Skip to content

Meryl Streep, Cate Blanchett, Ryan Reynolds citesc romanul „James si piersica uriasa”. Lecturile sunt online, coordonate de regizorul Taika Waititi

Taika Waititi, regizorul filmului castigator la Oscar „JoJo Rabbit”, invita vedete, actori si comedianti, sa citeasca impreuna romanul clasic pentru copii „James si piersica uriasa” de Roald Dahl, in scop caritabil.

Intitulata „James and the Giant Peach with Taika and Friends”, seria contine 10 episoade care vor fi difuzate pe YouTube.

Waititi si celebritatile invitate, impreuna cu compania Roald Dahl Story, se reunesc pentru a sprijini organizatia mondiala Partners in Health, cu sediul la Boston, care opereaza in prima linie in lupta impotriva coronavirusului, in unele dintre cele mai vulnerabile zone ale lumii.

Primele doua episoade pot fi deja urmarite pe YouTube. In primul episod, regizorului i s-au alaturat fratii Chris si Liam Hemsworth, precum si Nick Kroll, iar in al doilea, Waititi ii are ca invitati pe Meryl Streep si Benedict Cumberbatch.

In episoadele urmatoare, care vor fi lansate in fiecare luni, miercuri si vineri, Cate Blanchett, Ryan Reynolds, Lupita Nyong’o, Sarah Paulson, Tessa Thompson, Ruth Wilson, Billy Porter, Ben Schwartz, Gordon Ramsay, Jamie Cullum, Roman Griffin Davis, Cara Delevingne si multi altii vor citi in stilul propriu sub coordonarea lui Waititi.

Taika Waititi si invitatii sai, care citesc povestea si interpreteaza personajele din propriile case, incurajeaza publicul din fata monitoarelor sa participe la strangerea de fonduri donand bani pentru organizatia Partners in Health.

Compania Roald Dahl Story s-a oferit sa doneze primul milion de dolari.

Aceste episoade sunt minunate de privit, nu doar pentru ca acesti actori premiati sunt foarte buni la cititul cartii si interpretatul personajelor intr-o maniera distractiva, dar si glumele dintre ei transforma seria intr-o veritabila comedie.

Taika Waititi va crea doua serii de animatie bazate pe povestea „Charlie si fabrica de ciocolata” a lui Dahl pentru Netflix.

Cele doua adaptari se vor baza pe romanul din 1964 scris de Roald Dahl despre aventurile tanarului Charlie Bucket din fabrica de ciocolata a lui Willy Wonka. Una dintre acestea va fi despre lumea lui Charlie, iar cea de-a doua despre personajele Oompa-Loompa.

Momentan nu a fost publicata nicio lista cu actorii din distributie sau o data de lansare pentru cele doua serii.

Citește în continuare