscut publicului bucurestean pentru spectacolele montate la: Teatrul Luni (Green Hours), Teatrul de Comedie, iar cu unteatru este cu cel de-al doilea spectacol, dupa “Conu’ Leonida fata cu reactiunea”, din 2018.

CALEIDO e o platforma culturala pe care se construieste dialog intercultural intre minoritatile culturale si etnice din Romania.

Ideea unui festival multicultural a aparut pe fondul intolerantei crescande in Romania si Europa. Festivalul destupa minti, deschide drumuri prin povesti bine spuse. Teatrul romanesc sta pe o mostenire etnica despre care are uneori mai puţine informatii decat ar trebui si care s-ar cuveni expusa mai bine publicului larg.

Prima editie a festivalului s-a concentrat pe diversitatea etnica. In acest spirit, in cadrul editiei din 2015, s-au pus in scena douazeci de piese de teatru ale minoritatilor etnice din intreaga tara, celebre in regiunea lor de origine

Cea de-a doua editie si-a propus sa celebreze diversitatea culturala in toate formele pe care aceasta le poate lua. Cele cinci zile de festival au avut loc unteatru, in care au fost urmarite povesti despre absurdul vietii si despre refugiu, despre saracie si altercatii adolescentine. 

In editia de anul acesta, festivalul exerseaza o zdruncinare a stereotipurilor si ridica intrebari de tipul: care mai e rolul teatrului, al performance-ului si al artei?

Toate evenimentele din cadrul festivalului au loc la unteatru.

Intrarea este libera

Citește în continuare