Skip to content

Adrian Matioc este Don Quijote in Camino Real, prima premiera a Teatrului Radu Stanca din Sibiu din anul 2020

Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu asteapta iubitorii de teatru la premiera “Camino Real” de Tennessee Williams, in regia lui Cosmin Chivu, in 19 ianuarie, ora 19.00.

Teatrul a anuntat deja o serie de noi spectacole care se vor vedea in primele doua luni ale noului an: “Zeul Carnagiului” de Yasmina Reza (regia Bogdan Saratean), “American Buffalo” de David Mamet (regia Eugen Gyemant) si “Doi pe un balansoar” de William Gibson (regia Dan Glasu).


Camino Real a existat cu adevarat si face parte din experienta din tinerete a lui Tennessee Williams, “am pornit-o spre sud pe o sosea numita Camino Real si am pedalat din Los Angeles – Hawthorne pana la granita cu Mexic. Ne-am dus la Tijuana si la Agua Caliente, care erau foarte primitive pe atunci. Locurile erau foarte primitive si noi foarte inocenti si in cantina de la granita ne-am intalnit cu…”

Un oras la capatul lumii aflat intr-o tara nederminata din America Latina spune povestea unui conflict dintre Gutman, care detine puterea absoluta, impreuna cu ofiterii sai, si oamenii de rand in care sunt inclusi vanzatori de strada, ghicitoare si prostituate. Gutman neaga singura sursa de apa ramasa pentru cei saraci si deposedati si ameninta in public ca o revolta sau o revolutie ar putea duce la sfarsitul lumii.

Personajele pe care Tennessee Williams le reinvie din paginile de istorie si literatura sunt Don Quixote (Adrian Matioc), Sancho Panda (Viorel Rata), Casanova, Camille si Lord Byron. Ele sunt acum contemporane, spera sa-si gaseaca rostul in viata si locuiesc impreuna in locul in care coruptia si indiferenta aproape ca au imobilizat si distrus spiritul uman.

Mesajul central al piesei graviteaza in jurul libertatii de gandire si mobilitate a protagonistilor vizavi de puterea absoluta a fortelor restrictive

Piesa “Camino Real” este alcatuita dintr-un prolog si 16 “raspantii”. Cladirile dintre cele 16 strazi sunt populate pana la refuz, invaluite de mister, de bogatie sau saracie si de dorinte carnale, dupa chipul si asemanarea fiintelor care locuiesc acolo.

“Camino Real” implica construirea unei lumi paralele, a unei existente separate. Aceasta nu este impartita in acte traditionale, ci in „raspantii”, o constructie dramatica care reprezinta conceptia moderna a timpului; una care nu este liniara, ci fragmentata.

Regizorul Cosmin Chivu invita spectatorul sa ia parte la o aventura a unui drum fara iesire

Drumul eroului central, Kilroy, este asemenea unui vis salbatic si poate fi interpretat ca un tunel al    conditiei umane, ca un delir intru-un oras al pacatelor, sau ca o cale spre mantuire. Fost campion de box, acesta se confrunta cu alegerile vietii sale poate pentru ultima oara. Kilroy este un strain innocent, ispitit, jefuit, batut, omorat si poate, la final, rascumparat.

Cosmin Chivu este regizor si profesor de actorie in SUA. A absolvit Universitatea de Arte “G.Enescu” din Iasi, in 1996, la clasa profesor Dionisie Vitcu. A participat la un turneu peste Ocean organizat de ICR (Institutul Cultural Roman), lucru care i-a accentuat dorinta de aventura si cunoastere profesionala.

A urmat un masterat de regie, trei ani la University Actor Studio, dupa care a inceput o activitate pedagogica, dar s-a lansat si in viata teatrala pe Broadway. A fost ultimul asistent de regie al lui Liviu Ciulei pentru un spectacol cu “Viata la tara” de Turgheniev, la New York University. A fost invitat sa regizeze cateva dintre ultimele piese scrise de Tennessee Williams, care nu au avut succes in timpul vietii autorului fiind socotite prea experimentale. Cosmin Chivu a impresionat prin indrazneala viziunii sale, iar originalitatea montarii piesei “The Mutilated”, i-a adus o nominalizare la Drama League Awards for Best Revival in 2014. Din 2010 este profesor asociat la Pace University din New York si desfasoara o activitate de mare succes in schimburi teatrale internationale.

A montat aproape douazeci de piese de teatru cu studenti si actori profesionisti, in SUA, dar si in Anglia, Germania, Grecia, Bulgaria, Italia, Thailanda. A revenit in teatrul romanesc cu realizarea unui musical impreuna cu studentii de la Departamentul de actorie din Sibiu. Spectacolul “Rocky Horror Show” a fost prezentat in 2017 si 2018 la Festivalul International de Teatru de la Sibiu (FITS) si a fost selectionat in Festival.

Tennessee Williams, poate cel mai mare dramaturg american, a creat lumi pe care publicul de teatru le-a iubit de zeci de ani

Tennessee Williams (Thomas Lanier Williams) s-a nascut la data de 26 martie 1911 in Columbus Mississippi si a decedat la 25 februarie 1983 (la 71 de ani) in New York, Statele Unite ale Americii.
A fost dramaturg, romancier eseist si scenarist de succes.

Este cunoscut pentru “Pisica de pe acoperisul fierbinte”, “Menajeria de sticla”, “Dulcea pasare a tineretii” sau “Un tramvai numit dorinta”. In textele lui, Tennessee Williams aduce in discutie unele dintre cele mai cunoscute obsesii ale sale, de la imagini cu pasari, pana la Lord Byron.

“Camino Real” a fost scrisa in 1953 si a avut cele mai putine reprezentatii, doar 60 pe Broadway, si poate fi incadrata in categoria teatrului absurdului, cu influente din Strindberg, Pirandello sau Beckett cu “Asteptandu-l pe Godot” (spectacol care a avut premiera in acelasi an). Alte teme ale piesei sugereaza lucrari din “Divina Comedie” a lui Dante, “Moarte la Venetia” de Thomas Mann sau chiar a filmului “Casablanca”.

Spectacolul se poate vedea la Sala Mare in zilele de 17 si 18 ianuarie (in avanpremiera), iar in data de 19 sunteti asteptati la premiera. Ora de incepere este 19.00.

“Camino Real” de Tennessee Williams

Regia: Cosmin Chivu

Distributia: Adrian Matioc, Viorel Rata, Liviu Vlad, Marius Turdeanu, Dana Talos, Pali Vecsei, Oana Marin, Iustinian Turcu, Diana Vacaru – Lazar, Cristina Ragos, Codruta Vasiu, Ioan Paraschiv, Ali Deac, Stefan Tunsoiu, Mariana Mihu, Cendana Trifan, Cezara Cretu, Andrada Oltean, Andrei Suveica

Durata: 1h 40min (fara pauza)

Bilete: aici

Citește în continuare