Skip to content

Cum gestionam stresul din timpul sarbatorilor de iarna. Emotii, dispute, griji.

Sezonul sarbatorilor de iarna este adesea plin de distractie alaturi de cei dragi, dar in acelasi timp poate fi si foarte stresant. Sarbatorile vor arata foarte diferit in acest an neobisnuit, avand in vedere ca reuniunile cu prietenii sau cu membrii familiei si chiar achizitionarea cadourilor sunt acum considerate un risc pentru sanatate.

Pregatirile pentru Craciun in noile conditii ar putea sa nu fie stresante daca priviti schimbarea ca pe o noua aventura. Puteti sa profitati de acest timp pentru a discuta cu intreaga familie despre schimbarile pe care le-ati experimentat in ultimele luni, incurajandu-va reciproc pe masura ce gasiti solutii de adaptare si de a incepe noi traditii impreuna.

Intrucat „cea mai minunata perioada a anului” tinde sa fie incarcata de emotii – uneori frumoase, alteori dureroase si stresante – va prezentam in continuare cateva sfaturi care va vor ghida intr-o serie de situatii dificile si conflictuale, care pot aparea in timpul sarbatorilor.

Printre cele mai stresante momente din timpul reuniunilor familiale este cina de Craciun, cand pot aparea deseori certuri din cauza dezacordurilor legate de politica, situatiile din familie si credintele religioase.

Inainte de reuniunea cu cei dragi, setati niste limite conversationale pentru anumite subiecte si argumente deoarece vor exista intotdeauna oaspeti dornici sa dezbata teme care pot determina aparitia conflictelor. Daca simtiti ca nu doriti sa participati la o conversatie, va puteti ridica de la masa pentru a lua o pauza.

Discutiile care permit tuturor sansa de a vorbi si a asculta pot fi benefice deoarece membrii familiei ale caror opinii sunt diferite pot determina o gandire alternativa asupra propriilor idei. De asemenea, este importanta si ascultarea activa care ajuta la intelegerea parerilor celor dragi. Puteti apela la intrebari clarificatoare inainte de a va prezenta punctul de vedere despre subiectul discutiei.

Mancarea este o modalitate excelenta de a-i aduce pe cei dragi impreuna, dar poate fi si cauza unor tensiuni, mai ales cand cei mici refuza o felie de placita preparata de bunica.

Multe familii echivaleaza mancarea cu iubirea, oferindu-le oaspetilor diferite feluri de preparate pe care cele mai pricepute gospodine le-au gatit pentru a-i face pe ceilalti fericiti. Daca nu doriti de aceasta data o felie de tort sau de placinta cu mere, dar credeti ca vor fi delicioase de mancat mai tarziu, puteti lua desertul la pachet pe langa alte bunatati, evitand astfel discutii neplacute.

De asemenea, gazdele pot intreba din timp despre restrictiile alimentare ale fiecaruia, pentru a evita ca musafirii sa refuze unele mancaruri preparate din greu.

Exista mai multe moduri prin care puteti sa le aratati celor dragi recunostinta pentru felurile de mancare delicioase. Puteti opta pentru a darui mici cadouri antistres, cum sunt cutiile de ceai sau uleiurile esentiale, amintindu-le astfel tuturor ca sarbatorile sunt despre celebrarea oamenilor importanti din viata fiecaruia.

Traditiile devin mai grele pentru cei care se confrunta cu decesul cuiva drag in apropierea sarbatorilor de iarna. Acestea se pot transforma dintr-o perioada in care toata lumea din jur se asteapta sa fie fericiti, in cateva zile dificile.

Cel mai bun mod de a trece prin acest episod dureros este de a cauta sprijin si, mai ales, de a va afla in preajma oamenilor dragi, deoarece acestia pot oferi confort si empatizeaza cu aceleasi sentimente, mai ales daca persoana iubita era cea care reunea familia de fiecare data sau pregatea intotdeauna o cina speciala de Craciun.

Daca va confruntati cu o astfel de situatie, o modalitate de vindecare a durerii este sa scrieti o scrisoare. Acesta este un exercițiu puternic terapeutic, mai ales daca nu ati avut ocazia sa va luati ramas bun de la acea persoana. Notati-va emotiile in scrisoare si cititi-le cu voce tare.

De asemenea, puteti lua in considerare voluntariatul pentru o cauza pe care persoana draga ar fi sustinut-o. A fi altruist poate ajuta la vindecarea si la reducerea sentimentelor de durere. In plus, fiti sinceri cu privire la emotiile pe care le simtiti si nu cedati presiunilor pentru a va vindeca conform asteptarilor altora.

Sarbatorile pot trezi amintiri si emotii despre cei dragi care nu mai sunt in viata. Cand apar aceste sentimente, acordati-va cateva clipe de reculegere si apoi impartasiti o melodie sau o poveste cu ceilalti pentru a duce mai departe amintirea fericita despre persoana iubita.

Citește în continuare