Skip to content

(interviu) Ana Craciun-Lambru (Teatrul Gong), regizor teatru de papusi: “Imi doresc sa cresc numarul spectacolelor in care fetele si femeile sunt modele pentru copii”

Ana Craciun-Lambru este papusar, actor si regizor, un artist care transforma povestile si realitatea intr-o lume a copiilor, cu o atentie sporita a mesajelor pe care atat cei mici, cat si cei mari, le primesc prin intermediul artei teatrale pe care o practica: teatrul de papusi.

Artista Ana Craciun-Lambru a intrat in atentia publicului larg dupa participarea la „Romanii au Talent”, in 2013, apoi a obtinut o bursa Fulbright pentru un masterat de trei ani in Statele Unite ale Americii. A studiat la Universitatea din Connecticut in programul „Puppet Arts” si a terminat masteratul cu diploma „Master of Fine Arts in Puppetry”. Pregatirea in Statele Unite i-a oferit atat cadrul, cat si suportul necesar sa isi urmeze visul de a creea povesti pentru copii prin intermediul teatrului de papusi, o meserie care nu este suficient promovata la noi.

 Ana Craciun-Lambru a obtinut in 2016 premiul Best Actress pentru interpretarea din spectacolul “Dust”, o creatie onewomen performance pentru lucrarea de diploma la „World Puppet Carnival”, care a avut loc in Polonia, reprezentand Statele Unite. Performence-ul este o poveste a emigrantilor ajunsi in SUA si scoate in evidenta sacrificiul oricarui emigrant plecat in cautarea unei vieti mai bune, spectacolul urmarind doua povesti a doua femei cu vietile la distanta de o suta de ani.

Ana considera teatrul de papusi o lume fara limite, in care poti spune o poveste cu orice obiect din jur. Ea creeza povesti cu papusi de cand era mica. Isi facea un teatru din patul suprapus si interpreta pentru parinti, prieteni sau doar pentru sine. “Povestesc despre inceputurile mele cu fiecare ocazie, pentru ca mi se pare important ca parintii sa dea mai multa importanta preocuparilor creative ale copiilor”, explica actrita.

Ana Craciun-Lambru monteaza spectacole la Teatrul Gong din Sibiu si are propriul atelier Free Puppet Theatre la Nod Makerspace in Bucuresti.

“Cei care cred ca teatrul de papusi este ceva simplu si simplist, nu stiu mai nimic despre istoria acestei arte, despre puterea sa in educatie, terapie, adresarea moravurilor societatii si a subiectelor tabu, despre “suspension of disbelief” – suspendarea neincrederii – si cat de important e pentru suflet si minte sa nu uitam sa credem in magia unui obiect insufletit”.

Urban.ro a stat de vorba cu Ana Craciun-Lambru, regizorul celui mai nou spectacol pus in scena de Teatrul Gong din Sibiu, “Kunterbunt”, cu premiera pe 23 ianuarie 2021, de la ora 18.00, in sala de spectacole, insa cu public redus, conform normelor de distantare sociala impuse de autoritati pentru combaterea raspandirii de coronavirus.

Cum ai inceput sa creezi povesti animate de papusi?

Chiar si cand ma jucam cu jucarii de cauciuc sau papusile “Barbie” – variantele romanesti, ca nu am avut din cele scumpe – cream povesti complexe, le faceam rochii si accesorii, le construiam case cu etaj din scaune intoarse si tot ce aveam prin casa, le cream paturi din scoarta de copac si ornam totul cu ce aduceam din padure. Privind inapoi, as zice ca eram scenarist, regizor si scenograf pentru actorii mei fara glas.

“Parinti, incurajati joaca si sprijiniti-o! Cine stie cum puiul vostru va multumeste candva de pe o scena”.

Cand a avut loc intalnirea cu Teatrul Gong?

Intalnirea cu Teatrul Gong a avut loc in 2020, cand Adrian Tibu, directorul teatrului, mi-a facut onoarea de a ma chema sa montez in teatrul sau frumos, iar propunerea a fost sa creez un spectacol pentru sectia germana a teatrului. Am discutat atunci mult despre felul profesionist si calitatea la care ne place amandurora sa facem lucrurile si urma sa lucram in toamna aceasta. Pandemia a venit si a dat multe lucruri peste cap, datele proiectelor mele s-au schimbat si ne-am trezit in octombrie.

Am decis impreuna sa facem totusi spectacolul desi mai era atat de putin timp pana la finalul anului. A fost cea mai buna decizie pe care o puteam lua. Spuneam mai devreme ca lumea Teatrului de Papusi nu are limite. E adevarat, insa e tare bine cand stabilesti anumite limite pentru un spectacol. Cand ai de toate, te pierzi si poate iesi ceva mai putin coerent. Adrian mi-a cerut sa fac un spectacol pentru doi actori, usor de dus in turneu, usor de jucat in alte tari.

Spectacolul „Kunterbunt” regizat de Ana Craciun-Lambru este in limba germana si subtitrat in limba romana si spune povestea unui pestisor colorat care din cauza comportamentului sau isi pierde toti prietenii. Astfel, este nevoit sa porneasca intr-o calatorie plina de aventura pentru a-si recastiga prietenii. Aventura lui este presarata de intalniri cu pesti multicolori, rechini rautaciosi si crabi care stiu karate, dar cea mai importanta intalnire este cea cu inteleapta apelor, Caracatita. 

Ce este si cum a aparut “Kunterbunt”?

Kunterbunt este o adaptare dupa micuta carte pentru copii “Pestele Curcubeu” de Marcus Pfister. Kunterbunt – in romana “Colori” – este numele pestisorului cu solzi stralucitori care vrea mereu sa fie admirat, placut si complimentat. Cand ingamfarea sa intrece măsura, pestisorul ramane fara prieteni si e nevoit sa plece intr-o calatorie plina de peripetii pentru a intelege ce s-a intamplat.

“Atunci cand aleg sa spun o poveste ma gandesc mult la mesajul pe care vreau sa il transmit copiilor si parintilor.”

Cum ati creat spectacolul “Kunterbunt”?

Am cercetat de aceasta data ce il face pe un copil sa fie dependent de complimente, de atentia celor din jur si am descoperit ca are mare legatura cu asteptarile celorlati de la el. Prin intermediul Caracatitei Ventusa, Marea Inteleapta, Kunterbunt descopera ca nu are nevoie de solzii stralucitori pentru a avea dragostea celor din jur. Pestisorul nostru are si o prietena, Blu Blu, care ii marturiseste cu sinceritate ca felul in care se poarta o doare. Ea nu are un raspuns pentru el, stie doar ca va sta departe. Kunterbunt trebuie sa descopere singur cum sa ofere la randul lui iubire.

Cum ai construit cartea-decor-poveste? Dar personajele?

In timpul pandemiei, facusem un curs online de carti pop-up cu Galia Levy-Grad, o artista geniala din Israel. Asa a aparut ideea cartii din spectacol – o carte pop-up de 1m x 1m ce avea sa serveasca ca decorul povestii. Cred ca avem o premiera in tara, caci, din cate stiu eu, nu s-a mai facut o carte atat de mare intr-un spectacol romanesc. Prietena mea, Anamaria Cucuta, are un spectacol creat in acest fel, insa marimea cartii din Kunterbunt e demna de studiu pentru scenografi.

Cum situatia in tara era atat de periculoasa si incerta, am decis sa construiesc papusile si decorul la Bucuresti, in atelierul meu Free Puppet Theatre de la Nod Makerspace. Desi mai facusem carticele pop-up, mi-am dat seama ca nu ma pot ocupa singura de carte, de papusi, de scenariu, muzica si, mai apoi, de repetitii, asa ca am adunat o echipa.

Am lucrat cu Maria Mandea de la MiculHaos pe partea de papusi. Personajele sunt in majoritate desenate de ea, iar eu m-am ocupat de transformarea lor in papusi si definitivarea unora dintre caractere. Pe partea de scenografie am ales sa lucrez cu doua scenografe tinere cu care m-am inteles foarte bine din scurtul interviu prin telefon – Alexandra Budianu si Elena Iorga.  Echipei i s-a alaturat Paul Budan.

Constructia cartii a fost un proces laborios care are nevoie de un articol dedicat. Am pornit mai intai intr-un proces de cercetare. Nu exista foarte multe informatii pe internet despre constructia unei astfel de carti – de o asemenea marime si din materiale care sa reziste utilizarii repetate in spectacole si transportului in cazul unui turneu.

A durat doua luni sa o finalizam. Procesul a fost mult, mult mai complex decat ne asteptam. Fiecare etapa s-a multiplicat de cateva ori, mai ales ca am facut mai intai o macheta 1 la 1 pentru a ne da seama ca totul poate functiona in varianta finala.

Acest proces complex de lucru a avut loc si in cazul papusilor. Lucrand cu materiale noi, am obtinut mult mai multe etape de constructie decat ma sșteptam. Insa am avut parte de cea mai faina experienta de productie de pana acum.

Acestei reusite i se adauga lucrul cu echipa tehnica excelenta si dedicata a Teatrului Gong si cele doua actrite cu o experienta fenomenala in manuirea papusilor si interpretare. Avem peste 30 de papusi in spectacol, iar Claudia Stuhler joaca peste trei sferturi din personaje. Colega ei, Angela Paskuy e minunata in rolul pestisorului Kunterbunt, caruia ii da viata cu multa maiestrie si emotie.

Ce vor invata copiii in urma acestui spectacol?

Kunterbunt este o poveste despre oameni, spusa prin intermediul vietatilor din adancuri. Doua cercetatoare vin pe scena direct in costume de scafandru pentru a vorbi oamenilor despre ultima descoperire – comportamentul bizar al lui Melanoteania Boesemani, Pestele Curcubeu. Pe langa lucrurile importante pe care copiii le afla alaturi de micul pestisor, am presarat in poveste tot felul de invataminte, cum ar fi: “Calătoria nu e tocmai usoara atunci cand pornesti in cautarea raspunsurilor”, “Nu putem schimba trecutul, putem alege sa fim altfel aici si acum”, “In adancuri totul are un rost si un echilibru” si “E cool sa fii cercetator!”.

Aduc in fata copiilor si ideea ca femeile pot fi scafandri, se pot scufunda in ape adanci, pot face lucruri periculoase si pot vorbi despre denumiri in latina, atmosfere, presiune. Imi doresc sa cresc numarul spectacolelor in care fetele si femeile sunt modele pentru copii. Consider ca spectacolele pentru copii ar trebui sa fie la fel de bine documentate ca cele pentru adulti, cred ca e bine sa ofere valori sanatoase, iar executia sa fie la cel mai inalt nivel – atat ca productie, cat si ca interpretare.

“Un spectacol are nevoie sa aiba multa emotie, dar si umor sanatos, pentru ca invatam mai bine cand radem un pic.”

Ce a fost cel mai greu de gestionat in perioada cand teatrele au fost inchise?

Sa raman ancorata in lumea mea frumoasa. M-au ajutat oamenii dragi si Lumea lui Izi, un proiect de emisiune pentru copii – Lumea lui Izi pe Youtube – pe care l-am pornit pe cont propriu in timpul pandemiei. Ce poti face inchis in casa? O lume frumoasa si buna. Chiar daca acum nu mai filmam episoade, Izi e tare aproape de mine si asteapta cuminte sa fie alaturi de copii. 

Cum crezi ca se va transforma lumea teatrului de papusi dupa aceasta criza medicala care a inchis majoritatea institutiilor culturale?

Cred ca aceasta criza a fost o oportunitate pentru multi. Sa caute si in alte zone, sa se reinventeze, sa ofere mai mult si mai bun celor din jur. Am avut cu totii de suferit, dar am si castigat enorm.

Pentru ce anume iti esti tie recunoscatoare? 

Pentru rabdarea cu mine, pentru faptul ca am ales sa ma descopar, sa ma vindec, sa ma reconstruiesc. Doar asa pot fi mai bine in relatie cu ceilalti. Imi sunt recunoscatoare ca nu ma dau batuta, ca duc lucrurile pana la capat, desi apar provocari, ca fac totul cu mult suflet si ca aleg sa invat mereu de la cei de langa mine. Tot ce fac e mai bun cand lucrez impreuna cu alte suflete frumoase.

Spectacolul “Kunterbunt” are premiera pe 23 ianuarie 2021, de la ora 18.00 si este recomandat copiilor cu varsta peste 3 ani. Spectacolul este in limba germana cu subtitrare in limba romana si reprezinta o adaptare dupa Marcus Pfister de Ana Craciun-Lambru, traducere de Ciprian Marinesu si Frank Weigan; Regia: Ana Craciun-Lambru; Scenografie papusi: Maria Mandea, Ana Craciun-Lambru; Scenografie decor si costume: Alexandra Budianu, Elena Iorga, Paul Budan; Muzica: Marius Popa; Asistent regie: Raluca Pavel; cu Angela Paskuy si Claudia Stühler in distributie.

Citește în continuare