Skip to content

Ce insule sa vizitati in 2020 – 10 destinatii “in trend”

Au aparut deja tendintele anului 2020, iar destinatiile de calatorie sunt si ele un subiect fierbinte. Si, pentru ca mai toata lumea viseaza deja la soare, mare, plaja, insule exotice sau diferite, care sa ofere experiente spectaculoase, “de povestit prietenilor”, iata mai jos care sunt aceste locuri “must visit” in 2020.

Din Caraibe pana in Scotia si din Australia pana in Grecia, pregatiti-va sa porniti intr-un tur virtual al insulelor vedeta in 2020, tur la finalul caruia veti avea cu siguranta cel putin cateva “castigatoare”.

Insula Rottnest – Australia

Fara masini si stres, doar cu biciclete, ape cristaline si cele mai fericite animalute alaturi. Suna bine scenariul asta? Este chiar descrierea scurta a unei vacante pe insula Rottnest, Australia, un loc care capata din ce in ce mai multa popularitate printre turisti. Multi vin aici incantati de faptul ca insula are tot ce ii trebuie unui astfel de loc exotic, insa reprezinta si o vacanta ceva mai eco, in care puteti folosi numai bicicleta. In plus, Rottnest este si casa adorabilelor Quokkas, “cele mai fericite animale din lume”, animalutele care poarta mereu un zambet larg pe fata si sunt intotdeauna gata pentru cel mai simpatic selfie.

Insula Skye – Scotia

Scotia are numeroase insule din care sa alegeti, dar Skye Island este poate cea mai cunoscuta in acest moment. Skye este “patria” celebrelor bazine  “Fairy pools”, ape cristaline intr-un cadru natural de poveste, iar frumusetile acestui loc nu se opresc aici. Potrivita in special pentru iubitorii de drumetii, natura si privelisti spectaculoase, Skye se poate lauda si cu specii de plante, arbori si animale salbatice diferite, care vor transforma vacanta aici intr-un prilej perfect de a explora cadrul natural.  

Insulele Tremiti – Italia

In 2020, alegeti sa calatoriti in timp, insulele Tremiti pastrand inca mult din aerul anilor ’50. De la apele turcoaz si vasele naufragiate din timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial pana  la “pesterile piratilor” sau  “viata subacvatica” intensa, neaparat de explorat, insulele Tremiti au de toate. Fiecare dintre cele 5 insulite se remarca prin ceva anume: San Domino este cea mai potrivita pentru turism, in San Nicola locuieste populatia bastinasa, Capraia, “insula caperelor”, este parjolita mereu de soare, dar vizitata deseori pentru ca in zona ei se afla scufundata statuia enorma a lui Padre Pio, un calugar cu o semnificatie aparte pentru italieni, Cretaccio este un bloc mare de lut, iar Pianosa, aflata la o altitudine maxima de 15 metri, este o insula mica, nelocuita.

Parcul National Komodo – Indonezia

Parcul National Komodo include mai multe insule pe care le puteti parcurge intr-un tur de o zi, viata salbatica de aici oferind surprize nebanuite. Dintre acestea, poate cea mai spectaculoasa este prezenta “dragonilor” Komodo, de fapt soparle care cresc pana la 2.6 metri lungime. Alaturi de ele va veti simti ca intr-un fel de “Game of Thrones”, insa nu uitati ca reptilele pot fi agresive, asa ca locurile in care se afla trebuie vizitate numai cu un ghid local.

Boracay – Filipine

Va amintiti de wallpaper-urile cu plaje si nisip fin, ape de cristal, palmieri, cocktailuri colorate si turisti fericiti, relaxandu-se la malul marii? Odata ajunsi in Boracay, Filipine veti putea recrea acel cadru, cu voi in “rolul principal”, iar de asta data fotografiile si toate amintirile de aici cu siguranta nu vor mai avea nevoie de photoshop.

Reunion – Franta

La est de Madagascar si sud-vest de Mauritius, in Oceanul Indian, frumoasa insula vulcanica Reunion atrage anual o multime de turisti, dar si marinari, comercianti de tot felul si aventurieri in cautare de putina adrenalina. Pe langa peisejele care va vor fascina, Reunion este locul perfect si pentru cei pasionati de sporturi nautice, expeditii sau drumetii. In timp ce partea de est a insulei este expusa mai mult vanturilor si abunda in vegetatie luxurianta, cascade si peisaje spectaculoase, partea de vest este mai ferita, cu privelisti la fel de ofertante, fiind deseori preferata de turisti. Un alt aspect interesant in Reunion este faptul ca traditiile franceze s-au imbinat aici cu influentele africane, chineze si indiene, rezultatul exotic dand si mai mare farmec insulei.

Tohoko, Honshu– Japonia

Gazda Jocurilor Olimpice de Vara 2020, Tohoku nu este inca o destinatie de vacanta foarte cunoscuta, insa specialistii sustin ca lucrurile se vor schimba in viitorul apropiat. Aflata la mai putin de trei ore de Tokio, in partea de nord-est a insulei Honshu, Tohoku ofera un cadru natural impresionant, dar si temple si altare vechi de mii de ani. Periodic, aici au loc tot felul de festivaluri si evenimente care pastreaza traditiile localnicilor, iar pentru schi, statiunea Appi Kogen este cea mai indicata.

St. Lucia – Caraibe

Cand spunem Caraibe, ne gandim invariabil la ape turcoaz si plaje cu nisip fin. Insula St. Lucia, insa, va ofera mult mai mult de-atat. Pe langa exotismul regiunii si al localnicilor, va vor impresiona si Parcul National Pigeon, o regiune cu peisaje spectaculoase si locul in care se desfasoara in fiecare an Festivalul de Jazz St. Lucia. Arial Tram este un fel de telescaun prin jungla, o experienta din nou de neratat, ca de altfel si calatoria spre “the only drive-in volcano in the world”, regiunea de pe insula cu izvoare sulfuroase, abur iesind din roci si malul bolborosind, care iti dau toate impresia ca pamantul fierbe ca intr-o oala imensa sub presiune.

Insulele Lofoten – Norvegia

Aflate pe coasta de vest a Norvegiei, insulele Lofoten ar putea parea la prima vedere neprietenoase, dar mixul acela de munti, plaje virgine si fiorduri atrag tot timpul anului turisti de peste tot din lume. In plus, daca vizitati insulele Lofoten intre septembrie si aprilie aveti mari sanse de a admira Aurora Boreala, o experienta unica in viata. Un alt punct de interes este si arhipeleagul Røst, a carui insula principala Røstlandet adaposteste o multime de specii de pasari, vedeta aici fiind simpaticul papagal de mare.

Kea – Grecia

Fie ca sunteti deja indragostiti de Grecia, fie ca pur si simplu vreti o insula cat mai aproape de casa, in 2020 nu ar trebui sa ratati Kea, o insula mai putin cunoscuta, dar care incepe sa devina incet, incet preferata turistilor. La doar o ora distanta cu feribotul din Lavrio, de langa Atena, Kea ofera de toate: resorturi micute si cochete precum Vourkari si Koundouros, vase naufragiate celebre, cea mai cunoscuta fiind The Britannic – nava sora a Titanicului – orasul vechi Karthaia si, bineinteles, toate obiceiurile si bunatatile traditional grecesti.

Citește în continuare