Skip to content

Alexandru Ion, actor, co-fondator IDEO IDEIS: “Am liste cu obiective anuale, cu proiecte pe care vreau sa le fac anul viitor, proiecte pe care vreau sa le fac peste 2 ani, cat si proiecte pe care vreau sa le fac a la long.”

Alexandru Ion este cunoscut de publicul larg drept vedeta echipei de fotbal din serialul Atletico Textila ( ProTv), fiul rau si razbunator din Sacrificiul (Antena 1), dar si din spectacole de teatru care au avut mare succes la public Ingeri in America (Teatrul Metropolis), Vanilla Skype (Act), De ce n-o facem in drum (Act).

Pentru cei din lumea teatrului, el este si unul dintre cei care au initiat festivalul de teatru pentru liceeni Ideo Ideis, un festival devenit miscare culturala la nivel national.

La aniversarea de 15 ani a Ideo Ideis, am vorbit cu Alexandru despre cum a crescut el in acesti ani si cum l-a schimbat si pe el – ca actor – festivalul pe care l-a creat cu colegii dintr-un vis de adolescenti.

Cum crezi ca te-ai schimbat in acesti 15 ani de la prima editie de Ideo Ideis si pana astazi?

 Pai sunt niste diferente (rade) pragmatice si foarte clare din categoria mult mai mult par alb (rade). Pe principiul asta care spune ca suntem suma experientelor noastre, in primul rand, e o foarte mare diferenta in bagajul de lucruri pe care le-am trait. Atunci eram, nu stiu, in zorii parcursului profesional si acum sunt intr-un punct in care sunt recunoscator pentru faptul ca traiesc din meseria asta si ca am avut, nu stiu cum sa ii zic, privilegiul, poate suna pretentios dar e o forma de privilegiu aici, pentru ca intalnirile fericite nu te asteapta la fiecare colt si eu am avut parte de niste intalniri fericite, profesional vorbind, din timpul facultatii. Deci cred ca e imposibil sa nu existe niste diferente majore.

La momentul inceputului festivalului, pentru ca stiai din clasa X-a ca vrei sa fii actor, aveai mize sa lucrezi cu un anumit regizor? Aveai in minte o strategie planificata?

Nu. Desi sunt o fiinta extrem de organizata, iar de atunci si pana acum am migrat intr-o formula de organizare mult mai extinsa, adica am liste de obiective anuale, proiecte pe care stiu in ce an vreau sa le fac, proiecte notate pentru termen lung, atunci nu functionam chiar asa si nu aveam mize atat de specifice. Cred ca o luam din aproape in aproape. Miza era sa intru la facultate, apoi sa acumulez ce am de acumulat acolo si, suplimentar, existau reminiscente ale acelor ganduri care sunt asociate mai degraba cu copilaria. Din categoria: vreau sa ajung la Hollywood, vreau sa fac filme mari. Tind sa cred ca mizele indepartate, obiectivul cel mai inalt era mai degraba formulat in zona aia: vreau sa fac filme pe care sa le vada milioane de oameni, dar aveam conștiința faptului ca sunt niste borne pana acolo, dar nu erau foarte descriptive.

Si acestia 15 ani cum crezi ca te-au schimbat pe tine ca actor, faptul ca ai intalnit multi adolescenti iubitori de teatru, dar si ca ai fost managerul festivalului?

Poate ca vei fi surprinsa, dar exista o parte buna si o parte cumva rea a povestii asteia. Partea buna e ca am intalnit o multime de oameni prin intermediul festivalului si pana la urma asta e o meserie in care e important ca oamenii sa te cunoasca, sa iti stie numele, sa iti stie fata, sa-si aminteasca de tine in momente cheie sau atunci cand fac o distribuitie. Evident, cei 15 ani de Ideo Ideis m-au pus in pozitia de a cunoaste si de a interactiona cu oameni cu care un tanar actor, care parcurge drumul normal al facultatii, intra foarte greu in contact. Toti acei oameni importanti in teatrul si filmul din Romania nu cred ca mi-ar fi iesit in cale atat de lesne, in absenta festivalului.

Dar toata povestea asta se impleteste profund cu partea rea, pentru ca intalnind oamenii din pozitia de manager, reflexul lor natural era sa ma aseze in mintea lor ca manager. Si ofertele pe care le primeam, propunerile, gandurile, contextele in care eram invitat erau din sfera asta.

O parte din timp mi-a placut si eram ok, facem asta, e foarte bine, ce misto si apoi am realizat ca multi oameni ma percep mai degraba ca manager, decat ca actor. Asa ca acolo a inceput pariul complicat, pentru ca imi doresc mult mai tare sa fiu actor, decat manager.

Si ce ai schimbat?

Pe de-o parte am incercat sa fac niste pasi in spate din ecosistemul Ideo si am incercat sa ii aduc pe oamenii aceia in salile de teatru in care jucam. Din fericire si jucam (rade) că altfel n-aveam la ce sa-i aduc.

A fost ceva programatic in demersul asta pentru ca stiam de unde vin impulsurile cu: “baiatul asta e manager, nu actor” si am incercat usor-usor sa asez cumva in mintea oamenilor ca uite, eu si joc. No, acum cat de bine sau cat de rau o fac, e… “in the eye of the beholder”. Evident ca la informatia asta a contribuit si faptul ca de-a lungul timpului am tot facut si proiecte de televiziune.

Am tot jucat in teatru de-a lungul timpului personaje gay, dar partea cu a fi antagonistul e ceva nou si m-a bucurat. Recunosc ca, acum ca ma intrebi, e primul moment in care apare gandul asta. Nu, nu mi-am pus problema nicio secunda ca ma vede tot poporul si ma judeca in vreun fel.

Ceea ce imi aduce aminte ca la Antena1 în “Sacrificiul”, esti un personaj rau si, pentru cine te stie, ca nu esti razbunator, nu te preocupa ce fac altii, ca esti tot timpul un gentleman, era amuzanta ipostaza.

(rade) Adevarul e ca e primul personaj negativ pe care l-am jucat vreodata in film sau orice altceva. Actorii spun des ca personajele negative sunt mult mai ofertante, pentru ca ai un spatiu de coloratura mult mai mare. Confirm. (rade)

Dar cand ti-au zis ca o sa joci un personaj negativ si gay la TV, in audienta mare, ce-ai zis?

N-am zis nimic. Am tot jucat in teatru de-a lungul timpului personaje gay, dar partea cu a fi antagonistul e ceva nou si m-a bucurat. Recunosc ca, acum ca ma intrebi, e primul moment in care apare gandul asta. Nu, nu mi-am pus problema nicio secunda ca ma vede tot poporul si ma judeca in vreun fel.

Nu mi-a zis nimeni nimic niciodata din public despre ipostaza gay, dar mi se pare curajos si sanatos ca tipul asta de produs pe care il reprezinta “Sacrificiul” are un personaj gay.

Nici in Alexandria?

Nu, niciodata.

 Cum s-a schimbat orasul in 15 ani cu participarea voastra, a celor de la Ideo Ideis?

Aici sunt doua aspecte. E aspectul matematic, cel care poate fi masurat: din 2006, de cand a aparut Ideo Ideis au absolvit UNATC mai mult de 20 de tineri din Alexandria, toti trecuti prin Ideo intr-o forma sau alta. Pana in 2006 fusese o pauza enorma, undeva pe la 20 de ani, timp in care nimeni din Alexandria nu mai studiase la UNATC.

Printre absolventii de care vorbesc se numara Mircea Postelnicu, Vladimir Purdel, Cristina Draghici dar sunt si altii, care au absolvit sectii variate, nu doar actorie. Sunt tineri care au facut regie, coregrafie, comunicare audio-vizuala, printre oamenii astia pe care ii mentionez se afla, evident si Andreea Bortun, co-fondatoarea Ideo Ideis si Lavinia Cioaca cea care a fost co-directoarea festivalului multa vreme. Apoi acum 6 sau 7 ani a aparut in Alexandria acest cafe-teatru in incinta terasei Conciato, unde se joaca spectacole si in afara festivalului, cu o regularitate de o data, de 2 ori pe luna. Ceea ce e o mare victorie din punctul meu de vedere.

Vorbim de spectacole de teatru profesionist pe care oamenii care au deschis acest loc, le aduc din Bucuresti. Si tot in sfera aspectului matematic, cad si toti acei oameni din comunitate care au intrat in contact cu unul sau mai multe dintre spectacolele, filmele, atelierele si evenimentele pe care festivalul le-a adus in Alexandria in ultimii 15 ani. 

La asta se adauga aspectul impresionist, care nu poate fi masurat precis, si e legat de acele micro-schimbari, acei germeni pe care cultura ii planteaza intr-o comunitate si care cred ca au un potential transformational enorm.

Sa ne ducem in februarie – martie 2020…Vine pandemia peste noi, stam in case toti. Cum erau conversatiile voastre din momentul acela?

In primul rand erau pe zoom (rade). Acum ni se pare si amuzant pentru ca primele conversatii si primele ganduri erau din categoria “n-ai treaba ma, noi suntem in august cu festsivalul, pana-n august trece tot”.

Am inceput sa realizam ca nu va fi asa pe masura ce treceau zilele si lucrurile nu doar ca nu se imbunatateau, dar se inrautateau, si am constituit un soi de “celula de criza” in care sa ne lamurim in ce directie o luam.

Am stabilit foarte repede ca nu se pune problema sa nu-l facem; stiam cat de nefericita sau cat de destabilizanta poate sa fie intreruperea continuitatii in proiectele de genul asta. Ne-am lamurit foarte repede ca nu ne place ideea de a muta activitatile in online si ca incercarea de a muta “spiritul” festivalului intr-un ecran e falimentara.

Mai mult decat atat, zona de online pe care o exploram noi era ceva asa din categoria bugetelor de milioane de euro, pentru ca visam un spatiu 3D in care sa te misti in voie cu un avatar si care sa recompuna “campusul” Ideo din Alexandria… Ma rog, am avut ideea asta pana cand ne-am consultat cu oamenii de la IT din echipa nostra si ne-au zis (rade) ca nu stim pe ce lume traim.

De un an avem un bord consultativ din care fac parte printre altii Marcel Iures, Catalin Stefanescu, Adrian Titieni, dar si oameni din lumea de business, oameni care cunosc proiectul sau care au fost alaturi de el de-a lungul timpului intr-o forma sau alta. In timpul pandemiei am facut o sedinta de bord si Andrei Bortun, care e cu noi de cand exista festivalul asta, aruncat undeva in conversatie propozitia “da’ de ce nu va duceti voi la ei?”.  In timpul intalnirii am trecut destul de repede peste gandul cu pricina dar l-am revizitat in intalnirile restranse si am concluzionat ca asta e solutia – descentralizarea festivalului: daca nu pot sa vina toti tinerii la Alexandria mergem noi la ei. 

Pe noi, oricat de ciudat suna sa spun asta, ne-a ajutat pandemia, ne-a ajutat foarte tare sa ne lamurim ce si cum trebuie sa facem cu proiectul asta in viitor.

Aveam emotii sa nu se încurce si sa se supere, adica imi doream sa fie o experienta frumoasa pentru mama, nu sa se transforme intr-o experienta traumatica ca o consecinta a faptului ca a uitat textul in fata a 200 de oameni si a fugit de pe scena sau mai stiu eu ce.

Si ajung din nou la ceva personal. Mama ta a jucat in spectacolul “Biblioteca din Alexandria”. Cum ai convins-o ?

N-am convins-o eu. Am avut extrem de putin de-a face cu asta pentru ca nu-mi place sa incurc borcanele. Bogdan Georgescu, cel care a scris si regizat spectacolul, vine de 7 ani la Alexandria in calitate de trainer. In acesti 7 ani, evident ca a cunoscut-o pe mama, pentru ca ea vine la mai toate activitatile din festival. Bogdan o placea pe mama, i se parea ca are o personalitate foarte potrivita pentru spectacolul lui asa ca m-a sunat si m-a intrebat daca n-ar vrea sa joace. Am sunat-o, i-am povestit, si mama – spre marea mea surprindere- a zis foarte repede “da, ma bag” si de-acolo a fost treaba lor.

Dar mama ta cu ce se ocupa?

E inginer agronom, a iesit la pensie, dar, evident si ca o consecinta a faptului ca eu fac meseria asta, a vazut multe spectacole iar de-a lungul acestor 15 ani, a cunoscut multi actori, a stat foarte mult in sosul asta. Ii placea zona teatrului si inainte sa devin eu actor, dar traseul profesional n-a dus-o intr-acolo.

In spectacol toate actritele au povestit lucruri din viata lor reala, evident puse intr-o formula dramatica de Bogdan. Si mama a povestit lucruri, nici nu stiu cum sa zic, borderline tabu. A divortat intr-un oras atat de mic cand eu aveam 6 ani, ea avea 38 de ani, si era in “gura lumii”. Mi s-a parut un mare act de curaj sa vorbeasca despre lucrurile astea intr-un spectacol de teatru.

Ti-a zis de la inceput: uite eu o sa zic astea? Sau ai aflat dupa aceea?

N-am vrut sa știu nimic din spectacol, din ce face, nu mi-am bagat nasul pe niciunde. Nu stiam nimic din text si din cum va arata spectacolul, pana cand nu l-am vazut.

Si cand l-ai vazut si te uitai ca zicea din casa voastra?

 N-am o problema cu asta, sunt destul de openbook, nu am subiecte pe care sa-mi fie complicat sa le dezbat. Nu aveam o problema, ba dimpotriva mi se parea un exercitiu minunat pentru ea sa poata sa vorbeasca in fata unui public din orasul in care locuieste despre lucrurile astea, dar problemele mele cu uitatul la spectacol erau mai degraba din categoria emotiilor (rade)

Aveai emotii?

Am stat in picioare tot spectacolul, undeva in spate pentru ca nu aveam stare (rade)

Aveam emotii mari pentru ca era ceva ce se intampla in exteriorul meu si pentru ea ca a invatat o cârca de text si era ingrijorata ca o sa-l uite. Aveam emotii sa nu se încurce si sa se supere, adica imi doream sa fie o experienta frumoasa pentru ea, nu sa se transforme intr-o experienta traumatica ca o consecinta a faptului ca a uitat textul in fata a 200 de oameni si a fugit de pe scena sau mai stiu eu ce.

 Daca suntem in zona aceasta, sa te intreb despre castingurile la care ai fost in acestia 15 ani, sunt convinsa ca unele le-ai luat, unele nu le-ai luat, ca asa e-n viata.

Stie foarte multa lume din jurul meu ca eu am o treaba cu listele, am multe multe liste, iar printre ele se afla inclusiv o lista cu toate castingurile pe care le-am dat vreodata.

Mai mult decat atat exista un cod de culori in interiorul respectivei liste, in sensul ca sunt marcate cu rosu acele castinguri pe care le-am luat, marcate cu albastru acele castinguri la care am fost pe shortlist. Asta inseamna ca pot sa fac un calcul pe care l-am facut de mai multe ori de-a lungul timpului. Am cifra totala a castingurilor, cifra totala a castingurilor pe care le-am luat si stiu la cate castinguri iau unul, in medie.

Si la cate castinguri ai fost pana acum?

Daca vrei sa-ti spun cifra exacta, uite pot sa deschid chiar lista ca o am in Google Drive.

Doamne, cum esti (rade), incredibil. Erai bun la matematici?

Nu, dimpotriva, am urat matematica cu toata fiinta mea. De aia m-am dus la filologie. Am dat…292 de castinguri

Cum ai facut fata cand nu le luai, cum te-ai motivat?

Da, m-am gandit recent la asta. Daca nu intelegi foarte repede, foarte la inceputurile meseriei asteia ca o sa te confrunti cu multe refuzuri, o sa iti fie foarte, foarte greu. Daca reflexul va fi sa iei personal faptul ca n-ai luat un casting si nu intelegi, nu reusesti sa intelegi ca lucrurile depind foarte tare de context, mai ales daca vorbim de castinguri de reclame de exemplu, iti va fi criminal de greu.. E sanatos sa intelegi repede ca oamenii care cauta un actor sau o actrita indiferent ca vorbim de un spectacol, un film, un serial, o reclama, si-au facut o anumita proiectie asupra tipului de actor sau actriță pe care-l vor. Mai mult decat atat urmeaza sa faci parte dintr-un ansamblu care ar trebui sa se alinieze ca niste piese de puzzle.

Dar pe listele alea ale tale exista si regizori la care ai vrea sa lucrezi in Romania?

Nu, aia e mai degrabă o proiectie mintala, nu exista o lista in sensul asta pentru ca ar fi o lista foarte scurta iar asta nu e o reflectie a faptului ca sunt foarte pretentios; e mai degraba consecinta faptului ca existam intr-un sistem mic. Sunt niste regizori cu care mi-ar placea sa lucrez si sper sa se intample asta, dar nu, nu am o lista in sensul asta.

Dar obiceiul acesta cu listele e ca o tehnica de vizualizare? O aveai de cand erai mic sau ai inceput sa o faci mai tarziu dupa ce ai citit ceva despre training mental.

N-a existat niciun element declansator din categoria asta a lecturilor, citesc si ma apuc sa fac lucrul X. Eram mic si faceam liste cu echipa de fotbal la care mi-ar placea sa fiu antrenor si evident ca scriam acolo toti jucatorii care erau pe la diferite cluburi si care-n lumea reala n-ar fi putut fi adusi niciodata in interiorul aceleasi echipe. Cu timpul obiceiul a capatat dimensiuni considerabil mai mari, dar s-a si ancorat in aspecte pragmatice.

Sunt liste pe care le fac doar din ratiuni de documentare pentru ca nu-mi place cand amintirile isi pierd conturul, vreau sa am la ce sa ma intorc, e o forma, pana la urma e o forma de jurnal…

dar numai ca nu e un jurnal narativ, e mai degraba un jurnal schematic.

 Dar sunt si liste pe care le fac pentru ca imi folosesc la felul in care-mi conduc existenta profesionala, adica am liste cu obiective anuale, cu proiecte pe care vreau sa le fac anul asta, proiecte pe care vreau sa le fac anul viitor, proiecte pe care vreau sa le fac peste 2 ani cat si proiecte pe care vreau sa le fac a la long.

 Si anul 2020 ce era pe lista si aleluia…s-au dus

Pai anul 2020 avea printre altele pe lista 2 spectacole de teatru care ar fi trebuit sa iasa la Centrul Cultural Lumina si care acum din pacate sunt incerte, din cauza contextului general.

Deschid lista ca sa nu vorbesc din amintiri: mai aveam un scurt metraj, aveam un gand sa incerc sa regizez ceva, aveam un gand de televiziune, de o anumita emisiune de televiziune unde as fi vrut sa particip sau sa imi exprim dorinta de a participa, dar lucrurile nu se vor mai intampla (rade) din cauza pandemiei.

Mental acum, in perioada pandemiei nu e o viata usoara pentru actori; bine, nu e niciodata o viata usoara pentru actori si mai degraba reusesc cei care au perseverenta, care nu asteapta sa li se intample lucrurile.

Cum treci peste asta, cum faci sa iti stea mintea acasa?

Pe de-o parte am reusit sa fac lucruri pe care mi le propun de ani de zile si n-am reusit sa le ridic suficient de sus pe lista de prioritati. Am inceput cursuri de tenis, am inceput cursuri de canto, am inceput cursuri de calarie.

Pe de cealalta parte, e o perioada de transformare la Ideo si o sa lucram foarte mult la strategia pe urmatorii 5-7 ani si la implimentarea ei imediata, deci imi canalizez o parte din energia creativa acolo. In plus, incep repetițiile pentru un nou spectacol la Apollo 111, o co-productie impreuna cu Ideo Ideis.

Te rog, inainte de final sa te uiti in in agenda si sa-mi spui pentru obiectivele din 2021 cate ai. Nu vreau sa stiu ce ai, dar cate ai…

Da, asa, pentru obiectivele din 2021 trebuie sa admit ca sunt multe dintre ele pe care am fost nevoit sa le mut in proiecte pe termen lung pentru ca sunt proiecte care s-ar putea face, dar sunt in relatie directa cu climatul socio-economic si evolutia pandemiei. Daca lucrurile se pastreaza asa, unele dintre ele nu se pot face, dar am 9 in momentul asta pentru 2021.

Citește în continuare